Connect with us

Prima Pagina

Județul Brașov primește un elicopter SMURD. Acesta va fi găzduit la Ghimbav

Published

on

Județul Brașov va primi în scurt timp un elicopter SMURD. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, în timpul festivității de inaugurare a noii Unități de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Județean Brașov. 

Aeronava va fi avea amplasamentul permanent într-un hangar de la Aeroportul Internațional Brașov, însă, până când acesta va fi gata, elicopterul va fi operat de la IAR Ghimbav. 

„Avem personal medical care va trebui să urmeze stagii de pregătire. Acest elicopter va avea, pe lângă misiunile obișnuite, și intervenții montane, ceea ce înseamnă că toți medicii care vor lucra cu acest aparat de zbor trebuie să cunoască procedurile specifice, cum este coborârea pe troliu. Aceste stagii de pregătire cred că vor dura trei luni, apoi elicopterul va începe să fie operat efectiv, undeva în luna iulie sau august”, a declarat Arafat.

Inițial, pentru elicopterul alocat județului Brașov a fost luată în calcul varianta Victoria. 

„Am stabilit detaliile acestui demers într-o şedinţă pe care am găzduit-o la Consiliul Judeţean şi la care au mai participat şefii Unităţii de Primiri Urgenţe Braşov, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Braşov, directorul Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov Alexandru Anghel, alături de domnul prefect Cătălin Văsii şi de şeful Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, domnul general de flotilă aeriană Cătălin-Paul Dache”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. 

Adrian Veştea: „Iniţial, locul de staţionare al elicopterului fusese stabilit la Victoria, însă după discuţii mai amănunţite am decis de comun acord locaţia definitivă a aparatului, care va fi amplasat într-o bază de operaţii la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Până când vom construi hangarul special destinat acestui elicopter, el va fi operat temporar de la IAR Ghimbav, pe baza unui protocol pe care DSU îl va încheia cu operatorul economic. Estimăm că elicopterul va fi pus în funcţiune în vara acestui an, iar până atunci va avea loc instruirea personalului medical. Pe lângă misiunile obişnuite, elicopterul SMURD al judeţului Braşov va executa intervenţii montane, ceea ce înseamnă că toţi medicii şi asistenţii vor trebui să deprindă manevrele de coborâre pe troliu şi de urcare pe troliu a bolnavului. Ne bucură faptul că domnul secretar de stat Raed Arafat a agreat această soluţie, astfel că în perioada următoare Aeroportul Braşov va asigura nu doar spaţiul necesat operării elicopterului, ci şi posibilitatea de aterizare şi decolare a avioanelor SMURD care transportă bolnavii critici. Pe termen mediu ne propunem să avem un heliport şi în municipiul Braşov, cel mai probabil în cadrul noului spital regional de urgenţă pe care cu toţii ni-l dorim şi în realizarea căruia Consiliul Judeţean Braşov este pregătit să se implice nemijlocit”.

Anunţul vine după ce joi a fost inaugurată noua UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. (Detalii AICI)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi

Published

on

Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.

Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.

Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.

„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.

Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată

Published

on

Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.

„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.

Cinci noi locuri pentru aeronave

Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.

Citește mai departe

Investitii

După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei

Published

on

Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.

Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor

În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.

De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.

Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.  

Citește mai departe

Trending