Ramai la curent!

Cotidian

TITULARIZARE 2021. Doar 42,8% din profesorii evaluaţi la Brașov au luat examenul. 4 profesori au obţinut nota 10

Publicat

in

Doar puţin peste 43% dintre candidaţii înscrişi pentru susţinerea examenului de Titularizare în învăţământ, la Braşov, au reuşit anul acesta să obţină note de peste 7 care le aduc un post în următorul an şcolar. La proba scrisă a concursului de titularizare la Brașov au fost acordate 4 note de 10.

Notele maxime au fost obţinute la disciplina limba germană modernă, iar una dintre candidate este chiar absolventă a promoției 2021.

La polul opus, cea mai mică notă a fost 1,20, acordată unui profesor de Educație Fizică și Sport, cu definitivatul luat și 8 ani de profesorat. De altfel, cele mai mici note au fost la Educație fizică și Sport, dar, în total, 156 de profesori, cei mai mulți deja la catedră, au obținut note sub 5.

Per ansamblu, rezultatele din acest an sunt mult mai slabe decât cele de la ultimele patru concursuri de Titularizare (concursul de ocupare a posturilor în învățământ), atât la nivel național, cât și județean. În ceea ce privește județul Brașov, procentajul notelor peste 7 obținute de candidații din județul Brașov care au susținut proba scrisă este de sub 43%, fiind în scădere dramatică față de 2020 – 64,16%, dar și față de ceilalți ani: 49% în 2019, 47,15% în 2018, 51,7%, în 2017, și 49%, în 2016.

Concret, înainte de contestații, 345 de candidați din județul Brașov se pot titulariza, 295 pot obține o catedră pe un an școlar (1 septembrie 2021 – 31 august 2022), cu 100 mai mult decât anul trecut, reprezentând 37% dintre cei 797 ale căror lucrări au ajuns în centrele de evaluare. La concurs erau înscriși 1.040 de candidați, dar circa 200 au absentat ori s-au retras (lucrările lor nemaifiind luate în considerare), iar unul a fost eliminat – ceea ce înseamnă că nu va mai putea fi repartizat pe posturi didactice în anul şcolar 2021-2022. 

După contestaţii, rezultatele finale se afișează în data de 3 august, iar în 4 și 5 august vor fi ședințele publice de repartizare. Pentru titularizare (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obțină minim media 7 la proba scrisă și să existe catedră vacantă pentru minim 4 ani. Pentru pozițiile de suplinitori, candidații trebuie să ia minim 5.

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending