Ramai la curent!

Cotidian

Primăria Braşov vrea să transforme 13 centrale termice dezafectate, în centre medicale de cartier. Proiectul ar începe însă după alegeri

Publicat

in

Consiliul Local Braşov va analiza, în şedinţa din luna septembrie, un proiect de hotărâre prin care să transforme o parte din fostele centrale termice de cartier, acum dezafectate, în centre care să asigure servicii medicale primare. Un astfel de proiect are în vedere asigurarea asistenței medicale pe toată durata zilei, astfel încât brașovenii să nu mai fie nevoiți să apeleze la unitățile de primiri urgențe, atunci când medicii de familie nu mai au program.  

În urmă cu patru ani, tot Municipalitatea vorbea despre transformarea unor astfel de puncte termice dezafectate, în centre sociale. Un proiect în acest sens există pentru punctul termic de pe strada Dobrogei, însă nu a avansat încă, spre a fi pus în funcţiune. 

De asemenea, un punct termic a fost pus de curând la dispoziţia  Crucii Roşii, pentru a fi transformat în sediu, după ce filiala Braşov a părăsit clădirea de după Ziduri, iar un altul, la dispoziţia Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a fi folosit ca bază pentru echipamente. 

Ieri primarul a lansat ideea ca 13 centrale termice să fie transformate în centre medicale. Printre ele, cele de pe str. Octavian Goga, aleea Mercur şi str. Jepilor

Punctele termice din toate cartierele Brașovului, care sunt nefuncționale astăzin, astfel că se ia în calcul amenajarae lor şi punerea la dispoziţia dispoziția medicilor pentru consultații şi servicii primare. Municipalitatea încearcă astfel, pe de o parte, să răspundă nevoilor cetățenilor, persoane în vârstă, familii sau copii din cartiere, iar pe de altă parte, să vină în sprijinul unității de primiri urgențe, de la Spitalul Judeţean, pentru a degreva activitatea de acolo.

„Punctele termice sunt destul de încăpătoare, au o structură bună, astfel că Municipaitatea ar urma să intervină şi să investească doar în amenajarea lor pentru activitatea medicală. Până acum au fost identificate 13 astfel de locații care se încadrează, ca dimensiuni, poziție și accesibilitate pentru a fi amenajate ca centre de permanență. Lucrările de reabilitare şi reamenajare vor fi iniţiate după aprobarea proiectului în Consiliul Local”, a declarat primarul George Scripcaru.  

Nevoie acută de asistenţă medicală primară la Braşov 

Nevoia de asistenţă medicală primară este una foarte ridicată în prezent, în municipiul Braşov, mai ales în contextul crizei cauzate de epidemia de COVID-19.

La ora actuală este tot mai acută nevoia de a dezvolta pe baze moderne asistenţa medicală primară, în aşa fel încât ea să poată rezolva cât mai multe din problemele de sănătate ale pacienţilor, scăzând presiunea pe spital şi pe Unităţile de Primiri Urgenţe. Aceste aspecte sunt chiar şi mai necesare în noile condiţii impuse de pandemia cu virusul SARS-CoV-2, care va schimba activitatea medicală clasică pe o perioadă lungă de timp. În ultimii 20 de ani, asistenţa medicală de medicina familiei a fost privatizată, ceea ce a condus la o dezvoltare necoordonată a acestor servicii, fără a fi sprijinite printr-o finanţare adecvată de către statul român. Atomizarea unităţilor sanitare a condus implicit la o scădere a accesului pacienţilor la serviciile cabinetelor, care sunt practic deschise 5 – 6 ore pe zi. În majoritatea ţărilor europene a existat o mişcare de reorganizare a medicilor de familie în grupuri de practică, cu o serie de avantaje, cele mai importante fiind legate de creşterea calităţii şi a accesibilităţii pe parcursul a 10 – 12 ore pe zi. Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov recomandă Primăriei Municipiului Braşov să demareze înfiinţarea unor centre de medicina familiei prin parteneriat public – privat, astfel încât să existe premizele înfiinţării unor asemenea centre în principalele cartiere ale Municipiului Braşov, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Andrea Neculau, în propunerea transmisă Municipalității. 

Structura unui astfel de centru de medicina familiei, conform recomandărilor DSP, ar trebui să conțină: sală de aşteptare, recepţie centralizată, cabinete de consultaţii, sală de tratamente, un izolator, sală pentru vaccinări, sală multifuncţională – pentru şedinţe, educaţie studenţi, rezidenţi, educaţie pentru sănătate în grupuri mici, toalete  pentru personalul medical şi pacienţi, anexe.

Prin înființarea de astfel de centre în cartierele din Brașov se va asigura:

  • accesul la servicii de asistență primară 12 ore/zi, într-o primă etapă;
  • accesul la servicii de asistență primară la sfârșitul săptămânii (sâmbătă și duminică);
  • crearea de centre de educație pentru sănătate, aproape de cetățean;
  • integrarea cu servicii medicale de stomatologie, recuperare, sănătate mintală, sănătatea gravidei și a lăuzei, nutriție și dietă.

Cotidian

FOTO. Capturarea albinelor care „ocupă abuziv” o casă, o operațiune complicată. Anul acesta, în Brașov au fost două intervenții

Publicat

in

Albinele și viespile pot fi „musafiri nedoriți” într-o casă. Insectele își amenajează un cuib, apoi încep să zboare prin zonă, devin agasante, intră în case și, dacă se simt amenințate, îi pot înțepa pe locatari. Pentru a-i scăpa pe brașoveni de această problemă intervine un angajat al municipalității, Viorel Mihai, care este și apicultor. El spune că anul acesta a avut două intervenții de acest fel, ultima fiind luni, pe strada Lungă.


Procedura în cazul albinelor este ingenioasă și necesită răbdare. În primă fază, este luat cuibul de albine, inclusiv regina și mutat într-un stup. Apoi, pentru a fi „momite” albinele care nu au ajuns în stup, este folosită miere. Apoi, trebuie răbdare, până când se adună toate albinele și intră în stup. Ulterior, stupul este dus la stupină.


„La început, noua familie are nevoie de ajutor, astfel că, o perioadă, pun rame cu miere în stup. În timp, albinele se oganizează, apoi încep să producă miere”, ne-a declarat Viorel Mihai.

De regulă, Viorel Mihai rezolvă singur problema albinelor și viespilor care „ocupă abuziv” o clădire, însă, când cuibul este la înălțime mare, vin în ajutor pompierii, cu o autospecială cu nacelă.
Brașovenii care care descoperă că în clădiri au apărut cuiburi de viespi sau albine, pot reclama problema la Primăria Brașov sau la Serviciul Local pentru Situații de Urgență Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Trending