Handbalistele Coronei s-au reunit miercuri, pentru primul antrenament după pauza competiţională. Sub comanda Simonei Gogîrlă şi a lui Vasile Curiţeanu, noile jucătoare ale echipei au făcut primul antrenament pe stadionul Metrom.
„Suntem foarte bucuroşi să fim din nou împreună, să vedem iar echipa la pregătire. Marţi seara ne-am reunit dar am petrecut puţin timp să ne obişnuim unii cu alţii şi să ne cunoştem şi cu fetele nou venite, însă de astăzi am intrat în programul de antrenamente. Chiar dacă venim după multe luni de pauză, am fost plăcut surprinbsă de fete, care s-au descurcat foarte bine la antrenamentul de pe stadion. Cu siguranţă va urma o perioadă în care vom intra treptat în pregătire şi vom creşte intensitatea, dar pentru primul antrenament nu mă pot plânge, ba dimpotrivă”, a spus Simona Gogîrlă.
Echipa Coronei va avea obiectiv promovarea la finalul sezonului 2020-2021.
„Aşa cum am mai spus şi de altfel, aşa cum e firesc să fie la Braşov, Corona va avea obiectiv promovarea şi suntem încrezători că vom reuşi acest lucru. Avem un lot bun, un lot în care tinereţea se va îmbina foarte bine cu experienţa jucătoarelor străine, aşa că avem toate motivele să fim optimişti”, a mai adăugat antrenoarea Coronei.
De la primul antrenament au lipsit jucătoarele străine care trebuie să îşi rezolve situaţia vizelor. Din cauza contextului actual, echipa de handbal îşi va continua antrenamentele la Braşov, pregătirea fizică fiind îmbinată în perioada următoare cu cea tehnico tactică.
Fii primul care comentează