Ramai la curent!

Educație

Games of Science 2026, la Brașov: tinerii cercetători, provocați să combată dezinformarea, prin discursuri scurte și de impact

Publicat

in

Cea de-a cincea ediție a Games of Science a fost lansată oficial, cu un format adaptat noilor realități de consum al informației: discursuri mai scurte și un accent mai mare pe claritate și impact. Timp de două zile, pe 26 și 27 februarie, etapa locală a evenimentului este găzduită de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Competiția națională își propune să aducă cercetarea mai aproape de public și să reducă spațiul ocupat de dezinformare, prin implicarea directă a tinerilor cercetători.

Un nou format pentru Games of Scrience 2026

Pentru prima dată de la lansarea programului, durata maximă a prezentărilor a fost redusă de la trei minute la două minute, ca răspuns la scăderea capacității de concentrare a publicului, un fenomen observat la nivel internațional. Participanții se vor antrena să își prezinte cercetările în formate de 15 secunde, 30 de secunde, un minut și două minute, într-un cadru competitiv și cu feedback constant.

Ediția din acest an cuprinde opt etape locale și o finală națională, programată în luna mai, la București. La Brașov, Games of Science va avea loc în 26 și 27 februarie, fiind găzduit de Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov. Alte etape sunt programate la Iași, Suceava, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, București și online, în parteneriat cu universități din întreaga țară.

Programul etapelor locale Games of Science

  • 19.02 – 20.02 Iași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
  • 23.02 – 24.02 Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
  • 05.03 – 06.03 Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara;
  • 19.03 – 20.03 Constanța, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • 26.03 – 27.03 Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
  • 02.04 – 03.04 București, în parteneriat cu Universitatea din București;
  • 04.04 – 05.04 Online, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • Finala Națională: 16.05 – 17.05 2026 la București

Echipa care coordonează ediția de la Brașov este formată din Ada Roșeți, președinta asociației SciPublicForum și inițiatoarea Games of Science, Costin Enache, liderul echipei locale, Raluca Neagu, Magda Ienci și Andrei Koman, finalist al ediției precedente și student al Universității Transilvania din Brașov. (foto)

Valeria Pislari & Andrei Koman – finaliști Games of Science 2025, UNITBV

Ce este Games of Science

Games of Science este un program național dedicat dezvoltării abilităților de comunicare publică în rândul tinerilor cercetători, fiind susținut de universități și parteneri din mediul privat. Printre susținătorii ediției din 2026 se numără Raiffeisen Bank, Infosys, Aqua Carpatica, Takeda, Romanian InSpace Engineering, Lexonn și British Council.

„Avem nevoie de cercetători care fac știință și vor să vorbească despre munca lor. Games of Science îi antrenează să explice idei și procese complexe pe înțelesul publicului, în condiții realiste și cu feedback, ca să creștem încrederea în știință și calitatea conversațiilor publice pe baza ei”, a declarat Ada Roșeți, inițiatoarea formatului.

Cine se poate înscrie la Games of Science

Programul este deschis studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cercetătorilor din toate domeniile, cu vârste cuprinse, orientativ, între 20 și 35 de ani. Înscrierile se fac online, pe platforma gamesofscience.ro sau prin formularul dedicat, disponibil la tinyurl.com/GoS2026.

Games of Science este mai mult decât un training sau o competiție. Este o comunitate pentru tineri cercetători care le oferă:

  • antrenament practic pentru a vorbi despre cercetare în public, în formate de 15–120 secunde;
  • învățare între colegi, feedback și sprijin pentru a continua comunicarea publică și după concurs;
  • un cadru competitiv, „de turneu”, care simulează presiunea și dinamica situațiilor reale de comunicare și pune la încercare lucrurile învățate în training.

Edițiile anterioare au adunat peste 35 de sesiuni de training, 700+ înscriși din toată țara și 200+ alumni activi într-o comunitate care discută constant despre știință și cercetare cu publicuri dintre cele mai diverse.

Educație

Admitere 2026 la Universitatea Transilvania: mai multe locuri la licență și master, diplomă dublă în Elveția și locuri pentru viitori ofițeri ai MApN

Universitatea Transilvania din Brașov scoate la concurs aproape 7.500 de locuri la programele de licență și peste 3.400 la masterat. Printre noutățile admiterii se numără un program cu diplomă dublă în parteneriat cu o universitate din Elveția și locuri dedicate viitorilor ofițeri ai Armatei Române.

Publicat

in

Elevii care termină liceul în această vară au la dispoziție aproape 7.500 de locuri la programele de licență ale Universității Transilvania din Brașov, una dintre cele mai mari oferte educaționale din ultimii ani. Alte peste 3.400 de locuri sunt disponibile pentru programele de masterat.

Peste 3000 de locuri finanțate de la buget, la licență

Pentru ciclul de licență, universitatea pune la dispoziție peste 3.000 de locuri finanțate de la buget, aproximativ 2.700 de locuri cu taxă și peste 1.300 de locuri pentru programele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă.

Comparativ cu sesiunea de admitere precedentă, oferta a fost extinsă cu 80 de locuri la licență și 25 la masterat.

Diplomă dublă, la „Securitate cibernetică”, în limba engleză

Una dintre noutățile admiterii din acest an este programul „Securitate cibernetică” cu predare în limba engleză, organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Studenții care finalizează acest program vor putea obține o diplomă dublă, în baza unui parteneriat încheiat cu o Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Elveția de Vest.

O altă premieră este lansarea programului de masterat „Știința, ingineria și managementul materialelor”, predat în limba engleză în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor.

