Connect with us

Cotidian

Situaţie fără precedent în Poliţia Română. Rezultatele testelor pentru o nouă structură din IGPR: Zero promovați la Educație fizică și autoapărare

Published

on

Doar câțiva dintre polițiștii testați pentru noua structură din IGPR, Direcția Pregătire Profesională, au trecut probele, la Educație fizică și autoapărare nefiind niciun promovat din toată țara, iar la trageri doar doi promovați, acuză Sindicatul Europol.
 
„Situație fără precedent în Poliția Română. După ce a fost anunțată cu surle și trâmbițe noua structură din cadrul IGPR, Direcția de Pregătire Profesională, a venit rândul inspectoratelor de poliție să nominalizeze „specialiști” pentru cele 4 segmente: conducere defensivă, instrucția tragerii, educație fizică și autoapărare și tactică polițienească”, spun sindicaliștii.
 
Aceștia spun că se fac ”combinații” la nivelul Inspectoratelor de Poliție județene, fiind nominalizați în noua structură ”pile și apropiați ai inspectorilor șefi”.
 
Spre surprinderea noastră, îndrumările primite au fost complet ignorate de unii inspectori șefi și după această ședință.
 
„Astfel La IPJ Constanța, cu toate că existau 3 agenți de poliție care au absolvit cursul de conducere defensivă și dețineau atestat, inspectorul șef și-a menținut nominalizarea unui ofițer de la serviciul rutier despre care spunea că nu are cum să nu știe să conducă dacă se ocupă cu aplicarea Codului rutier”, acuză sursa citată.
 
Aptitudinile celor propuși pe cele patru specialități, la nivelul celor 41 de județe, au fost testațe săptămâna aceasta la Școala de la Câmpina, rezultatele fiind următoarele, potrivit sindicaliștilor:
 
  • Conducere defensivă – doar 6 polițiști au promovat probele. De precizat că ofițerul de la serviciul rutier Constanța a picat cu brio, iar ceilalți 3 agenți care dețineau atestat nici măcar nu au fost întrebați dacă vor să îndeplinească atribuțiile acestei funcții.
  • Instrucția tragerii – doar 2 polițiști au promovat probele;
  • Educație fizică și autoapărare – 0 (ZERO) polițiști au promovat probele;
  • Tactică polițienească – doar 9 polițiști au promovat probele;”
 
„În continuare, cel mai probabil, posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs din sursă externă, cu toate că avem în sistem agenți de poliție care au rezultate de excepție obținute la nivelul unor competiții internaționale. Niciunul dintre aceștia însă nu a fost întrebat de sănătate și se pare că nici pe viitor se dorește promovarea acestor colegi. Sindicatul EUROPOL a transmis inspectoratelor de poliție județene propuneri însoțite de CV-urile colegilor care ar putea îndeplini cu brio aceste funcții și vom reveni cu o solicitare către conducerea IGPR, ca anterior scoaterii acestor posturi la încadrare directă, să se organizeze un concurs de TCO”, mai transmite Sindicatul Europol.
 

Cotidian

Linia de transport elevi TE16 va circula de luni în municipiul Brasov

Published

on

Începând de luni, 02 martie 2026, în Municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, destinată asigurării transportului elevilor către unitățile de învățământ.

Linia TE16 deservește elevii Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, mai exact pe cei care își desfășoară activitatea în corpul B al unității de învățământ, situat pe strada Aurel Vlaicu. Noua rută vine în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, oferind o soluție sigură, eficientă și adaptată programului școlar, contribuind totodată la reducerea aglomerației din mijloacele de transport public în intervalele de vârf.

Traseu TE16:

Livada Poștei – Bulevardul Eroilor – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Aurel Vlaicu (Corp școală)

Stații și ore de plecare:

  • Livada Poștei – 07:30
  • Dramatic – 07:33
  • Castanilor – 07:36
  • Onix – 07:39
  • Universitate – 07:41
  • Plevnei (Str. Aurel Vlaicu, Sc. 6 – Corpul B)

Citește mai departe

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Trending