Cotidian
Tudor Benga: „Bătălia din societatea românească a trecut de ceva vreme de faza politicoasă și instituțională”
Coaliția PSD – ALDE, sprijinită de UDMR, a modificat miercuri Regulamentul Camerei Deputaților, introducând prevederi prin care a limitat pârghiile legale de implicare ale Opoziției. În acest context, în numai două zile, a fost posibilă modificarea legilor justiției, fără o dezbatere reală a amendamentelor depuse de Opoziție.
Modificarea regulamentului s-a derulat „în galop”, amendamentele deputatului USR Lucian Viziteu nefiind admise de Comisia pentru regulament a Camerei, condusă de Eugen Nicolicea (PSD). Pentru analiza în comisie a noului regulament, membrii acesteia au fost convocați prin SMS, marți seara, la ora 21.00, ședința fiind programată miercuri dimineața, la ora 9.00. Proiectul de modificare a regulamentului a trecut miercuri dimineața de comisie, într-o formă diferită față de proiectul inițial, iar apoi a fost aprobată și în plen.
„Tovarășul Nicolicea este notoriu pentru încălcarea sistematică a regulamentului! Ne-am dori, la fel de mult ca orice cetățean onest al acestei țări, să putem opera eficient exclusiv în interiorul regulilor și cadrului instituțional al unei țări civilizate”, a declarat deputatul USR Brașov, Tudor Benga.
„Asistăm la un atac absolut brutal asupra capacității de reacție parlamentară a Opoziției. Primesc seară de seară întrebări și îndemnuri să folosim «toate mijloacele legale». Din păcate, mulți dintre cei care îmi trimit aceste mesaje trăiesc cu fantezia că acestea încă există. Iar eu nu știu exact cum să o risipesc politicos. Tunul mediatic și propagandistic al puterii încurajează cât se poate de deliberat ideea că aceste mijloace ar exista, exact în timpul în care le subjugă și pe puținele care au mai rămas. Atunci când însuși depozitarul suveranității populare, Parlamentul, prin acțiunile majorității sale, își încalcă sistematic propriile regulamente, suntem nevoiți să semnalizăm cu toate mijloacele acest lucru și să ne opunem din răsputeri. Cetățenii trebuie sa știe și să judece în consecință pentru că așa cum ei sunt cei care i-au conferit legitimitatea, tot ei sunt cei care mai devreme sau mai târziu i-o pot lua”, a mai declarat Tudor Benga, deputat USR Brașov.
Tudor Benga atrage atenția că, de ceva vreme, „bătălia din societatea românească a trecut de faza politicoasă și instituțională. Este o bătălie pură de putere, în care PSD-ul calcă totul în picioare, secondat de un ALDE exact la fel de ticălos, și sprijinit de un UDMR mai mercantil decât o matroana de bordel. Nu pot fi opriți decât bătuți politic sau spulberați de furia populară. Nu există alt mod de a-i opri! Exista artificii prin care, ocazional, fie noi – Opoziția, fie instanțele, fie Președintele, îi putem întârzia. Vor puterea absolută și nu se vor opri de unii singuri”.
Date de backgound:
Miercuri, 13 decembrie, înainte de ora 12.00, cu 176 voturi „pentru” și 88 „împotrivă”, deputații au aprobat hotărârea privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, iar după aproximativ o oră noile prevederi au fost publicate în Monitorul Oficial, intrând imediat în vigoare.
În baza noului regulament, care reduce semnificativ din dezbaterea amendamentelor, a fost posibilă modificarea a două dintre legile Justiției fără o dezbatere reală a amendamentelor depuse de Opoziție.
Camera Deputaților a aprobat modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciara – 177 voturi „pentru”, 79 voturi „împotrivă” și modificarea Legii 317/ 2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii – 177 voturi „pentru” și 78 „contra”.
Cotidian
În plină iarnă, Compania Apa Brașov anunță debranșări. 300 clienți sunt pe „lista neagră”, iar pentru rebranșare trebuie să plătească până la 1.500 de lei
Clienții Companiei Apa Brașov a anunțat, în plină iarnă, căva începe o campanei de debranșare a clienților care nu își respectă obligațiile asumate prin contract, iar rebranșare vor trebui să plătească între 250 și 1.500 de lei, au precizat reprezentanții operatorului regional de apă. Debranșarea se va realiza la limita de proprietate, la rețeaua de pe domeniul public.
