Stiri Brasov
Săptămâna Ariilor Protejate. „Natura Brașovului” va putea fi văzută în 15 septembrie. Vor fi și excursii în „Delta din Carpați” sau Bucegi
În perioada 11 – 17 septembrie, braşovenii sunt invitaţi să participe la “Săptămâna Ariilor Protejate”, care a ajuns la a III-a ediție. Evenimentul își propune să prezinte valorile naturale din județul Brașov prin intermediul unor activități diverse precum excursii în arii protejate (Muntele Tâmpa, Parcul Natural Bucegi, Dumbrăvița), ateliere de educație ecologică pentru copii despre păsări și păduri dar și vizite în laboratoarele unor instituții din Brașov care fac cercetare în domeniul silviculturii și protecției mediului. Brașovenii vor avea ocazia de a participa la discuții interactive de tip world cafe sau dezbateri despre teme de interes local din domeniul protecției naturii.
„Evenimentul nostru este rodul unei colaborări cu organizații și instituții care lucrează în acest domeniu și care s-au străduit să pregătească activități inedite pentru publicul interesat. În cadrul „Săptămânii Ariilor Protejate” vom lansa și filmul „Natura Brașovului”, un material video care ilustrează bogățiile naturale ale județului Brașov. Această producție va putea fi preluată, în mod gratuit, de orice instituție, televiziune sau agenţie de turism care dorește să promoveze valorilor naturale din județul Brașov. Lansarea acestui film va avea loc vineri 15 septembrie 2017, ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta, vizionarea fiind urmată de dezbaterea publică „Se poate sau nu exploata în ariile protejate? Studiu de caz -Muntele Tâmpa” a declarat Roxana Iordăchescu, coordonatorul proiectului „Braşov, oraş în mijlocul naturii”.
Proiectul “Braşov, oraş în mijlocul naturii” are un buget de 24.900 ron și este implementat de ProPark Fundația pentru Arii Protejate în parteneriat cu Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Asociaţia Carpaterra, Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului „Feed-Back” Braşov (ApIS PM „Feed-Back”), Parcul Național Piatra Craiului, Asociaţia Culturală Fanzin.
Program “Săptămâna Ariilor Protejate”
- Luni, 11 septembrie
10:00 Expoziţie despre Muntele Tâmpa la foişorul de Sub Tâmpa
16:00 Zilele Porţilor Deschise la „Agenţia de Protecţia Mediului” Braşov
- Marţi, 12 septembrie

18:00 Excursie tematică la „Dumbrăviţa – Delta din Carpaţi”
- Miercuri, 13 septembrie
11:00 Educaţie prin joacă pentru copii la „Centrul pentru Informare Turistică”
16:00 Patrulare Junior Ranger pentru copii cu plecare din Piaţa Sfatului
16:00 Ziua Porţilor Deschise la „Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură”

- Joi, 14 septembrie
15:00 Excursie tematică pe Muntele Tâmpa cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa
18:00 World cafe: Vrei să te implici în protecţia naturii? Intră în Tipografia!
- Vineri, 15 septembrie
9:00 Igienizare pe Muntele Tâmpa şi Dealul Melcilor cu plecare de la telecabina de Sub Tâmpa
18:00 Lansare film „Natura Braşovului” la Centrul Cultural Reduta
urmată de discuţia: Se poate exploata sau nu în ariile protejate?
studiu de caz: Muntele Tâmpa
- Sâmbătă, 16 septembrie
11:00 Parada pădurii pentru copii, în zona de agrement „Lacul Noua”
11:00 Întreabă un silvicultor, Coresi Shopping Resort
- Duminică, 17 septembrie
8:00 Excursie tematică în Parcul Natural Bucegi


