Connect with us

Prima Pagina

ADI ISO Mediu Brașov în domeniul salubrizării are un nou președinte. Ce așteptări are Szenner Zoltan de la primarii din județul Brașov

Published

on

Adunarea Generală a Asociaților ADI ISO Mediu Brașov (din care fac parte toate primăriile din județul Brașov și Consiliul Județean Brașov) și-a ales miercuri noua structură de conducere. Astfel, președinte al asociației a fost ales Szenner Zoltan, administratorul public al Județului Brașov (fost vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov). De asemenea, în urma votului membrilor ADI ISO Mediu Brașov, Consiliul Director al asociației va fi format din George Scripcaru – primarul municipiului Brașov, Virgil Popa – primarul municipiului Săcele, ei fiind și vicepreședinții asociației, plus membrii Camelia Bertea – primarul din Victoria, Severius Beschea – primarul comunei Tărlungeni, Sergiu Arsene – primarul comunei Bod și Ovidiu Ovesea – primarul comunei Părău.

„Consiliul Director a fost ales astfel încât să asigure o reprezentare cât mai bună a unităților administrativ-teritoriale membre în ADI ISO MEDIU. Unul din scopurile pentru care a fost înființată ADI ISO MEDIU, a fost pentru a sprijini Consiliul Județean în realizarea proiectului Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, dar până acum, echipa de la Consiliul Județean a fost cea care a lucrat la acest proiect. Ca sa realizăm proiectul SMID avem nevoie de sprijinul și implicarea ADI ISO MEDIU și al tuturor primarilor din județ. Acesta este și motivul pentru care am candidat la funcția de președinte ADI ISO MEDIU. În mandatul trecut, de vicepreședinte al Consiliului Județean, am interacționat cu toți primarii. Cred că am demonstrat faptul că pe mine mă interesează în primul rând să avem rezultate și să ducem la bun sfârșit proiectele comune ale județului, iar în acest scop eu pot să lucrez împreună cu oricine își dorește același lucru, indiferent de culoarea politică. Acest lucru i-am rugat pe toți primarii prezenți la ședința ADI ISO MEDIU. Gestionarea deșeurilor este o problemă comună a tuturor și așa cum foarte bine a spus unul dintre primarii prezenți: gunoiul nu are culoare politică”, a declarat noul președinte al ADI ISO Mediu Brașov.

Mandatul conducerii ADI ISO Mediu este de patru ani, noua echipă fiind stabilită după alegerile locale.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Ultima săptămână de funcționare a patinoarului de la Baza Olimpia din Brașov. În această săptămână rămâne deschis, special pentru elevi

Published

on

Deschis în 5 decembrie 2025, patinoarul de la Baza Olimpia din Brașov va mai rămâne deschis o săptămână. Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Brașov, care a precizat că această săptămână coincide cu vacanţa elevilor braşoveni, astfel că ultimele zile se anunţă printre cele mai aglomerate din sezon.

Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00, au o durată de 75 de minute, iar preţul biletelor şi al închirierii patinelor este unul accesibil.

Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi de funcţionare a patinoarului administrat de Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Judeţean Brașov.

„Între două runde de patinaj, vă invităm să treceți pragul celui mai tânăr muzeul al României, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, ca să aflați cum au arătat începuturile sportului pe gheață, dar și istoria celorlalte discipline sportive practicate în zona Brașovului, de la perioada de pionierat până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Brașov.

Patinoarul de la Baza Olimpia este singurul în aer liber din municipiul Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată

Published

on

Anunțat încă din anul 2023, când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Brașov, proiectul ce vizează extinderea platformei de îmbarcare/debarcare/staționare a aeronavelor a ajuns în etapa licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Procedura a fost lansată de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Ghimbav-Brașov, însă licitația este cu o „clauză suspensivă”. Mai exact, contractul cu firma desemnată câștigătoare va fi semnat în momentul în care va fi disponibilă suma necesară realizării investiției. De altfel, în anunțul licitației se arată că regia estimează că perioada necesară identificării fondurilor necesare semnării contractului de execuție este de maxim 6 luni de la finalizarea procedurii de achiziție.

„În cazul în care, indiferent de motive, nu va identifica sursa de finanțare, Entitatea Contractantă își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”, se arată în anunț.

Cinci noi locuri pentru aeronave

Prin acest proiect, platforma existentă, cu o capacitate de trei locuri, urmează să fie extinsă cu 4 poziţii noi categoria C şi o poziţie categoria E, pe care for putea staționa inclusiv aeronave de tip Boeing B737-900 și Airbus A320. De asemenea, va fi realizată o cale de degajare rapidă, un sistem de canalizare pluvială și vor fi instalate elementele de balizaj. Valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, fără TVA, iar perioada de implementare a proiectului este de 12 luni.

Citește mai departe

Investitii

După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei

Published

on

Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.

Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor

În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.

De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.

Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.  

Citește mai departe

Trending