Investitii
BERD acordă României un credit-punte pentru Autostrada Ploieşti – Braşov şi Autostrada Sibiu – Piteşti
Ministerul Transporturilor şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat un memorandum de înţelegere prin care banca va acorda statului român un credit-punte pentru construcţia autostrăzilor Sibiu-Piteşti şi Ploieşti-Braşov, urmând să recupereze banii în momentul în care aceştia vor veni de la Uniunea Europeană, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.
„În urmă cu câteva zile, Ministerul Transporturilor a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin care ne asumăm trei obiective. Unu: un împrumut-punte pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Piteşti, doi: capital de lucru pentru Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi trei, foarte important, asistenţă tehnică pentru construirea, procurarea şi operarea autostrăzii Ploieşti-Braşov. Avem astfel un partener care ne garantează că acest obiectiv va fi finalizat. BERD se va implica atât în etapa de revizuire documentaţie, cât şi de finanţare a execuţiei acestui tronson”, a arătat ministrul.
El a explicat că BERD va finanţa statul român prin acest credit, urmând să-şi recupereze banii în momentul în care aceştia vor veni de la Uniunea Europeană.
„Pentru Sibiu Piteşti, avem certitudinea că pentru tronsoanele 1, 4 şi 5, finanţarea europeană este asigurată, ultimul document solicitat de Comisia Europeană în legătură cu acea problemă de mediu – vă aduceţi aminte, gândacul – a fost transmis către CE şi aşteptăm confirmarea că avem finanţarea asigurată. De asemenea, pentru sectoarele 2 şi 3 suntem în procedură de a elabora caietele de sarcini şi a scoate la licitaţie şi aceste tronsoane, deci teoretic am avea asigurată finanţarea pentru aceste sectoare, dar pentru a lua presiunea de pe buget am convenit cu cei de la BERD să ne acorde acest împrumut-punte, să finanţăm construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti din bani de la BERD, iar banii pe care îi vom primi să fie transferaţi, în momentul în care îi vom primi, către BERD”, a mai spus ministrul.
Întrebat care este valoarea acestui împrumut-punte, ministrul a precizat:
„Este vorba despre un memorandum de înţelegere. După ce vom intra în detaliu pentru fiecare componentă din cele trei, sub rezerva că pot fi patru, pot şi şase obiective, noi putem extinde anexa, vom merge, bineînţeles, cu un memorandum în Guvern. Este o înţelegere între noi, Ministerul Transporturilor, şi BERD în urma unor negocieri care au durat luni de zile şi mă bucur că am ajuns la acest moment la care, alături de noi, vine BERD pentru a realiza autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov”, a adăugat Bode.
Potrivit acestuia, contractul pentru realizarea centurii ocolitoare a oraşului Comarnic în regim de autostradă ar putea fi semnat până la sfârşitul acestui an.
„S-au irosit 18 ani pentru autostrada Comarnic-Braşov. Am luat decizia să anulăm acel parteneriat public-privat după modelul Vâlcov şi am decis să împărţim în mai multe secţiuni acest obiectiv de la Ploieşti la Comarnic şi prima secţiune pe care o vom scoate la licitaţie din acest tronson pe procedura fidic galben – proiectare şi execuţie – este varianta ocolitoare Comarnic, în regim de autostradă, şapte kilometri. La începutul lunii octombrie, în acest an, credem că vom finaliza toate procedurile pentru depunerea ofertelor pentru proiectare şi execuţie. Aşadar, până la sfârşitul anului, curgând termenele procedurale pentru analiza ofertelor şi fără contestaţii, sperăm noi, vom semna contractul pentru realizarea proiectului tehnic şi a execuţiei tronsonului varianta ocolitoare Comarnic, parte din autostrada Ploieşti-Braşov”, a susţinut Bode.
