Connect with us

Sănătate

De azi, vaccinarea anti-COVID-19 se extinde în ţară în 90% din centrele destinate personalului medical. În județul Brașov sunt 20 de centre și peste 8000 de persoane pe listă

Published

on

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic, notează Agerpres. 
„Din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că (…) vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă. 
El a adăugat că astfel se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Col. dr. Gheorghiţă a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile. 

„Trebuie să ţinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru că în etapa a doua sunt prevăzute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua şi ulterior, bineînţeles, pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele în momentul de faţă înfiinţate în unităţile medicale vor rămâne mai departe active şi vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile în imediat ce urmează etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui să fie unul satisfăcător. Important este să avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru că avem un calendar de livrare săptămânal, cel puţin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea României circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapă, practic pentru primul contract”, a mai specificat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare. 
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat că duminică, 3 ianuarie, a început distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare judeţ. 
„Conform instrucţiunilor, direcţiile de sănătate publică judeţene şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate şi îl transmit, până în ora 13:00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparţin”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES, de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.  
Centrul regional de stocare pregăteşte, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor/programărilor primite şi o distribuie, în consecinţă, către DSP-uri şi centrele de vaccinare.
 
**

În județul Brașov sunt amenajate 20 de centre de vaccinare unde vor fi imunizate cadrele medicale. Până acum, primele vaccinuri au fost administrate personalului de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov care și-a manifestat intenția de a-l primit. 
 
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, în tot județul Brașov sunt amenajate 20 de centre de vaccinare și vor fi vaccinate în jur de 8.200 de cadre medicale și personal auxiliar din spitale, care și-au manifestat intenția de a beneficia de imunizare în acest program. Dintre acestea în jur de 1.200 de persoane sunt de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. 
 
 

Sănătate

Două unități medicale din județul Brașov vor jumătatea de milion de euro de la Fundația Metropolis. Banii au fost strânși inițial pentru renovarea Oncologiei de la Spitalul Județean Brașov

Published

on

Dacă la finalul săptămânii trecute Fundația Metropolis anunța că nu a primit nico cerere din partea spitalelor brașovene pentru finanțarea cu 560.907 euro, în ultimele zile situația s-a schimbat. Două unități sanitare din județul Brașov au anunțat au proiecte ce pot beneficia de banii strânși din donații pentru renovarea Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Unul dintre proiectele ce pot fi realizate cu cei 560.907 euro a fost anunțat de fostul director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Emil Mailat, care acum conduce Spitalul Municipal Săcele.

„Sunt 1.0000 de metri pătrați în care dorim să dezvoltăm, ca și pas natural al serviciilor medicale oferite de spitalul nostru, spitalizare de zi pentru specialitățile chirurgicale și medicale aflate deja în policlinică, dar și dezvoltarea serviciilor de spitalizare de zi oncologică. Avem un proiect matur, avem susținerea comunității locale, a autorităților publice, avem medici și chiar de mâine putem să ne apucăm de reabilitare”, a declarat Mailat.

El a menționat că la spațiul propus spre reabilitare este nevoie de renovare, de realizarea racordurilor la rețeaua de gaz, de refacerea instalațiilor electrice.

De altfel, Mailat susține că demersurile pentru renovarea Secției de Oncologie de la „Județean”, în parteneriat cu Fundația Metropolis, au fost început în urmă cu un an și jumătate, în perioada în care era manager al spitalului brașovean.

Pe de altă parte, conform Radio România Brașov FM, interes pentru un parteneriat cu Fundația Metropolis există și din partea Serviciului de Ambulanță a Județului Brașov, care, la fel, are o propunere de proiect.

Conducerea Spitalului Județean Brașov nu vrea să renunțe la banii

De asemenea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, a menționat că unitatea medicală are și alte proiecte ce ar putea beneficia de finanțare.

Amintim că la începutul lunii februarie, președintele Fundației Metropolis, Codin Maticiuc a anunțat că se retrage din proiectul de renovare a etajului 1 din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. El și-a motivat decizia prin faptul că această clădire urmează să fie reabilitată de Consiliul Județean Brașov, valoarea investiției anunțată de administrația județeană fiind estimată la 62 milioane de lei. Deocamdată, pentru acest proiect, Consiliul Județean Brașov nu are o sursă certă de finanțare, intenția oficialilor județeni brașoveni fiind să acceseze bani europeni.

Citește mai departe

Sănătate

Premieră în sistemul sanitar de stat din Brașov: CJ achiziționează un robot pentru prepararea citostaticelor, la Spitalul Județean

Published

on

Consiliul Județean Brașov anunță ca va achiziționa un sistem complet și automatizat de preparare a dozelor individualizate pentru tratamentul cu citostatice, destinat pacienților oncologici imunodeficienți din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după tensiunile din zona civică, create de refuzul autorităților județene de a accepta un parteneriat cu Fundația Metropolis, care a venit cu o donație de peste 500.000 de euro, în vederea modernizării secției de Oncologie de la staționarul Mârzescu.

