Aproape toți parlamentarii de Brașov (mai puțin Marius Dunca – PSD, Daniel Zamfir – PNL, Mara Mareș – PNL) s-au reunit vineri la Prefectură, într-o ședință...
Depus prima dată la la Senat înainte de alegerile parlamentare din decembrie și clasat câteva săptămâni mai târziu, proiectul de lege privind transferul unui teren necesar...
Noile salarii din Consiliul Județean a creat trei tabere în administrația județeană. Administratorul public și directorii, funcționarii și personalul contractual. Legea salarizării personalului din sistemul bugetar...
Parlamentarul brașovean Mihai Donțu (PNL) a demisionat ieri din funcția de deputat cu doar câteva luni înainte de încheierea mandatului. El a avut de ales între...
După alegerile din 5 iunie, când orice scenariu privind constituirea majorităților părea posibil, liberalii brașoveni au anunțat că orice variantă este acceptabilă, mai puțin una: alianța...
În Consiliul Județean Brașov, majoritatea s-a născut după un travaliu lung. A fost nevoie să se descopere că 23+12 nu are cum să dea 34, pentru...
Campania electorală pentru alegerile locale din acest an fost una extrem de liniștită, iar mesajele competitorilor nu au fost suficient de convingătoare pentru a-i convinge pe...
Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mariana Câju, a spus miercuri într-o conferință de presă, cã administrația județeană are mari probleme cu gardul aeroportului Brașov, care nu dă...
Nici un partid nu poate acum să impună un președintele Consiliului Județean Brașov și nici viceprimarii municipiului reședință de județ, configurația celor două foruri deliberative fiind...
În urma numărării voturilor adunate de la cele 177 de secţii din municipiul Braşov, mandateledin Consiliul local se împart în felul următor: PNL – 30,58% –...