Zece unităţi de învăţământ îşi vor deschide curtea şcolii pentru copiii care vor să facă sport pe terenurile amenajatate acolo. Ieri, Consiliul Local a aprobat regulamentul...
Miercuri au fost publicate rezultatele finale la examenul de definitivat 2021, iar în urma contestațiilor, rata finală de promovare a crescut la 76,06%, în creștere cu...
Doar puţin peste 43% dintre candidaţii înscrişi pentru susţinerea examenului de Titularizare în învăţământ, la Braşov, au reuşit anul acesta să obţină note de peste 7...
Marți au fost publicate rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea...
Universitatea Transilvania a publicat ieri pe site-ul prpriu rezultatele primei sesiuni de admitere la facultățile sale. Și în acest an, exceptând Facultatatea de Medicină, Facultatea de...
Peste 1000 de profesori din judeţul Braşov s-au înscris la examenul de titularizare pe post, în acest an, însă, la prima probă scrisă, ce a avut...
Echipa de Robotică a României a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică de la Chicago, potrivit news.ro. Competiția s-a desfășurat pe 16 și 17 iulie....
187 de profesori din toată ţara au reuşit, în acest an să obţină nota maximă la examenul de Definitivat, conform datelor anunțate de Ministerul Educației. În total, peste...
Mai multe asociaţii de elevi au depus o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pentru abuz în serviciu. După 30 de zile de la intrarea Ordonanţei...
Universitatea Transilvania din Brașov i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române. Nu numai că numele profesorului Martin se...