Prima Pagina
Fostul consilier judeţean Andrei Kadas şi fostul manager de la Infecţioase Braşov, reţinuţi în dosarul mitei la spitalele COVID. Firma familiei fostei șefe DSP Brașov, implicată în dosar
Fostul consilier judeţean PNL Andrei Kadas şi dr. Ramona Ionescu, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov sunt printre cei 12 reţinuţi de DNA Braşov în dosarul mitei de la spitalele COVID. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost reţinuţi tot acum şi directorul financiar – contabil din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, la data faptei, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum şi un referent de specialitate al aceluiaşi spital, cercetat tot pentru abuz în serviciu.
În cazul lui Kadas Iluna Marius Andrei, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov şi președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, DNA a reţinut infracţiunile de trafic de influență şi instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
COMUNICAT DE PRESĂ DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 03 și 04 decembrie 2020, a unui număr de 12 suspecți în legătură cu presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziție publică la spitale din județele Brașov și Harghita, în schimbul unor sume de bani, după cum urmează:
IONESCU RAMONA DELIA, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
OLARU OANA GABRIELA, la data faptei director financiar – contabil în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
NEDELEA GHEORGHE, la data faptei referent de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
KADAS ILUNA MARIUS ANDREI, la data faptelor consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,POPA MARIUS CRISTIAN, consilier local în municipiul Săcele, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență,
MIRICĂ EMANOIL ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
– compromiterea intereselor justiției,
– luare de mită prevăzută (4 acte materiale),
– trafic de influență (5 acte materiale),LUKACS ANTAL, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– trei infracțiuni de luare de mită,
– cumpărare de influență,BALINT ENIKO, referent la Serviciul Achiziții Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– patru infracțiuni de luare de mită,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,BARCZAN LASZLO, la data faptelor magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 infracțiuni)
– luare de mită (2 infracțiuni),PERSOANA FIZICĂ, administrator în fapt a unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– patru infracțiuni de dare de mită,
– instigare la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– trafic de influență,
– două infracțiuni de cumpărare de influență,
– complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenit,
– favorizarea făptuitorului,PERSOANA FIZICĂ, șofer al omului de afaceri, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,PERSOANA FIZICĂ, contabil în cadrul SC Chantel Sante SRL, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni, ambele comise în formă continuată)În același dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de SC CHANTEL SANTE SRL, pentru patru infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.
Așa cum am menționat anterior, cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.
Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.
În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.Concret, în ordonanțele procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct suma de 5.000 euro și indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă și-ar fi oprit o parte) pentru a-și exercita influența pe care a pretins că o are asupra funcționarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov.
Influența s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziția unui robot pentru dezinfecția cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 lei cu TVA ( în condițiile în care valoarea de piață a produsului era cuprinsă între 285.000 lei și 380.000 lei).
Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL, plata în întregime a contravalorii robotului menționat mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziție s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecților Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela și Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiția nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcțiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent.
În contextul menționat mai sus, procurorii anticorupție au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activități procedurale de către ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operațiuni Speciale Brașov.
Cu această ocazie, după ce suspectul Mirică Emanoil, în calitatea menționată mai sus, a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate și persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informații omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfășura în cauză.
Pentru aceste „servicii”, dar și în schimbul promisiunii de a își folosi influența pe care a pretins că o are pe lângă ofițeri de poliție și procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Brașov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare și intervenții stomatologice).2. Într-un context asemănător, în perioada 10 aprilie – 02 decembrie 2020, suspectul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu societatea aceluiași om de afaceri, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziționarea, de către spitalul respectiv, a unor produse medicale (achitate în totalitate până în prezent).
O contribuție importantă în aceste demersuri ar fi avut-o și suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziții Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente și ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajați ai săi (șoferul și contabilul) accesul la informații confidențiale cuprinse în ofertele depuse de alți operatori economici.
De menționat este că o parte dintre produse ar fi fost achiziționate fără ca acest lucru să se impună în raport de nevoile unității spitalicești (de exemplu branulele care deja existau în stoc într-o cantitate suficientă pentru șase luni și alte produse consumabile destinate unei părți a spitalului care încă nici nu fusese finalizată).
De fiecare dată toate prețurile produselor comandate ar fi fost supraevaluate.
În aceeași perioadă, suspectul Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăți către SC Chantel Sante SRL, i-ar fi cerut omului de afaceri să-și folosească influența pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor de conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, în scopul obținerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deși spitalul îndeplinea doar condițiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.Pentru demersurile descrise mai sus, omul de afaceri ar fi promis și remis celor doi suspecți sume de bani și alte foloase după cum urmează:
– suspectul Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 10.000 euro și ar fi acceptat promisiunea remiterii unui procentaj de 20% din valoarea unor anumite contracte evaluate de 2.136.706 lei, respectiv echivalent a 89.000 euro
– suspecții Balint Eniko și Barczan Laszlo ar fi primit și acceptat promisiunea remiterii de bani și foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.
