Connect with us

Cotidian

03.05.2020: Brașovul a ajuns la 489 de persoane infectate cu noul coronavirus. La nivel național a fost depășit pragul de 13.000 de cazuri

Published

on

Județul Brașov a ajuns la 489 de persoane infectate cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 16 cazuri noi. La nivel național, potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, a fost depășit pragul de 13.000 de cazuri. Mai exact, în data de 3 mai, la ora 13.00, erau înregistrate  13.163 de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 431 de noi cazuri de îmbolnăvire, în condițiile în care în 2 mai au fost raportate 165 de cazuri noi. Specialiștii susțin că o astfel de fluctuație este normală și nu ține de evoluția epidemiei, ci de modul în care se procesează testele.

„Numărul cazurilor noi se ponderează cu numărul cazurilor noi anunțate în cursul zilei de 2 mai a.c. (165 noi cazuri), întrucât au fost constatate decalaje în înregistrarea acestora pe fondul ajustărilor în sistemul de raportare din teritoriu”, a explicat Grupul de Comunicare Strategică.

La ATI, în data de 3 mai erau internați 255 de pacienți.

Totodată, până în data de 3 mai, ora 13.00, 780 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași și Maramureș, au decedat.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 195.508 de teste.

Grupul de Comunicare Strategică a mai anunțat că pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.349 de  persoane. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe: 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 208
2. Arad 606
3. Argeș 154
4. Bacău 266
5. Bihor 467
6. Bistrița-Năsăud 215
7. Botoșani 483
8. Brașov 489
9. Brăila 25
10. Buzău 21
11. Caraș-Severin 102
12. Călărași 53
13. Cluj 407
14. Constanța 243
15. Covasna 196
16. Dâmbovița 110
17. Dolj 128
18. Galați 422
19. Giurgiu 134
20. Gorj 65
21. Harghita 21
22. Hunedoara 527
23. Ialomița 214
24. Iași 276
25. Ilfov 281
26. Maramureș 75
27. Mehedinți 67
28. Mureș 487
29. Neamț 520
30. Olt 45
31. Prahova 73
32. Satu Mare 52
33. Sălaj 40
34. Sibiu 352
35. Suceava 2.899
36. Teleorman 105
37. Timiș 479
38. Tulcea 54
39. Vaslui 116
40. Vâlcea 24
41. Vrancea 287
42. Mun. București 1.354
43. 21
                                       TOTAL 13.163

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Cotidian

În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei

Published

on

Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.

Restanțierii, vizați de debranșare

Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.

„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.

De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.

Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:

  • În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
  • să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
  • să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Citește mai departe

Trending