Investitii
58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate din bani europeni
Investitii
Valea Cetății, de la granit la „pădure urbană”: proiectul Primăriei Brașov, admis la finanțarea europeană pentru 40 de milioane de lei
Pietonalul din Valea Cetății va fi reabilitată din bani europeni, după ce proiectul pregătit de fosta administrație a fost a fost refăcut, iar cererea de finanțare redepusă și aprobată pe Programul Regiunea Centru, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Dosarul a fost admis spre finanțare, iar următorul pas este semnarea contractului. Pentru aceasta, este necesară adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local, proiectul urmând să fie supus votului în ședința de plen din 27 februarie.
Investiția vizează reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, pe o suprafață de 25.011 mp. Valoarea lucrărilor este estimată la 38,25 milioane de lei (TVA inclus), iar cu tot cu componenta „soft”, destinată creșterii capacității administrative, proiectul ajunge la 40,41 milioane de lei.
Noua abordare schimbă radical filosofia intervenției pentru reabilitarea pietonalului din Valea Cetății. Dacă varianta anterioară miza pe suprafețe ample de granit, actualul proiect propune înlocuirea acestora cu materiale naturale, permeabile, care permit drenarea apelor pluviale. În locul unei platforme minerale, administrația actuală promite o „pădure urbană”: aproape 6.000 mp de spații verzi și plantarea a 68 de arbori.
Primarul George Scripcaru susține că soluțiile tehnice au fost ajustate pentru a corespunde cerințelor de finanțare și pentru a transforma zona de pietonal din Valea Cetății, dintr-o „insulă de căldură”, într-un spațiu de relaxare, cu mai mult verde. Valoarea estimată a lucrărilor a rămas însă la nivelul stabilit anterior.
Investitii
Firmele care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara sugrumă coridorul feroviar principal al țării. Asociația Pro Infrastructură: 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea proiectului
Doi dintre constructorii care lucrează la modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara sunt „depășiți de șantier”, susține Asociația Pro Infrastructură, care consideră că „anul 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea proiectului”.
„Coridorul feroviar principal al țării, care trebuie să fie linie dublă electrificată continuă de la Curtici la Constanța, este așadar sugrumat de Aktor la un singur fir pe aproape 100 de kilometri”, susțin reprezentanții asociației.
Pe Brașov-Sighișoara contractele s-au atribuit în 2020, iar după aproape 6 ani de contract, grecii au săpat abia 5,7 din cei 24 de kilometri de galerie simplă ai tunelurilor Ormeniș și Homorod.
„Recent, au fost nevoiți să oprească TBM-urile din cauză că au calculat… greșit volumul gropilor de împrumut și nu mai încăpea în ele materialul excavat din tuneluri, conform informațiilor primite de noi de la CFR. Au fost identificate altele noi și au repornit «cârtițele» la început de februarie. Cum norocul ține cu cei pregătiți, deci în niciun caz cu grecii, secțiunea Cața-Archita are vreo 5 puncte critice cu alunecări, mlaștini și blocaje administrative. Toate, culmea, pe porțiunile alocate Aktor”, susține Asociația Pro Infrastructură.
Dacă nu era de ajuns Aktor, avem și Euroconstruct
Nici firma Euroconstruct, care lucrează pe sectorul Brașov – Apața, în care este inclusă și Gara Brașov nu a scăpat de criticile asociației.
„Fiindcă un singur constructor problematic nu era de ajuns, astăzi ne uităm și la vecinii români ai grecilor care au în grijă lucrările în zona Brașovului. Contractele pe Brașov-Sighișoara au fost parafate în 2020, după o licitație de 3 ani. Este, momentan, cel mai complex proiect din țară aflat în execuție, în centrul rețelei feroviare, și sugrumă coridorul principal. Cea mai simplă parte a sa, Brașov-Apața, este în ograda Euroconstruct: 35 de kilometri de cale ferată aproape dreaptă, cu mai puțin de 10 km de traseu nou. Dezastrul se vede zilnic în Gara Brașov. Avem și zone neatinse (Feldioara-Apața) sau unele abia începute (viaductul de aproape 2 km de la Măieruș, aparent mult peste puterile Euroconstruct)”, au mai spus reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Când va fi finalizată modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră, iar durata călătoriei se va scurta de la trei ore la 45 de minute.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Cotidian6 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian7 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitii7 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată





