Consiliul Local Braşov va analiza, în şedinţa din luna septembrie, un proiect de hotărâre prin care să transforme o parte din fostele centrale termice de cartier, acum dezafectate, în centre care să asigure servicii medicale primare. Un astfel de proiect are în vedere asigurarea asistenței medicale pe toată durata zilei, astfel încât brașovenii să nu mai fie nevoiți să apeleze la unitățile de primiri urgențe, atunci când medicii de familie nu mai au program.
În urmă cu patru ani, tot Municipalitatea vorbea despre transformarea unor astfel de puncte termice dezafectate, în centre sociale. Un proiect în acest sens există pentru punctul termic de pe strada Dobrogei, însă nu a avansat încă, spre a fi pus în funcţiune.
De asemenea, un punct termic a fost pus de curând la dispoziţia Crucii Roşii, pentru a fi transformat în sediu, după ce filiala Braşov a părăsit clădirea de după Ziduri, iar un altul, la dispoziţia Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi folosit ca bază pentru echipamente.
Ieri primarul a lansat ideea ca 13 centrale termice să fie transformate în centre medicale. Printre ele, cele de pe str. Octavian Goga, aleea Mercur şi str. Jepilor
Punctele termice din toate cartierele Brașovului, care sunt nefuncționale astăzin, astfel că se ia în calcul amenajarae lor şi punerea la dispoziţia dispoziția medicilor pentru consultații şi servicii primare. Municipalitatea încearcă astfel, pe de o parte, să răspundă nevoilor cetățenilor, persoane în vârstă, familii sau copii din cartiere, iar pe de altă parte, să vină în sprijinul unității de primiri urgențe, de la Spitalul Judeţean, pentru a degreva activitatea de acolo.
“Punctele termice sunt destul de încăpătoare, au o structură bună, astfel că Municipaitatea ar urma să intervină şi să investească doar în amenajarea lor pentru activitatea medicală. Până acum au fost identificate 13 astfel de locații care se încadrează, ca dimensiuni, poziție și accesibilitate pentru a fi amenajate ca centre de permanență. Lucrările de reabilitare şi reamenajare vor fi iniţiate după aprobarea proiectului în Consiliul Local”, a declarat primarul George Scripcaru.
Nevoie acută de asistenţă medicală primară la Braşov
Nevoia de asistenţă medicală primară este una foarte ridicată în prezent, în municipiul Braşov, mai ales în contextul crizei cauzate de epidemia de COVID-19.
La ora actuală este tot mai acută nevoia de a dezvolta pe baze moderne asistenţa medicală primară, în aşa fel încât ea să poată rezolva cât mai multe din problemele de sănătate ale pacienţilor, scăzând presiunea pe spital şi pe Unităţile de Primiri Urgenţe. Aceste aspecte sunt chiar şi mai necesare în noile condiţii impuse de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, care va schimba activitatea medicală clasică pe o perioadă lungă de timp. În ultimii 20 de ani, asistenţa medicală de medicina familiei a fost privatizată, ceea ce a condus la o dezvoltare necoordonată a acestor servicii, fără a fi sprijinite printr-o finanţare adecvată de către statul român. Atomizarea unităţilor sanitare a condus implicit la o scădere a accesului pacienţilor la serviciile cabinetelor, care sunt practic deschise 5 – 6 ore pe zi. În majoritatea ţărilor europene a existat o mişcare de reorganizare a medicilor de familie în grupuri de practică, cu o serie de avantaje, cele mai importante fiind legate de creşterea calităţii şi a accesibilităţii pe parcursul a 10 – 12 ore pe zi. Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov recomandă Primăriei Municipiului Braşov să demareze înfiinţarea unor centre de medicina familiei prin parteneriat public – privat, astfel încât să existe premizele înfiinţării unor asemenea centre în principalele cartiere ale Municipiului Braşov, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Andrea Neculau, în propunerea transmisă Municipalității.
Structura unui astfel de centru de medicina familiei, conform recomandărilor DSP, ar trebui să conțină: sală de aşteptare, recepţie centralizată, cabinete de consultaţii, sală de tratamente, un izolator, sală pentru vaccinări, sală multifuncţională – pentru şedinţe, educaţie studenţi, rezidenţi, educaţie pentru sănătate în grupuri mici, toalete pentru personalul medical şi pacienţi, anexe.
Prin înființarea de astfel de centre în cartierele din Brașov se va asigura:
- accesul la servicii de asistență primară 12 ore/zi, într-o primă etapă;
- accesul la servicii de asistență primară la sfârșitul săptămânii (sâmbătă și duminică);
- crearea de centre de educație pentru sănătate, aproape de cetățean;
- integrarea cu servicii medicale de stomatologie, recuperare, sănătate mintală, sănătatea gravidei și a lăuzei, nutriție și dietă.