Site icon

Concediile cadrelor medicale și ale angajaților ISU se suspendă pentru 30 de zile

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a emis, luni, patru ordine care vizează gestionarea eficientă a pandemiei, între acestea fiind posibilitatea suspendării tuturor concediilor în unităţile unde acest lucru se impune. De asemenea, s-a decis dislocarea de personal suplimentar către Ambulanţa Bucureşti şi amânarea probelor practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă.

”Astăzi, 11.10.2021, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a întocmit 4 ordine care urmăresc de o manieră prioritară luarea unor măsuri imediate în vederea gestionării eficiente a situaţiei pandemice dificile regăsită în acest moment, la nivel naţional, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice cauzată de tulpina Delta”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.  

Astfel, managerii unităţilor sanitare, în funcţie de nevoile operaţionale, dispun întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare, precum şi încetarea acordării de noi concedii  de odihnă sau de odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională, pentru o perioadă de 30 zile.  

”Concediile întrerupte sau neacordate urmează a fi replanificate când evoluţia  situaţiei epidemiologice va permite  efectuarea acestora”, au mai transmis autorităţile.  

De asemenea, s-a decis că medicii rezidenţi de anul V în specialitatea medicină de urgenţă, care urmau să înceapă probele pentru examenul de medic specialist începând cu luna octombrie 2021, vor susţine aceste probe în luna decembrie 2021.  

În plus, cursurile pentru atestatul de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi respectiv spitalicească se suspendă, urmând a fi reluate în luna decembrie 2021 iar medicii înscrişi se reîntorc în unităţile de bază. 

”Totodată, în vederea luării la cunoştinţă a numărului mare de solicitări de sprijin venite din partea cetăţenilor pentru asigurarea misiunilor specifice şi inclusiv în contextul solicitării de transport a acestora la unităţi sanitare ca urmare a creşterii exponenţiale a numărului de cazuri pozitive infectate cu virusul SARS-CoV-2, echipaje medicale vor fi dislocate, după cum urmează : 

1. IGSU asigură dislocarea în municipiul Bucureşti a 2 posturi medicale avansate, de categoria II cu personal aferent deservirii acestora,  din cadrul  unităţilor subordonate. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale. 

2. IGSU asigură dislocarea a 18 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi a 10 ambulanţe B2 în municipiul Bucureşti, din cadrul rezervelor operative. Pentru fiecare autospecială se vor asigura câte 2 echipaje complete, care să deservească intervenţii în regim permanent, pe durata a 24h. Locaţiile se vor stabili ulterior, în funcţie de nevoile operaţionale.  

3. Pentru creşterea capacităţii de răspuns la nivelul SABIF, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Afacerilor Interne, 6 ambulanţe (5 aflate în dotarea MApN şi 1 în dotarea MAI -Direcţia Medicală a MAI) cu şofer, se vor alătura Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Acestea vor deservi pentru sprijinirea SABIF in activităţile specifice de testare a cetăţenilor”, a mai transmis Grupul de Comunicare Strategică.  

În plus, autorităţile au transmis că, în scopul gestionarii eficiente a solicitărilor survenite în urma evoluţiei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, IGSU va dispune întreruperea efectuării concediilor de odihnă şi de odihnă suplimentare aflate în derulare şi încetarea acordării de noi concedii de odihnă, odihnă suplimentare, fără plată, de studii şi pentru formare profesională pentru personalul IGSU şi al unităţilor subordonate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.10.2021.  

 

Exit mobile version