Prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății , a efectuat sâmbătă o vizită de lucru la Spitalul Municipal Săcele, unde a avut ocazia de a verifica stadiul investițiilor și de a evalua infrastructura medicală a acestei unități de sănătate. Alături de Ministrul Rafila, au participat la această vizită senatorul Marius – Alexandru Dunca, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, Augustin Hagiu și Ariana Bucur, ambii candidații din partea PSD Brașov la alegerile parlamentare.
Spitalul Municipal Săcele are un rol extrem de important în asigurarea serviciilor medicale pentru locuitorii din zonă. Modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii spitalului sunt priorități esențiale atât pentru administrația publică locală, cât și pentru Ministerul Sănătății, iar în timpul vizitei de sâmbătă, a fost prezentat stadiul proiectului ce vizează modernizarea și extinderea Ambulatoriului de specialitate, o investiție finanțată cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oficialii au efectuat o inspecție atentă a secțiilor spitalelor, au discutat cu personalul medical și au analizat stadiul lucrărilor de modernizare și renovare. Prioritatea absolută este de a oferi condiții sigure și eficiente pentru pacienți și de a implementa standardele de calitate în furnizarea serviciilor medicale.
Ministerul Sănătății și autoritățile locale vor continua colaborarea strânsă pentru a asigura că Spitalul Municipal Săcele rămâne un furnizor de încredere de servicii medicale pentru comunitate.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila: „La Săcele, am investit în ultimii ani 80 de milioane de lei”
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a subliniat importanța acestei vizite:
„Am venit la Spitalul Municipal Săcele pentru a vedea direct progresul investițiilor și pentru a ne asigura că infrastructura medicală răspunde nevoilor pacienților. Guvernul României este hotărât să îmbunătățească serviciile medicale și să creeze condiții optime pentru pacienți și personalul medical. Aici, la Săcele, am investit în ultimii ani 80 de milioane de lei, investiții pe care le vedem sub forma aparaturii medicale moderne și în infrastructură administrativă. Mai mult, la Săcele se construiește un Ambulatoriul nou, cu fonduri din PNRR, în valoare de 20 milioane de lei. În noul corp de clădire se vor muta cabinetele medicale, asigurând servicii medicale de calitate pentru locuitorii din întreaga zonă”.
Totodată, el a apreciat dezvoltarea unității sanitare de la Săcele, atât din punct de vedere al investițiilor cât și al serviciilor medicale, iar explicația lui a fost că în spatele performanței acestui spital, care au avut care a avut ca efect alocarea de finanțări, stau, în principal, două lucruri: interesul autorităților locale și profesionalismul personalului medical.
Senatorul Marius – Alexandru Dunca a evidențiat sprijinul său pentru proiectele de modernizare din domeniul sănătății:
„Spitalul Municipal Săcele este o instituție medicală vitală pentru cetățenii din zonă. Mă bucur că eforturile noastre, ale domnului primar au un răspuns concret din partea autorităților. Investiția în sănătate este investiție pentru viitorul comunităților noastre și trebuie să continuăm să dezvoltăm acest domeniu esențial pentru brașoveni. Ceea ce se întâmplă aici, la Săcele, este o dovadă clară a faptului că se fac investiții semnificative în sistemul sanitar romanesc”.
Investiții de aproximativ 200 de milioane de euro în sistemul sanitar din județul Brașov
Spitalul de la Săcele este doar un exemplu în ceea ce privește investițiile în sistemul sanitar din județul Brașov.
„În județul Brașov, dacă adăugăm și contractul de finanțare ce va fi semnat pentru realizarea noului Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, ajungem la investiții totale în ultimii ani de aproximativ 200 de milioane de euro”, a precizat Marius Dunca.
La rândul său, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a amintit că în urmă cu 8 ani, când a preluat mandatul, Spitalul Municipal Săcele era închis.
„Nu vă puteți închipui ce era aici: dezastru. Dar este istorie. În ultimii 8 ani am găsit soluții, împreună cu Ministerul Sănătății. Domnul Rafila este pentru a treia oară când vine la noi și ne-a sprijinit foarte mult. Anul acesta vom avea 40.000 de prezentări. Acest spital deservește municipiul Săcele, comunele limitrofe, dar avem și pacienți din municipiul Brașov, care au găsit aici un act medical corect și normal”, a menționat Virgil Popa.
Edilul a anunțat că investițiile vor continua, obiectivul lui fiind ca „în doi ani, acest spital să fie de cinci stele. Dacă promit acest lucru, așa va fi”.
Ambulatoriul de specialitate va fi gata anul viitor
Proiectul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Municipal Săcele a fost prezentat de conducerea unității medicale.
Astfel, managerul spitalului, ec. Rodica Pîrvan, a menționat că proiectul de modernizare și extindere a Ambulatoriului spitalului este la jumătatea perioadei de implementare.
„A fost finalizată fundația. Sperăm că firma care realizează lucrările să mențină ritmul, pentru a putea închide acest proiect în anul 2025, cel mai târziu în luna iunie”, a declarat Rodica Pîrvan.
Totodată, managerul spitalului i-a mulțumit ministrului Sănătății, pentru faptul că a alocat fondurile necesare realizării unor investiții și dotării unității sanitare.
Directorul medical al spitalului, dr. Ionuț Poinăreanu, a prezentat structura noului noului Ambulatoriu de specialitate al spitalului:
„Clădirea va găzdui șase specialități noi, pe care spitalul nu le are în acest moment și va dezvolta, în principal, sălile pentru intervenții chirurgicale. În noul corp de clădire va exista ambulatoriul de pediatrie, cel de boli infecțioase, cel de medicină internă, cu circuite separate. La primul etaj va funcționa gastroenterologia și un laborator de endoscopie digestivă superioară, un laborator de explorări funcționale și specialitățile cardiologie, endocrinologie și pneumologie. La cel de-al doilea nivel vor exista două săli de intervenție chirurgicală, pentru specialitățile chirurgie generală și ortopedie-traumatologie. Toate sunt bine documentate și realizate din punct de vedere al circuitelor. Ne bucurăm că există adresabilitate și că unitatea se va dezvolta în continuare”.