Connect with us

Investitii

Consiliul Local Braşov a aprobat „patinoarul Ţiriac”. Votul era previzibil, dar consilierii au ţinut să transforme şedinţa într-o nouă „sesiune de declaraţii politice”

Published

on

După ce în ședința din 28 decembrie nu au votat memorandumul cu Fundația Ion Țiriac privind construirea unui patinoar în zona Bartolomeu, consilierii locali brașoveni au votat acest document în 29 decembrie, într-o ședință de îndată. Votul favorabil era previzibil, însă, aleșii au ținut să aibă o „sesiune de declarații politice”, în condițiile în care dezbaterea se putea încheia repede, prin prezentarea de către consilierii locali PNL și PSD a motivelor pentru care s-au abținut de la vot cu o zi înainte.

Atât reprezentanții PNL cât și PSD au spus că nu au aprobat proiectul în 28 decembrie pentru că nu au primit documentațiile aferente proiectului de hotărâre și nu puteau vota „în orb”. Apoi, atât unii, cât și alții, au spus că vor vota „pentru”. Practic, memorandumul care trebuie votat ieri şi în baza căruia va funcţiona colaborarea cu Fundaţia Ţiriac nu le-a fost prezentat la şedinţa de ieri, deşi el exista. Memorandumul nu a ajuns la consilieri doar în cadrul şedinţei de azi, citit de primarul Allen Coliban.

„Niciun om întreg la cap nu ar respinge un astfel de proiect, dar trebuie respectată legislația”, a spus unul dintre consilierii locali, Ciprian Chiricheș (PNL).

Pe de altă parte, consilierul local Marius Potea (PSD) a spus că în 28 decembrie proiectul nu întrunea condițiile de legalitate pentru a fi votat.

„Ni se cere să ne dăm votul pentru o donație”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban, în încercarea de a clarifica.

În schimb, Marius Potea a spus că nu este vorba de donație, pentru că municipiul Brașov nu va primi terenul și patinoarul și doar dreptul de administrare.

Conform memorandumului, Fundația Ion Țiriac va cumpăra terenul și va realiza patinoarul, iar municipalitatea brașoveană îl va opera și va suporta costurile aferente

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi azi, dar a fost dezbătut aproape trei ore, după ce cu o zi înainte, acelaşi proiect nu a întrunit voturile, consilierii PNL şi PSD preferând să se abţină, în lipsa documentaţiilor necesare. Această situaţie a fost speculată instant de USR şi simpatizanţii partidului, care au reacţionat rapid pe reţelele sociale, acuzându-i pe consilierii PNL şi PSD că refuză un patinoar pentru copiii din Braşov. De aici, proiectul s-a transformat într-un subiect politic, pe care toate taberele au încercat să îl speculeze în favoarea lor.

De altfel, azi în sala de şedinţe a Consiliului Local, mai mulţi cetăţeni supăraţi pe faptul că proiectul nu a fost votat de ieri, au venit să pună presiune pe aleşi locali, pentru a lua o decizie fermă. Printre aceşti „cetăţeni revoltaţi” au putut fi observaţi activişti de partid ai USR.

Discuţiile cu Fundaţia Ţiriac au început încă din luna februarie

Reamintim că, discuţiile dintre Fundaţia Ţiriac şi Primăria Braşov, pentru ridicarea unui patinoar care să fie pus la dispoziţia comunităţii braşovene, au început încă din luna februarie. Potrivit informaţiilor aduse ieri de primarul Coliban, primul scenariu era ca Municipalitatea să contribuie cu terenul, în acest parteneriat. Pentru că primăria nu deţinea suprafaţa adecvată, s-a renunţat la această variantă, ajungându-se la scenariul în care Fundaţia achiziţionează şi terenul, construieşte patinoarul şi îl dă în administrarea Municipalităţii, cu anunite condiţii (despre care nu se cunosc deocamdată prea multe detalii).

Al doilea scenariu a fost prezentat Consiliului Local doar în şedinţa de azi, această lipsă de transparenţă şi comunicare fiind, de altfel, şi unul dintre reproşurile aduse de consilierii PSD şi PNL primarului Coliban.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending