Prima Pagina
„Steaua sus răsare”, spectacol extraordinar de Crăciun, la Opera Braşov. Biletele la cele trei reprezentaţii au fost epuizate în mai puţin de 24 de ore
Vineri, sâmbătă și duminică, 15, 16 și 17 decembrie 2023, de la ora 18.30, în Sala de pe strada Bisericii Române, ne vom întâlni la tradiționalul și îndelung-așteptatul spectacol de Crăciun al Operei Brașov, intitulat „Steaua sus răsare”! Spectacolul a fost atât de aşteptat încât biletele s-au vândut în mai puţin de 24 de ore de la punerea în vânzare, anunţă reprezentanţii instituţiei de cultură.
„Crăciunul, la Opera Brașov! Crăciunul… împreună! Crăciunul… acasă! Ce sentiment mai bogat, mai cald și mai emoționant decât acesta? Să fim toți, împreună, colindând și sărbătorind Nașterea Mântuitorului! Pentru prima dată, în cadrul spectacolului de Crăciun, vor veni ca invitați ai Operei Brașov îndrăgiții interpreți Marcel Pavel și Alexandra Crișan, precum și Bogdan Ota, în calitate de pianist și compozitor. Ca în fiecare an, Corul de Copii UNISON – Seniorii sărbătorește alături de noi, prezența lor fiind o constantă în cadrul stagiunii. Totodată, rămânem fideli ideii de a promova tinerii artiști, de aceea o avem, ca invitată, pe Ioana Mîrți, studentă la clasa profesoarei Anda Pop, solista noastră fiind, în același timp, coordonatorul spectacolului de Crăciun. Ca de fiecare dată, soliștii, orchestra, corul și baletul Operei Brașov vor fi gazdele dumneavoastră, cei care vă vor face să vă simțiți ca acasă! Conducerea muzicală îi va aparține maestrului Andrei Tudor, prieten apropiat al instituției noastre, iar regia artistică poartă semnătura Andei Tabacaru. Amfitrionul serii va fi carismaticul Adrian Nartea, care revine, pentru al doilea an consecutiv, pe scena Operei Brașov.Programul spectacolului este unul foarte bogat și ne vom regăsi, cu siguranță, atât în sensibilele colinde românești și vom avea ocazia de a călători pe întreg mapamondul, prin intermediul pieselor internaționale din repertoriul universal dedicate Crăciunului”, afirmă Mihai Irimia, director artistic al Operei Brașov.


Alexandra Crișan, Marcel Pavel, Bogdan Ota, Ioana MîrțiCorul UNISON – Seniorii (dirijor, manager general: George Dumitrașcu) sunt principalii invitaţi ai Operei Braşov
Pe scena Operei Brașov, vor evolua şi soliștii: Mădălina Bourceanu, Aurelia Florian, Anda Pop, Cristina Radu, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Adrian Dumitru, Mihai Irimia, Alexandru Chiriac, Valentin Marele, Marian Rește, Alin Anca.
Soliști balet: Ariana Marcu, Hana Okudaira, Teodor Pătrașcu, Claudiu Dane.
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.
Prezintă: Adrian Nartea
Dirijor: Andrei Tudor (invitat)
Regia artistică: Anda Tabacaru
Scenografia: Rodica Garștea
Dirijor cor: Dragoș Cohal
Coregrafia: Alexandru Fotescu, Valentina Mirică
Coordonator spectacol: Anda Pop
Regie scenă: Dan Antipa
Spectacolul durează trei ore și are o pauză.
Cotidian
Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi
Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.
Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.
Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.
„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.
Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.
Investitii
Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată
Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.
„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.
Cinci noi locuri pentru aeronave
Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.
Investitii
După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei
Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.
Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor
În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.
De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.
Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Sporto săptămână agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Cotidiano săptămână agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidiano săptămână agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitiio săptămână agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



