Prima Pagina
Ce biserici fortificate și cetăți brașovene au fost incluse în „România Atractivă”. Acestea sunt promovate printr-un proiect european
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat site-ul România Atractivă, realizat cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Prin acest proiect sunt promovate 12 rute turistice sau culturale, în care au fost incluse peste 270 de obiective turistice. Conform unui comunicat al ministerului, destinațiile turistice au fost incluse în program în urma propunerilor transmise de custozii acestor obiective.
De asemenea, unul dintre obiectivele proiectului a fost reactivarea unor obiective culturale mai puțin cunoscute, cu o imensă valoare istorică și de patrimoniu pentru România, dar și pentru întreaga Europă.
Care sunt cele 12 rute turistice:
- Ruta castelelor
- Ruta curiilor din Transilvania
- Ruta culelor
- Ruta gastronomiei tradiționale românești
- Ruta bisericilor fortificate
- Ruta bisericilor de lemn
- Ruta mănăstirilor din zona Moldovei
- Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României
- Ruta castrelor romane
- Ruta cetăților
- Ruta peisajului cultural din Delta Dunării
- Ruta satelor cu arhitectură tradițională.
Ce destinații din județul Brașov sunt promovate
Ruta castelelor
- Castelul Brâncovenesc din Sâmbăta de Sus: „Turiștii vor găsi aici un loc de profundă reculegere, un altar în pădure, unde se săvârşesc slujbe în aer liber, în mijlocul naturii. Astăzi, aici este adăpostită și „Academia de la Sâmbăta”, un centru de spiritualitate creştină, artă, ştiinţă şi cultură care organizează conferinţe, congrese şi simpozioane cu tematică teologică”;
- Castelul Beldy Ladislau din Budila: „În trecut, aici s-a aflat o cetate ce a fost distrusă în anul 1612, apoi a fost reclădită și a devenit reședința lui Béldi Pál, strămoșul celui care, un secol mai târziu, a ridicat castelul pe care îl vizitezi astăzi (…) Se spune că cetatea din Budila ar fi fost legată de cetatea din Brașov printr-o serie de tunele subterane care s-au păstrat până în zilele noastre, fiind situate la doar câțiva metri sub locația școlii.”
Ruta gastronomiei tradiționale românești
- Județul Brașov – 4 Anotimpuri într-o farfurie: „Ruta gastronomică din inima României, farfuria cu 4 anotimpuri, te așteaptă și pe tine să o descoperi pe îndelete, în armonie cu spectaculoasa natură din județul Brașov.”
Ruta bisericilor fortificate
- Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Cristian: „Foarte interesantă este piatra funerară plasată pe peretele estic al corului, odinioară adăpostind mormântul preotesei Anna May, decedată în 1631, la numai 25 de ani, despre care se crede că ar fi bunica meșterului argintar Georg May care a lucrat pentru numeroase personalități ale vremii, inclusiv pentru voievodul Constantin Brâncoveanu. Da, ați auzit bine! La doar 25 de ani era deja bunică”
- Biserica Evanghelică Fortificata Hărman: „Turnul clopotniță construit în jurul anului 1300, a fost înglobat în partea de vest a bisericii și măsoară 56 de metri, fiind cel mai înalt turn din Țara Bârsei (…) O trăsătură distinctivă a bisericii din Hărman o reprezintă băncile femeilor, realizate în 1753 și amplasate în mijlocul navei. Acestea au fost construite din grinzi de brad și nu au spătare, fiind destinate femeilor căsătorite ale căror costume impuneau absența acestora.”

Ruta cetăților
- Bastionul Postăvarilor – Brașov: „Bastionul Postăvarilor avea un rol însemnat în timpul unui asediu, la fel ca alte bastioane. Regulamentul de apărare al Brașovului, din anul 1491, menționa reguli clare de apărare în caz de asediu, printre care și cele legate de semnalizarea mișcărilor trupelor asediatoare. Articolul XIV al regulamentului menționa ca pe turnurile cele mai înalte (așadar și pe bastioane) să fie distribuite steaguri, albe sau roșii, iar pe celelalte turnuri mai mici să fie distribuiți doi sau patru oameni de mare încredere, care puteau vedea mișcările și acțiunile inamicului. Îndreptând un steag alb se indica locul unde ataca dușmanul, iar cu steagul roșu se semnaliza locul unde izbucnise un incendiu.”
- Cetatea Brașovului – Centrul Istoric: „Monumentele istorice te întâmpină la orice pas, astfel că, te invităm să descoperi Bastionul Țesătorilor, devenit astăzi muzeu, Bastionul Graft, Poarta Șchei din anul 1827 și păstrată integral, precum și Poarta Ecaterinei, ce datează din anul 1559, fiind singura poartă medievală rămasă ca monument până în zilele noastre. În plus, aici vei regăsi și Troițele din Șchei, mărturii ale tradiției ortodoxe din zonă, cea mai veche dintre ele datând încă din anul 1291 (…) ”
- Cetatea Feldioarei: „Între anii 1211 și 1225, Cetatea Feldioara a fost reședința cavalerilor teutoni. Aceștia i-au dat numele de Marienburg – Cetatea Sfintei Maria, deoarece Sfânta Maria era patroana ordinului lor.”
- Cetatea Jimborului: „Dacă ruinele pe care le zărim astăzi pe Dealul Jimbor ar putea vorbi, ne-ar relata cu siguranță povestea unei frumoase cetăți săsești, cu un rol important în viața localnicilor. Ea servea drept refugiu în vremurile de restriște, dar și ca loc de manifestare a bucuriei în zilele de sărbătoare.”
Ruta satelor cu arhitectură tradițională
- Gospodării tradiționale în localitatea Prejmer: „Comuna Prejmer, cu construcțiile sale bine păstrate din timpuri străvechi și cu tradițiile sale neschimbate, înfățișează un testament viu al arhitecturii săsești, menținându-și farmecul autentic de-a lungul timpului (…) Casele cu arhitectură tradițională, decorate cu ornamente simple, figurative sau motive vegetale si florale sunt impregnate de o istorie ce reprezintă cu mândrie o moștenire bogată, conturată de-a lungul secolelor”.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Prima Pagina
Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.
Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:
„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”
Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
-
Cotidiano zi agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidiano zi agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasovo zi agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Stiri Brasov6 ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Educațieo zi agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina8 ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii8 ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
