Ramai la curent!

Fapt divers

Kadas, dr. Ionescu, dr. Bertea, consilierul local Cristian Popa şi alţi patru inculpaţi în dosarul mitei la spitalele COVID îşi petrec sărbătorile după gratii

Publicat

in

La propunerea procurorilor DNA, magistrații au decis, aseară arestarea pentru 30 de zile șapte persoane dinc ele 12 reținute inițial pentru 24 de ore în dosarul „Miţa la spitale”.  Printre cei care îşi vor petrece la închisoare sărbătorile se află fostul consilier judeţean Andrei Marius Kadas Iluna, fostul director asjunct al DSP Braşov, dr. Doru Bertea, dr. Ramona Ionescu, fost manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, Lukacs Antal, manager al Spitalulului Municipal Odorheiu Secuiesc, Balink Eniko, fost referent de Achiziţii Publice la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, Cristian Popa, actual consilier local PNL la Săcele şi Emanoil Mirică. 

Instanţa a reţinut următoarele infracţiuni: 

1.Inculpatul Kadas Iluna Marius Andrei

  • trafic de influență prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000, 
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal.

2. Inculpatul Bertea Doru- administrator de fapt al inculpatei SC Chantel Sante SRL

  • cumpărare de influență prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal,
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (4 acte materiale),
  • favorizarea făptuitorului prevăzută de art.269 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale
  • cumpărare de influență prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (5 acte materiale
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.828, 829 și 830 din data de 30.06.2020)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.1219 și 1220 din data de 07.10.2020)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale)
  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (45 acte materiale, corespunzătoare contractelor încheiate în perioada 27.10.2020 – 30.10.2020)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale)
  • trafic de influență prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000.

3. Inculpatul POPA MARIUS CRISTIAN

  • complicitate la trafic de influență prevăzută de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000.

4. IONESCU RAMONA DELIA – calitate de manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal.

5. Inculpatul MIRICĂ EMANOIL 

  • folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000,
  • compromiterea intereselor justiției prevăzută de art.277 alin 1 Cod penal, 
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (4 acte materiale),
  • trafic de influență prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (5 acte materiale).

6. Inculpatul LUKACS ANTAL – manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.828, 829 și 830 din data de 30.06.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • cumpărare de influență prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.1219 și 1220 din data de 07.10.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (45 acte materiale, corespunzătoare contractelor încheiate în perioada 27.10.2020 – 30.10.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000.

7. Inculpata BALINT ENIKO- referent în cadrul Serviciului Achiziții Publice din cadrul Spitalului M Odorheiu Secuiesc

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale corespunzătoare comenzilor nr. 828, 829 și 830 din data de 30.06.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000,
  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.1219 și 1220 din data de 07.10.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (45 acte materiale, corespunzătoare contractelor încheiate în perioada 27.10.2020 – 30.10.2020),
  • luare de mită prevăzută de art.289 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000. 

8. Inculpata SC Chantel Sante SRL- administratorul de fapt inculpatul BDD

  • cumpărare de influență prevăzută de art.292 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000,
  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal,
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.828, 829 și 830 din data de 30.06.2020)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale),
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000,
  • instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale, corespunzătoare comenzilor nr.1219 și 1220 din data de 07.10.2020)
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale)
  • complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 alin.1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (45 acte materiale,
  • dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal raportat la art.6 din legea 78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal (2 acte materiale).

Citește mai departe
1 Comentarii

Fapt divers

Mașină făcută scrum în miez de noapte și pericol de explozie, la Făgăraș. Suspiciuni de incendiere intenționată

Un incendiu izbucnit în toiul nopții la Făgăraș a distrus complet un autoturism și a pus în pericol locuințele din apropiere. Proprietarul susține că focul ar fi fost provocat intenționat, fiind al doilea incident similar în doar câteva luni.

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit în toiul nopții, în jurul orei 2:00, pe strada Parcului din Făgăraș la un autoturism parcat în fața unui bloc de locuințe. În urma incidentului, mașina s-a transformat într-o carcasă de metal carbonizat, fiind imposibil de salvat.

Conform BZF, flăcările s-au extins rapid și au pus în pericol nu doar mașinile din apropiere, ci și locuințele din zonă, având în vedere că vehiculul era parcat chiar lângă un contor de gaz amplasat pe fațada unui bloc. Focul nu s-a limitat la un singur autoturism. Un al doilea vehicul, aflat în imediata vecinătate, a fost serios avariat. Imaginile surprinse la fața locului arată dimensiunea distrugerilor: mașina de la care a pornit incendiul este aproape complet distrusă, cu interiorul mistuit de flăcări și caroseria deformată de temperaturile extreme.

Proprietarul autoturismului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat. Potrivit BZF, acesta afirmă că deține imagini de pe camerele de supraveghere care ar indica o acțiune deliberată. Mai mult, nu ar fi primul incident de acest fel: o altă mașină a sa a fost cuprinsă de flăcări în noiembrie anul trecut.

Autoritățile au fost solicitate să ofere un punct de vedere oficial, iar ancheta este în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele incendiului.

Citește mai departe

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Fapt divers

Trafic feroviar blocat între Brașov și Sighișoara după ce un copac a căzut pe linie, între două stații din județul Brașov. Mai multe trenuri, oprite pe traseu

Publicat

in

Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara a fost dată peste cap miercuri, după ce un copac s-a prăbușit în zona căii ferate, afectând infrastructura și oprind temporar traficul în sectorul Augustin – Racoș. Incidentul a dus și la întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact, ceea ce a blocat deplasarea mai multor garnituri.

„Astăzi, 08 aprilie 2026, circulaţia feroviară este întreruptă temporar între haltele Augustin – Racoş (de pe secţia Braşov- Sighişoara), din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată, fapt care a generat întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact”, a anunţ CFR Călători.

În urma incidentului, patru trenuri au rămas staționate pe traseu, iar pasagerii sunt nevoiți să aștepte reluarea circulației. Printre garniturile afectate se numără:

  • IR 531 București Nord – Cluj-Napoca
  • 16021 București Nord – Timișoara Nord
  • IR 1734 Cluj-Napoca – București Nord
  • R 3503 Brașov – Mediaș

Intervenția este în desfășurare, iar echipele CFR SA lucrează pentru eliberarea zonei și repunerea sub tensiune a liniei.

„Circulaţia în zona afectată se desfăşoară în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii privind intervenţia aflată în desfăşurare, pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare, compania care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, precizează compania.

Reprezentanții CFR avertizează că efectele incidentului s-ar putea resimți și după redeschiderea traficului, existând riscul apariției unor întârzieri în lanț și pentru alte trenuri care circulă pe această magistrală.

În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara.

Citește mai departe

Trending