Restanțierii, vizați de debranșare
Conform datelor Companiei Apa Brașov, la nivelul municipiului Brașov au fost identificați aproximativ 300 de clienți care riscă să fie debranșați.
Unii dintre ei nu a achitat factura (inclusiv penalităţile) în termen de 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată.
„Reamintim tuturor clienților că furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare este condiționată de plata facturilor, în termenul legal de 45 de zile”, au precizat reprezentanții Companiei Apa Brașov.
De asemenea, pe lista de debranșări sunt și cei care au a împiedicat delegatul împuternicit al operatorului de a controla instalaţiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecţiunile la instalaţiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea clientului.
Ce obligații au clienții Companiei Apa Brașov:
- În cazul în care căminul de branşament şi/sau contorul de apă se află pe proprietatea clientului, acesta va asigura integritatea sistemelor de măsurare, va asigura accesul operatorului la contor pentru efectuarea citirilor, verificărilor, precum şi pentru operaţiile de întreţinere şi de intervenţii;
- să aducă la cunoştinţă operatorului, în termen de 15 zile lucrătoare, orice modificare a datelor sale de identificare, a datelor cuprinse în Anexa nr. 3 la contract şi a datelor de identificare a imobilului la care sunt prestate serviciile contractate, precum şi a adresei la care operatorul urmează să trimită facturile; lipsa acestei comunicări angajând răspunderea materială a clientului pentru eventualele prejudicii suferite de operator ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de informare;
- să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator în termen de 15 zile de la emiterea facturii. Pentru aceasta se va preocupa de obţinerea unui duplicat de pe factură atunci când aceasta nu ajunge la adresa de corespondenţă indicată în contract
Cotidian
O nouă pârtie pentru schiorii de top, în Poiana Brașov. Traseul leagă platoul Ruia de telescaunul Ruia
Pasionații sporturilor de iarnă vor avea la dispoziție o nouă pârtie în poiana Brașov. Municipalitatea a anunțat deschiderea unei pârtii de legătură în masivul Postăvarul, numită „Stâna” și destinată schiorilor experimentați.
Ninsorile abundente din această săptămână au făcut posibilă amenajarea pârtiei 3A, cunoscută și sub numele de „Stâna”. Noua rută face legătura între platoul Ruia și telescaunul Ruia, oferind o alternativă mult așteptată la aglomerata pârtie Drumul Roșu, spun reprezentanții Primăriei Brașov. Autoritățile locale susțin, de asemenea, că deschiderea acestei variante va contribui la fluidizarea traficului pe una dintre cele mai circulate pârtii din zonă, reducând presiunea de pe Drumul Roșu în perioadele de vârf.
Schiorii trebuie însă să țină cont de gradul ridicat de dificultate al noii pârtii. Prima porțiune este clasificată ca fiind foarte dificilă (nivel negru), astfel că accesul este recomandat exclusiv celor cu experiență și tehnică avansată.
Cotidian
Județul Brașov a alimentat SGR-ul cu peste 167 milioane de ambalaje, în 2025. Cele mai multe au fost PET-uri
Sistemul Garanție – Returnare (SGR), prin care sunt colectate ambalajele de plastic, metal și sticlă care au inscripționată sigla sigla „cu bănuți” s-a transformat în scurt timp într-o campanie de succes. Sistemul a pornit pe 30 noiembrie 2023, iar cantitățile de ambalaje predate de populație au fost impresionante.
Conform Ministerului Mediului, anul trecut, la nivel național, au fost preluate prn SGR 5,2 miliarde de ambalaje.
În județul Brașov, potrivit statisticilor Asocițaiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu, în 2025 au vor preluate prin SGR 167.611.947 de ambalaje. Cele mai multe dintre ele, 86.386.567 au fost de plastic. De asemenea, în 2025 au fost preluate 45.116.619 au fost de metal, iar 36.108.761 au fost de sticlă.
Ambalajele cu sigla SGR pot fi depuse predate la magazine, iar pentru fiecare PET, doză sau sticlă se încasează 50 de bani.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidian6 zile agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport5 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Investitiio săptămână agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Pagina6 zile agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian4 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Cotidian4 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii5 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



