VIDEO. Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Municipal Săcele pentru a verifica starea investițiilor. La unitatea medicală din Săcele se construiește un Ambulatoriu nou
Prof. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății , a efectuat sâmbătă o vizită de lucru la Spitalul Municipal Săcele, unde a avut ocazia de a verifica stadiul investițiilor și de a evalua infrastructura medicală a acestei unități de sănătate. Alături de Ministrul Rafila, au participat la această vizită senatorul Marius – Alexandru Dunca, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, Augustin Hagiu și Ariana Bucur, ambii candidații din partea PSD Brașov la alegerile parlamentare.
Spitalul Municipal Săcele are un rol extrem de important în asigurarea serviciilor medicale pentru locuitorii din zonă. Modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii spitalului sunt priorități esențiale atât pentru administrația publică locală, cât și pentru Ministerul Sănătății, iar în timpul vizitei de sâmbătă, a fost prezentat stadiul proiectului ce vizează modernizarea și extinderea Ambulatoriului de specialitate, o investiție finanțată cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oficialii au efectuat o inspecție atentă a secțiilor spitalelor, au discutat cu personalul medical și au analizat stadiul lucrărilor de modernizare și renovare. Prioritatea absolută este de a oferi condiții sigure și eficiente pentru pacienți și de a implementa standardele de calitate în furnizarea serviciilor medicale.
Ministerul Sănătății și autoritățile locale vor continua colaborarea strânsă pentru a asigura că Spitalul Municipal Săcele rămâne un furnizor de încredere de servicii medicale pentru comunitate.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila: „La Săcele, am investit în ultimii ani 80 de milioane de lei”
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a subliniat importanța acestei vizite:
„Am venit la Spitalul Municipal Săcele pentru a vedea direct progresul investițiilor și pentru a ne asigura că infrastructura medicală răspunde nevoilor pacienților. Guvernul României este hotărât să îmbunătățească serviciile medicale și să creeze condiții optime pentru pacienți și personalul medical. Aici, la Săcele, am investit în ultimii ani 80 de milioane de lei, investiții pe care le vedem sub forma aparaturii medicale moderne și în infrastructură administrativă. Mai mult, la Săcele se construiește un Ambulatoriul nou, cu fonduri din PNRR, în valoare de 20 milioane de lei. În noul corp de clădire se vor muta cabinetele medicale, asigurând servicii medicale de calitate pentru locuitorii din întreaga zonă”.
Totodată, el a apreciat dezvoltarea unității sanitare de la Săcele, atât din punct de vedere al investițiilor cât și al serviciilor medicale, iar explicația lui a fost că în spatele performanței acestui spital, care au avut care a avut ca efect alocarea de finanțări, stau, în principal, două lucruri: interesul autorităților locale și profesionalismul personalului medical.
Senatorul Marius – Alexandru Dunca a evidențiat sprijinul său pentru proiectele de modernizare din domeniul sănătății:
„Spitalul Municipal Săcele este o instituție medicală vitală pentru cetățenii din zonă. Mă bucur că eforturile noastre, ale domnului primar au un răspuns concret din partea autorităților. Investiția în sănătate este investiție pentru viitorul comunităților noastre și trebuie să continuăm să dezvoltăm acest domeniu esențial pentru brașoveni. Ceea ce se întâmplă aici, la Săcele, este o dovadă clară a faptului că se fac investiții semnificative în sistemul sanitar romanesc”.
Investiții de aproximativ 200 de milioane de euro în sistemul sanitar din județul Brașov
Spitalul de la Săcele este doar un exemplu în ceea ce privește investițiile în sistemul sanitar din județul Brașov.
„În județul Brașov, dacă adăugăm și contractul de finanțare ce va fi semnat pentru realizarea noului Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, ajungem la investiții totale în ultimii ani de aproximativ 200 de milioane de euro”, a precizat Marius Dunca.
La rândul său, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a amintit că în urmă cu 8 ani, când a preluat mandatul, Spitalul Municipal Săcele era închis.
„Nu vă puteți închipui ce era aici: dezastru. Dar este istorie. În ultimii 8 ani am găsit soluții, împreună cu Ministerul Sănătății. Domnul Rafila este pentru a treia oară când vine la noi și ne-a sprijinit foarte mult. Anul acesta vom avea 40.000 de prezentări. Acest spital deservește municipiul Săcele, comunele limitrofe, dar avem și pacienți din municipiul Brașov, care au găsit aici un act medical corect și normal”, a menționat Virgil Popa.
Edilul a anunțat că investițiile vor continua, obiectivul lui fiind ca „în doi ani, acest spital să fie de cinci stele. Dacă promit acest lucru, așa va fi”.
Ambulatoriul de specialitate va fi gata anul viitor
Proiectul Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Municipal Săcele a fost prezentat de conducerea unității medicale.
Astfel, managerul spitalului, ec. Rodica Pîrvan, a menționat că proiectul de modernizare și extindere a Ambulatoriului spitalului este la jumătatea perioadei de implementare.
„A fost finalizată fundația. Sperăm că firma care realizează lucrările să mențină ritmul, pentru a putea închide acest proiect în anul 2025, cel mai târziu în luna iunie”, a declarat Rodica Pîrvan.
Totodată, managerul spitalului i-a mulțumit ministrului Sănătății, pentru faptul că a alocat fondurile necesare realizării unor investiții și dotării unității sanitare.
