În Braşov vor fi montate încă trei staţii de încărcare a autoturismelor electrice- una dublă şi două simple. Contractul pentru achiziţia acestora a fost adjudecat de...
Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN) este prima formaţiune politică ce şi-a depus semnăturile de susţinere la Biroul Electoral Judeţean Braşov. Însoţit de coordonatorul national al formaţiunii,...
După cinci ani în care a locuit sub cerul liber, pe dealul Melcilor, fiind ajutat apoi de Polția Locală să își găsească un adăpost și să ...
Viceprimarul Costel Mihai a solicitat azi Poliţiei Locale şi Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii Naţinale de Mediu să verifice şi să sancţioneze conform prevederilor legale firma...
Zona Avantgarden-Bartolomeu are din această săptămână, senzori pentru sistemul de măsurare şi monitorizare a parametrilor de calitate a aerului în municipiul Braşov. Pe lângă propunerile primite...
Traficul a fost întrerupt în această dimineață, în jurul orei 6.17, pe DN1 între Predeal și Timișu de Sus, în urma unui accident în care au...
Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au făcut curățenie, în fiecare zi de luni, în urma turiștilor care au lăsat mizeria acolo unde au...
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunţat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită. Starea de alertă expiră pe 16 august. „Orice...
Condițiile în care persoanele vindecate de COVID-19, care în majoritatea cazurilor au dezvoltat anticorpi, pot dona plasmă pentru tratarea pacienților infectați cu virusul și aflați în...
Aristotel Căncescu va candida din partea ALDE la Consiliul Judeţean, după de la începutul anului cocheta cu PER. Căncescu spune totuşi că nu a avut adeziune...