Connect with us

Prima Pagina

Președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea: „Avem o echipă mai experimentată și în mod cert asta se va vedea în teren, în noul sezon”

Published

on

Liga 3 ia startul în acest weekend, iar președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, este nerăbdător să vadă echipa în noul sezon. Oficialul brașovean este de părere că în actuala ediție de campionat, Kids Tâmpa este una dintre echipele care se poate bate pentru a duce fotbalul brașovean în liga a doua, fără a face din asta un obiectiv bine stabilit și declarat.

“În contextul celor întâmplate în această vară, putem spune că suntem una dintre dintre echipele care poate avea șansa, în acest sezon, de a duce fotbalul brașovean în liga a doua. Dincolo de orice, eu sunt de părere că este foarte important să avem în Brașov cluburi cu construcții sănătoase, cu propriul centru de copii și juniori, cu piramidă completă și un climat de a face performanță, pentru că, doar în acest fel putem să ne gândim la mai mult pentru Brașov. Dacă vom avea un sezon bun, iar în ultima lui parte să fim în față, în clasament, asta nu putem să știm acum, dar cu siguranță ar fi ceva bun pentru fotbalul brașovean, ca o echipă, indiferent de numele ei, să joace în liga a doua. Dacă noi vom fi acolo, în partea de sus a clasamentului, evident că nu ne vom da la o parte”, a declarat președintele Kids Tampa.

“Este ușor să ne criticăm unii pe alții, dar mai constructiv ar fi să facem ceva pentru fotbalul brașovean”

Adrian Zahariea a mai adăugat că este conștient că se vorbește mult îi această peroadă și se fac o mulțime de speculații și comentarii, dar că, inclusiv acest interes face bine fotbalului, pentru că atrage atenția că este un sport de care Brașovul are mare nevoie:

“Este ușor să ne criticăm unii pe alții, dar mult mai costructiv ar fi să ne îngrijim toți, să ducem fotbalul brașovean mai sus. Dacă sunt mai multe echipe care pot pune umărul la asta, e și mai bine. Să nu uităm că în urmă cu mulți ani, Brașovul avea reprezentare numeroasă în liga a doua sau liga a treia, și nu se supăra nimeni, ba dimpotrivă, erau toți, un bazin important de jucători din care echipa de liga întâi putea alege. Ce s-a schimbat între timp?! E loc pentru toată lumea și mi-ar plăcea să văd rivalitate doar în teren, nu și ură în afara lui, pentru că e un consum de energie distructiv pentru toți”.

Contextul economic e greu pentru toată lumea

Președintele Kids Tâmpa consideră că Municipalitatea ar trebui să nu mai amestece politicul cu sportul, iar brașovenii să nu mai asocieze un club unui partid sau altul, ci să vină în întâmpinarea tuturor care fac ceva pentru sport, în general și pentru fotbal, în special:

“Contextul economic este greu pentru toată lumea, nu doar pentru unii, iar Municipalitatea ar trebui să vină în întâmpinarea tuturor, prin acel ghid de finanțare. Este ușor să spui că un club privat are bani, dar trebuie să vezi imaginea de ansamblu, și anume că și într-un club privat investește cineva bani, tot pentru binele sportului, care aduce imagine orașului. Iar lucrul acesta asta trebuie susținut, nu criticat”.

“Ne asumăm retrogradările de până acum, dar cu mențiunea că am avut un lot de copii”

Adrian Zahariea a încheiat prin a spune că retrogradările de până acum, din liga a treia sunt asumate sută la sută, cu mențiunea că au retrogradat niște copii, nu o echipă cu o medie de vârstă aproapiată celorlalte echipe.

“Ne asumăm retrogradările de până acum, dar nu și modul în care ele sunt prezentate uneori. Am retrogradat cu niște copii, cărora le-au prins foarte bine meciurile la un nivel superior, pentru că ei au jucat mereu și la Elită tineret. În acest an, însă, am întărit echipa, am transferat fotbaliști cu experiență de la care cei tineri au ce învăța. Le mulțumim că sunt parte din echipa noastră iar în acest sezon cu siguranță ne vom bate mai sus. Obiectivul este să rămânem în liga a treia și să avem o clasare cât mai bună la finalul sezonului. Cât despre faptul că am fost reprimiți în liga a treia, trebuie spus că federația mereu primește cluburi care au academii de fotbal și acoperă mai multe categorii de vârstă. Însă, la polul opus, iată că au reînscris în liga a treia și un club care a fost clasat sub noi, și anume KSE Târgu Secuiesc, dar asta nu a deranjat pe nimeni, ci doar de ce suntem noi acolo, din nou. Eu voi opta mereu pentru o exprimare a întregului context, nu doar ceea ce ne convine, pentru că așa e fair-play.”

Echipa de Liga 3 Kids Tâmpa va lua startul în noul sezon, pe teren propriu, cu meciul în compania celor de la Sepsi OSK 2 Sfântu Gheorghe. Partida se va juca vineri, de la ora 18.00 pe Stadionul Tineretului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi

Published

on

Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.

Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.

Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.

„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.

Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată

Published

on

Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.

„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.

Cinci noi locuri pentru aeronave

Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.

Citește mai departe

Investitii

După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei

Published

on

Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.

Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor

În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.

De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.

Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.  

Citește mai departe

Trending