Ziua Națională a României este sărbătorită în prezent pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria...
Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de duminică, o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale în cazul alegătorilor...
În Brașov au început să se aprindă luminile de Crăciun, conceptul ales pentru acest an fiind „Iarna în culori”. Anul acesta, pentru a preveni producerea aglomerației,...
Guvernul a adoptat un act normativ care prevede prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019 și în 2020 până la sfârșitul anului viitor, transmite Mediafax....
Un proiect de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Brașovului, privind renegocierea Contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat între Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale-...
Chiar dacă primarul Brașovului, Allen Coliban, a avut un mesaj optimist în ceea ce privește deschiderea domeniului schiabil din Poiană, la nivel european se ia în...
Începute în urmă cu doi ani, lucrările la Crucea comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munții Bucegi au...
Toate cele trei partide, PNL, PSD și USR-PLUS, au alocat spațiu generos domeniului sănătății, în programele lor de guvernare. PNL promite creșterea finanțării publice pentru sănătate...
Județul Brașov a ajuns la 17.527 cazuri de coronavirus, după ce în ultimele 24 de ore au mai fost anunțate 215 cazuri noi. La nivel național, până...
Zona Metropolitană Brașov vrea să treacă la nivelul următor în ceea ce privește transportul public de călători, cel feroviar. Proiectul este unul grandios, fiind estimat la...