Connect with us

Cotidian

FOTO Aplicația INFOMama pentru monitorizarea gravidelor și mamelor: Salvați Copiii România o pune la dispoziție gratuit pe Google Play și App Store

Published

on

Salvați Copiii România (SCR) a lansat marți, la Palatul Parlamentului, aplicația INFOMama, un instrument digital destinat monitorizării și informării medicale a gravidelor și mamelor cu copii de până la un an. Inițiativa vine în contextul în care, potrivit organizatorilor, patru din cinci decese ale copiilor sub cinci ani în 2023 au avut loc în primul an de viață.

Aplicația a fost dezvoltată de specialiștii Salvați Copiii, în colaborare cu medici neonatologi, pediatri, ginecologi și psihologi, oferind utilizatoarelor posibilitatea de a-și crea un profil personalizat. Prin intermediul notificărilor, acestea sunt informate periodic despre analizele, ecografiile și consultațiile esențiale pe durata sarcinii, precum și despre drepturile lor legale.

Nevoie urgentă de intervenție pentru gravide și mame

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii, a subliniat necesitatea unei intervenții rapide și a unui sprijin dedicat gravidelor, mai ales în mediile vulnerabile. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în 2023, 17,2% dintre nașteri au avut loc fără control prenatal, iar un sfert dintre adolescentele care au născut nu au beneficiat de îngrijire prenatală. Mai mult, 38,3% dintre decesele infantile înregistrate în primul an de viață au avut cauze perinatale, evidențiind importanța controalelor medicale regulate.

Între 2019 și 2023, s-au înregistrat 38.865 de nașteri în rândul mamelor minore, dintre care 3.614 au fost la fete sub 15 ani. Cercetările Salvați Copiii din aprilie 2024 indică faptul că o treime dintre adolescentele care au devenit mame provin din familii unde și mama lor a trecut prin aceeași experiență, iar o cincime dintre ele s-au născut, la rândul lor, din mame adolescente.

România, pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă

România continuă să înregistreze cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeană, alături de Slovacia, cu 5,6 decese la mia de nou-născuți în 2023 (Eurostat). În mediul rural, rata este și mai ridicată, ajungând la 6,6 la mie, comparativ cu 4,6 la mie în mediul urban, principalele cauze fiind accesul dificil la servicii medicale și dotările insuficiente ale cabinetelor medicale.

Tehnologia, un sprijin pentru gravidele din mediul rural

„Soluția digitală își propune să reducă decalajele dintre urban și rural, facilitând accesul la servicii medicale în zonele defavorizate. Totuși, implementarea sa sustenabilă necesită o abordare etică și adaptată nevoilor locale, precum și instruirea adecvată a profesioniștilor din domeniul sănătății care activează în mediul rural”, a explicat Gabriela Alexandrescu în cadrul evenimentului, organizat sub egida Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, în parteneriat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Aplicația INFOMama este destinată atât gravidelor și mamelor, cât și specialiștilor din domeniul sănătății, oferind informații despre consultațiile obligatorii în timpul sarcinii, drepturile gravidelor, nutriție, sănătatea psihologică, îngrijirea nou-născuților, importanța vaccinării și alăptării, precum și acordarea primului ajutor.

Sprijin internațional pentru dezvoltarea INFOMama

Proiectul a fost realizat cu sprijinul unui grant oferit de MSD for Mothers.

„MSD se implică activ în implementarea de soluții pentru reducerea mortalității materne și infantile în România. Educația în domeniul sănătății este esențială în atingerea acestui obiectiv, mai ales în contextul în care una din zece mame are un nivel scăzut de educație. Lansarea acestui instrument digital reprezintă un pas important și va avea un impact major în comunitățile defavorizate”, a declarat Marcelo Pascual Morales, Managing Director MSD România & Republica Moldova.

Aplicația INFOMama este disponibilă gratuit în Google Play și App Store.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Cotidian

În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei

Published

on

Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.

Restanțierii, vizați de debranșare

Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.

„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.

De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.

Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:

  • În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
  • să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
  • să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Citește mai departe

Trending