Directorul medical al spitalului, dr. Ionuț Poinăreanu, a prezentat structura noului noului Ambulatoriu de specialitate al spitalului:
„Clădirea va găzdui șase specialități noi, pe care spitalul nu le are în acest moment și va dezvolta, în principal, sălile pentru intervenții chirurgicale. În noul corp de clădire va exista ambulatoriul de pediatrie, cel de boli infecțioase, cel de medicină internă, cu circuite separate. La primul etaj va funcționa gastroenterologia și un laborator de endoscopie digestivă superioară, un laborator de explorări funcționale și specialitățile cardiologie, endocrinologie și pneumologie. La cel de-al doilea nivel vor exista două săli de intervenție chirurgicală, pentru specialitățile chirurgie generală și ortopedie-traumatologie. Toate sunt bine documentate și realizate din punct de vedere al circuitelor. Ne bucurăm că există adresabilitate și că unitatea se va dezvolta în continuare”.
Cinci companii și asocieri de companii și-au arătat interesul pentru contractul scos la licitație de Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, ce vizează extinderea zonei de îmbarcare/debarcare a aeroportului.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Brașov, până la termenul limită de depunere a ofertelor, Regia Autonomă „AIBG” a înregistrat documentații transmise de către un operator individual și de patru asocieri de firme, respectiv:
Toate cele cinci oferte au intrat în etapa de evaluare.
Valoarea totală estimată a achiziției este de 55.820.750 lei fără TVA, fondurile urmând să fie asigurate din bugetul propriu al județului Brașov.
Aceata este cea mai amplă achiziție, atât sub aspect financiar, cât și ca volum al lucrărilor prevăzute, demarată în cei trei ani de funcționare a celui mai tânăr aeroport al României și, totodată, cea care deschide drumul dezvoltării infrastructurii de transport aerian și transformării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav într-un hub de importanță națională și europeană.
„Mă bucur că, iată, la nici trei ani de la inaugurarea zborurilor am ajuns în etapa de extindere a infrastructurii aeroportului nostru. La cele trei locuri de parcare existente vom adăuga încă cinci, dintre care patru locuri destinate aeronavelor de categoria C şi o poziţie de categoria E. Obiectivul nostru este clar: mai multe zboruri, mai multe destinații și un confort sporit pentru pasageri. Această dezvoltare va crea condițiile pentru ca operatorii aerieni să-și stabilească baze operaționale la noi”, a menționat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.
Lucrările de proiectare și execuție se vor realiza conform Studiului de Fezabilitate și cuprind următoarele activități:
Activitatea de proiectare și asistență tehnică;
Execuție lucrări Obiect 1.1 – Extinderea platformei de îmbarcare/debarcare cu 4 poziţii categoria C şi o poziţie categoria E, plus calea de degajare rapidă (cale de rulare BRAVO – TWY B);
Execuție lucrări Obiect 1.2 – Canalizarea pluvială;
Execuție lucrări Obiect 1.3 – Instalaţii electrice şi de balizaj;
Organizarea de șantier;
Probe, încercări, verificări, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
Pecepţia la terminarea lucrărilor;
Asigurarea lucrărilor de intervenţie pe perioada de garanţie pentru lucrările executate;
Recepția finală, după expirarea perioadei de garanție a lucrărilor.
După parcurgerea etapelor de evaluare a ofertelor, în cazul în care procedura se va finaliza cu atribuirea contractului, termenul pentru implementarea tuturor lucrărilor de proiectare și execuție este de 12 luni de la transmiterea ordinului de începere de către autoritatea contractantă.
Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav, primul construit în ultimii 50 de ani în România, este clasificat cod 4C şi deserveşte un număr de aproximativ patru milioane de locuitori.
„Prin această etapă de modernizare, județul Brașov își consolidează poziția pe harta logistică a României și a Europei de Est. Extinderea infrastructurii de transport aerian la o capacitate portantă suficientă pentru accesul tuturor tipurilor de aeronave din categoriile C-E va contribui la transformarea aeroportului nostru într-un nod de transport intermodal de călători şi marfă de interes european. Dezvoltarea sa nu doar că va facilita conexiunile internaționale, dar va acționa și ca un catalizator pentru mediul de afaceri local, stimulând investițiile străine și turismul montan prin reducerea timpilor de deplasare și creșterea accesibilității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian-Ioan Veștea.
Cartierul Electroprecizia din Săcele va avea un nou parc public, după ce autoritățile au semnat contractul pentru execuția unei investiții finanțate din fonduri europene, estimată la 4,8 milioane de lei. Lucrările urmează să înceapă în 18 mai, pe terenul situat în spatele blocului 40, unde va fi amenajat un spațiu verde de peste 9.000 de metri pătrați, au anunțat autoritățile săcelene.
Proiectul propune transformarea unei zone urbane într-un spațiu destinat recreerii și activităților în aer liber, cu facilități pentru copii, tineri și vârstnici. Planul include amenajarea mai multor locuri de joacă adaptate diferitelor categorii de vârstă, zone de relaxare și socializare, dar și un skatepark dedicat adolescenților și pasionaților de sporturi urbane.
Proiectul urmărește extinderea spațiilor verzi din zonă
O componentă importantă a investiției este extinderea suprafețelor verzi. Potrivit proiectului, în noul parc vor fi plantați 66 de arbori, peste 4.200 de arbuști și aproximativ 5.600 de plante perene. De asemenea, gazonul va acoperi o suprafață de circa 5.400 de metri pătrați.
Contractul de execuție a fost câștigat de SOS September Inovation SRL, o companie locală implicată în mai multe proiecte de amenajare și infrastructură din zonă.
Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum
Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.
Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.
Rețelele vor fi subterane
Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.
Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului.
Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).
Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login