Prin aceste demersuri, suspecții ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalelor amintite mai sus în valoare totală de 1.669.234 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL.
https://brasovmetropolitan.ro/2020/12/firma-familiei-fostei-directectoare-a-dsp-brasov-a-dat-lovitura-in-pandemie-peste-60-contracte-atribuite-direct-de-catre-un-singur-spital/
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
Cotidian
Teatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov revine în centrul unui conflict care mocnește de ani buni între conducere și angajați. Sindicatul Independent al Salariaților (SIS) cere înlocuirea actualului manager interimar, Florin Coșuleț, și organizarea „transparentă și corectă” a concursului pentru ocuparea postului de manager, acuzând o stare de tensiune și decizii care ar fi afectat activitatea instituției.
Într-o conferință de presă organizată luni, 9 februarie, liderul sindical Ovidiu Grădinar a vorbit despre „nemulțumiri multiple” generate, în opinia sa, de prestația managerilor din ultimii ani și de lipsa de implicare a administrației locale în rezolvarea problemelor teatrului. Deși primarul George Scripcaru a fost invitat la discuții, acesta nu a participat și nici nu a delegat un reprezentant al Primăriei.
„Solicităm categoric numirea unui nou manager interimar, până la organizarea concursului. Practica prelungirii interimatului din trei în trei luni este ilegală, iar consecințele sunt suportate de salariați”, a declarat Grădinar.
Sindicaliștii susțin că actuala conducere ar fi luat decizii discreționare, care au dus la concedieri contestate în instanță, desființarea unor posturi-cheie și angajări fără concurs pe funcții care nu ar fi fost prevăzute în organigramă sau pentru care noii veniți nu ar avea pregătirea necesară.
Actrița Carmen Moruz, cu 26 de ani vechime în instituție, afirmă că nivelul artistic ar fi avut de suferit:
„Au fost puține montări, iar spectacolele nu sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Oamenii cu experiență au plecat, iar astfel de profesioniști se formează în ani”.
Printre problemele semnalate se numără și lipsa autorizației ISU și desființarea formației de pompieri, situație pe care sindicaliștii o consideră gravă. De asemenea, aceștia reclamă atribuirea unor sarcini suplimentare unor angajați fără modificarea salariului, dar și posibile suprapuneri de contracte în cazul managerului, care este cadru didactic la Universitatea din Sibiu. În acest context, sindicatul anunță sesizări către Inspectoratul Teritorial de Muncă și Camera de Conturi Brașov. Deocamdată, o grevă nu este luată în calcul, pentru a nu afecta activitatea artistică.
Managerul Florin Coșuleț respinge acuzațiile
De cealaltă parte, managerul interimar Florin Coșuleț respinge acuzațiile. Acesta susține că nu a concediat pe nimeni, precizând că peste zece angajați au ieșit la pensie, iar alții au plecat de bunăvoie.
„Pentru eficientizare, în anumite cazuri au fost propuse variante de reangajare. Noile colaborări sunt pe contracte, iar posturile vor fi scoase la concurs când cadrul legal o va permite”, afirmă Coșuleț.
În ceea ce privește calitatea spectacolelor, managerul invocă o creștere de 25% a vânzărilor de bilete față de lunile decembrie din anii anteriori și faptul că două producții – „Steaua fără nume” și „Viața mea din flori” – au fost prezentate în țară și în străinătate. Totodată, el menționează că un audit realizat la teatru nu a semnalat probleme legate de contractul său de cadru didactic.
Municipalitatea, prin viceprimarul Dan Ghiță, responsabil de segmentul cultural, transmite că situația din domeniu este atent monitorizată, subliniind importanța actului cultural pentru oraș.
Sindicatul din TSA are un nou lider
În interiorul sindicatului are loc, la rândul său, o schimbare: Laura Vătavu a fost aleasă noul președinte, însă validarea în instanță a mandatului este încă în așteptare. Până atunci, Ovidiu Grădinar, care urmează să se pensioneze anticipat, rămâne la conducerea organizației.
Între acuzații și dezmințiri, Teatrul „Sică Alexandrescu” pare din nou un butoi cu pulbere. Rămâne de văzut dacă administrația locală va opta pentru o schimbare de management sau va miza pe stabilitate, într-un moment în care scena brașoveană are nevoie, poate mai mult ca oricând, de echilibru și credibilitate.
-
Cotidian20 de ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian20 de ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov18 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație18 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