Stiri Brasov
Geantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
O geantă uitată într-un spațiu public al Direcției Fiscale Brașov a pus, preț de câteva zeci de minute, pe jar un contribuabil. În interior se aflau documente importante, bunuri personale și o sumă considerabilă de bani. Finalul, însă, nu a fost unul nefericit.
Incidentul a avut loc în 10 februarie, când polițistul local Iftimie Marius, aflat în serviciu în incinta instituției, a observat geanta abandonată într-o zonă accesibilă publicului. În contextul aglomerației zilnice, obiectul ar fi putut trece ușor neobservat sau ar fi putut ajunge pe mâini nepotrivite.
Agentul a verificat situația și a demarat imediat procedurile pentru identificarea proprietarului. În scurt timp, persoana care își pierduse bunurile a fost găsită și a reintrat în posesia genții, cu tot conținutul acesteia intact.
Pentru proprietar, momentul a însemnat recuperarea unor valori importante, dar mai ales recâștigarea liniștii. Pentru Poliția Locală Brașov, episodul este prezentat drept un exemplu de responsabilitate și vigilență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Un gest care poate părea minor, dar care, într-o societate în care astfel de situații nu au întotdeauna un deznodământ fericit, capătă o semnificație aparte.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Cotidian
Primăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
Salariații din primării nu sunt singurii nemulțumiți măsurile anunțate de Guvernul României, care a anunțat o reducere a personalului din administrațiile publice locale și a avertizat că transferurile de la bugetul de stat către autoritățile locale vor fi tot mai mici. Nemulțumiți sunt și primarii, în special cei ai localităților mai puțin dezvoltate economic, care nu se pot baza pe venituri proprii consistente.
De exemplu, Primăria Ormeniș nu se poate baza pe venituri din activități economice sau din valorificarea resurselor naturale, iar din impozitul pe proprietate nu își poate acoperi cheltuielile curente.
„Noi nu avem pășuni, păduri, uzine sau alte surse de venituri. Până anul trecut, în septembrie ni se mai virau bani pentru echilibrare bugetară. Însă, suntem o comună cu locuitori din categorii vulnerabile. În 2025 nu s-a întâmplat, așa că am avut mari probleme financiare. Avem datorii la furnizorul de electricitate, dar și la operatorul de salubritate. De asemenea, anul trecut nu am făcut investiții. Din 2004 de când sunt primar, cred că anul 2025 a fost cel mai greu”, a declarat primarul comunei Ormeniș, Gergely Janos, citat de bzb.ro.
O altă sursă de venit pentru autoritățile locale o reprezintă taxele și impozitele locale majorate începând din data de 1 ianuarie 2026. Gergely Janos spune că cei care le-au plătit anul trecut o fac și acum. Însă, a continuat el, în Ormeniș locuiesc multe persoane cu o situație economică precară, care nu au de unde să plătească.
În aceste condiții, pentru cel puțin pentru Ormeniș, salvarea ar putea veni din transferurile de la bugetul de stat, însă, așa cum a declarat și ieri premierul Ilie Bolojan, aceste sume vor fi tot mai mici.
Alte primării funcționează „pe cota de avarie”, cum este, de exemplu, Primăria Măieruș. Ba mai mult, chiar dacă este este într-o zonă turistică importantă din județul nostru, Primăria Moieciu încearcă să supraviețuiască, după cum a declarat primarul comunei, Nicolae Olteanu.
Conflict între primari și premier
De altfel, între primarii de comune și premier este un conflict mocnit. O dovadă în acest sens este intervenția primarului Mariana Gâju, primăriță PSD a comunei Cumpăna (județul Constanța), din timpul unui eveniment organizat de Asociația Comunelor din România.
„Credeți-ne, domnule prim-ministru, reforma pe care doriți să o faceți, pornind în primul rând de la creșterea taxelor și impozitelor locale, a pornit greșit. Când am auzit aseară declarația potrivit căreia primarii ar fi cei care au stabilit majorarea taxelor, m-am cutremurat. Am vorbit cu specialiști în administrația publică locală și nu mi-a venit să cred că un om care a inițiat o lege ne reproșează aplicarea ei, în condițiile în care am fost obligați să o respectăm într-un termen extrem de scurt (…) Pe noi nu interesează să continuați programul Anghel Saligny, să promovați un proiect de modernizare a drumurilor comunale, pentru că în acele comune și sate răsfirate are România cea mai mare avere. Nu o întunecați, nu o îngropați. Nu încercați să desființați cei 10 funcționari publici dintr-o primărie care administrează 38.000 de hectare cu 12 sate. Am aflat că sunt și comune cu 38 de sate. Credeți-mă, domnule prim-ministru, reforma pe care vreți să o faceți, în primul rând, pornind de la taxele și impozitele locale crescute, e greșită”, a declarat Gâju.
-
Cotidian7 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian8 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov5 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație5 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