Investiție de peste 6,5 milioane de lei pentru siguranța pacienților oncologici

Achiziția se realizează în cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente din domeniul diagnosticării și tratării cancerului în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în valoare totală de 24.237.325 lei, accesat de administraţia judeţeană în decembrie 2024 prin intermediul Programului Sănătate. 

În cea mai mare parte, aparatura inclusă în proiect a fost procurată pe parcursul anului trecut, când s-au semnat contractele de furnizare pentru un echipament de rezonanță magnetică 3T de înaltă performanță, un citometru în flux şi un cabinet inteligent de depozitare, distribuție și trasabilitate a medicației destinate pacienţilor oncologici. Singurul echipament care a rămas de achiziţionat în acest an este sistemul de preparare a dozelor individualizate de citostatice, estimat la valoarea de 6.570.000 lei (fără TVA). 

La termenul de depunere a ofertelor în platforma e-licitatie.ro, Consiliul Judeţean a înregistrat două documentaţii, din partea unui operator economic şi a unei asocieri de firme, acestea intrând în etapa de calificare şi evaluare tehnică. 

Sistemul medical de stat din Brașov nu are deocamdată un echipament de pregătire a dozelor de citostatice

Sistemul complet și automatizat pentru pregătirea a dozelor individualizate de citostatice oferă avantaje majore în tratamentul bolnavilor oncologici. El reprezintă o soluție tehnologică avansată, concepută pentru a elimina eroarea umană şi riscul de contaminare a soluției perfuzabile, dar și pentru a proteja personalul medical de toxicitatea medicaţiei. 

Echipamentul include o componentă hardware (robot/dispozitiv de preparare a dozelor de citostatice) și una de software (managementul fluxului). În prezent, o aparatură de acest tip nu există în sistemul sanitar de stat din judeţul nostru. În esență, sistemul transformă farmacia spitalului dintr-un laborator manual, într-un centru de precizie robotizat. Importanţa utilizării acestui sistem este esențială pentru pacienții neoplazici imunodeficitari, deoarece orice impuritate sau eroare de dozare în tratamentul lor poate avea consecințe fatale, sistemul lor imunitar fiind deja compromis.

„Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a acestui echipament performant reprezintă un salt tehnico-ştiinţific major pentru orice unitate medicală. Mă bucur că prin intermediul fondurilor europene reuşim, iată, să-i asigurăm spitalului public numărul 1 din judeţul Braşov o tehnologie de ultimă generaţie. În lupta cu patologiile oncologice, ne canalizăm eforturile în investiţiile necesare modernizării aparaturii medicale, dublate de cele planificate pentru reabilitarea infrastructurii imobiliare, astfel încât munca, dedicarea şi profesionalismul personalului medical de specialitate să se materializeze în cea mai bună șansă la vindecare şi la o viaţă normală pentru pacienții noștri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citește mai departe

Investitii

Hospice Casa Speranței pregătește un centru modern, „nZeb”, în curtea Spitalului Mârzescu

Published

on

Un proiect medical de anvergură, dedicat îngrijirilor paliative pentru copii și adulți, face un nou pas administrativ la Brașov. Investiția propusă de Hospice Casa Speranței a intrat în etapa elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Documentația se află în consultare publică.

Anunțul de intenție privind elaborarea PUZ-ului a fost publicat în 13 februarie pe site-ul Primăriei Brașov, iar brașovenii pot transmite observații sau propuneri în termen de 15 zile de la această dată. Sugestiile pot fi depuse în scris la sediul municipalității, pe Bulevardul Eroilor nr. 8, la Centrul de Informare pentru Cetățeni.

Investiție de peste 34 de milioane de lei

Potrivit memoriului de prezentare, centrul va fi construit pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 28, pe un teren de 2.442 mp situat în curtea Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov (cunoscut drept Spitalul Mârzescu). Terenul a fost dat în administrare gratuită, pentru o perioadă de 49 de ani, de către Primăria Brașov.

Clădirea propusă va avea regim de înălțime parter plus trei etaje și va respecta standardele „nZeb” – consum aproape zero de energie. Proiectanții promit un concept arhitectural „non-instituțional”, integrat în natură, care să devină un model la nivel național în domeniul paliației.

Centrul va include secții dedicate atât copiilor, cât și adulților. Sunt prevăzute 9 paturi pentru copii și între 17 și 19 paturi pentru adulți. În plus, vor fi amenajate spații pentru activități educaționale și formare în domeniul îngrijirilor paliative.

Parc și facilități conexe

Proiectul mai prevede amenajarea unei parcări, a unei căi de acces și a unui parc în jurul clădirii, astfel încât spațiul să ofere un ambient cât mai apropiat de ideea de confort și demnitate pentru pacienți și familiile acestora.

Valoarea totală estimată a investiției este de 34.026.825 lei, cu TVA inclus. Reprezentanții Hospice Casa Speranței estimează că implementarea proiectului va necesita aproximativ 12 luni, de la semnarea contractului pentru realizarea documentațiilor tehnice până la finalizarea ultimei activități prevăzute.

Citește mai departe

Trending