Marian Rasaliu este, oficial, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Anunțul a fost făcut vineri, de președintele PSD Brașov, Marius Dunca, într-o conferință de presă în care a anunțat și alți candidați ai partidului pentru funcții de primar. Senatorul Marian Rasaliu este opţiunea „deocamdată”, însă „există o teorie”, după cum a precizat preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca.
„Deocamdată, noi mergem singuri în alegeri. În momentul de față echipa Partidului Social Democrat este pregătită cu un candidat la Consiliul Județean Brașov – domnul deputat și președinte executiv Marian Rasaliu – iar la municipiul Brașov cu Lucian Pătrașcu. Există o teorie, dar trebuie să vedem. Deocamdată în momentul de față acestea sunt variantele noastre și le susțin cu tărie, le susțin și în fața colegilor de la Partidul Național Liberal și evident și în fața USR-ului. Totuși, este foarte puțin probabil să faci o alianță cu USR, pentru că nu avem același electorat și nu avem aceeași viziuni. Noi vrem doar să construim, nu vrem să dărâmăm, nu vrem să facem dosare penale, nu vrem să să căutăm în trecut. Noi ne uităm la prezent și viitor”, a declarat Marius Dunca.
De altfel, după conferința de presă, Marius Dunca a spus că, din punctul lui de vedere, listele comune PNL-PSD pentru alegerile locale „nu ar fi o idee rea”, argumentul lui fiind că „poporul român s-a săturat de certuri”, are nevoie de unitate și de o „clasă politică matură”.
1 Trackback / Pingback