Locuri la „Autovehicule rutiere”, pentru viitorii ofițeri ai MApN

Admiterea aduce și o oportunitate pentru tinerii interesați de o carieră militară. Facultatea de Inginerie Mecanică va avea 19 locuri rezervate Ministerului Apărării Naționale pentru specializarea Autovehicule Rutiere. Absolvenții care finalizează studiile în aceste condiții vor fi încadrați ca ofițeri în structurile Armatei Române.

Beneficii pentru olimpicii și șefii de promoție de la liceu care aleg Universitatea Transilvania

Universitatea continuă și programul de stimulare a performanței academice. Absolvenții de liceu care sunt șefi de promoție sau obțin media 10 la examenul de Bacalaureat vor primi un laptop, precum și cazare și masă gratuite pe durata studiilor.

De asemenea, elevii proveniți din familii cu venituri reduse pot beneficia de sprijin pentru cazare, masă și rechizite, iar olimpicii internaționali și câștigătorii premiului I la olimpiadele naționale sunt admiși fără concurs.

Ca și în anii precedenți, universitatea rezervă locuri speciale pentru categorii vulnerabile și pentru românii din afara granițelor țării. Aproape 100 de locuri sunt dedicate românilor de pretutindeni, iar alte peste 130 sunt alocate candidaților din mediul rural, persoanelor cu dizabilități și tinerilor de etnie romă.

În majoritatea facultăților, admiterea se face pe baza dosarului de candidatură. Examen scris sau probe specifice vor susține candidații la Medicină, Educație Fizică și Sporturi Montane, Muzică, precum și cei care optează pentru programele Pedagogia învățământului primar și Psihopedagogie specială.

Calendarul complet al admiterii și condițiile de înscriere pentru fiecare facultate sunt disponibile pe platforma dedicată a universității.

Citește mai departe

Educație

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov se extinde. Investiție de aproape 5 milioane de lei pentru săli de clase noi și un laborator

Corpul de pe strada Brazilor al Școlii Gimnaziale nr. 9 din Brașov va fi extins și modernizat în urma unei investiții de aproape 5 milioane de lei. Proiectul prevede mansardarea clădirii, amenajarea unor noi spații educaționale și creșterea eficienței energetice a imobilului.

Publicat

in

Școala Gimnazială nr. 9 din Brașov va beneficia de o extindere importantă, care îi va aduce câteva săli noi de clasă și un laborator. Primăria municipiului Brașov a semnat contractul pentru executarea lucrărilor la corpul de clădire situat pe strada Brazilor, valoarea investiției ridicându-se la 4.966.343 de lei, fără TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni.

Contractul a fost atribuit firmei brașovene TPC Digging Construct SRL, care va realiza atât extinderea imobilului, cât și lucrările de modernizare prevăzute în proiect. Potrivit documentației tehnice, clădirea va fi extinsă prin mansardare, utilizând o structură metalică ușoară. În paralel, spațiile existente vor fi reabilitate, iar întregul imobil va beneficia de lucrări de creștere a eficienței energetice.

4 săli de clasă noi, laborator și cancelarie, pentru clădirea de pe strada Brazilor

Corpul de școală de pe strada Brazilor a fost construit în anul 1977 și are în prezent regim de înălțime parter plus un etaj. În interior funcționează 18 săli de clasă, o sală de sport, o sală de dans, o sală multifuncțională și un centru de documentare și informare.

Prin amenajarea mansardei vor fi create noi spații destinate activităților educaționale. Proiectul include realizarea a patru săli de clasă, a unui laborator, a unei cancelarii, a unui spațiu multifuncțional și a unor grupuri sanitare.

Citește mai departe

Educație

Serviciul Creșa Brașov nu a reușit să onoreze toate solicitările depuse de părinții care vor să își ducă micuții la creșă

Publicat

in

Datele privind situația înscrierilor la creșe pentru anul școlar 2026 – 2027 a fost prezentată de Primăria Brașov, care a precizat că în unitățile publice din oraș sunt 1.245. Pentru anul școlar care începe în toamnă, după reînscrierea copiilor care frecventează deja aceste unități, au rămas disponibile pentru noii beneficiari 680 de locuri.  La finalul perioadei de înscriere au fost înregistrate 1.300 de cereri pentru aceste locuri, ceea ce înseamnă că solicitările depășesc cu mult capacitatea disponibilă.

Pentru a se rezolva, parțial, această problemă, viceprimarul Brașovului, Lucian Patrașcu, a precizat că municipalitatea va solicita Inspectoratului Școlar Județean Brașov suplimentarea numărului de locuri, după modelul aplicat și anul trecut.

„Vom avea discuții cu Inspectoratul Școlar Județean pentru suplimentarea cu aproximativ 205 locuri, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Ne dorim să oferim acces la educație antepreșcolară pentru cât mai mulți copii și să răspundem cât mai bine nevoilor familiilor din Brașov”, a explicat reprezentantul Primăriei Brașov.

Noua creșă de pe strada Panselelor, gata în acest an

În paralel, el a menționat că pe strada Panselelor, municipalitatea pregătește transformarea unei clădiri existente într-o creșă modernă cu șase grupe, iar estimarea municipalității este că lucrările vor fi gata până în data de 1 septembrie, când începe noul an școlar.

Pe de altă parte, acesta a anunțat că pentru familiile care nu vor reuși să obțină un loc într-o creșă publică, Primăria Brașov, prin Direcția de Asistență Socială, acordă un voucher lunar în valoare de 850 de lei.

Citește mai departe

Trending