Ramai la curent!

Cotidian

Administratorul public al Județului Brașov, un funcționar fericit. Are un salariu de 11.600 de lei pe lună, plus o indemnizație de membru în CA de la Compania Apa, plus că va beneficia și de sporul de fonduri UE  

Publicat

in

Noile salarii din Consiliul Județean a creat trei tabere în administrația județeană. Administratorul public și directorii, funcționarii și personalul contractual. Legea salarizării personalului din sistemul bugetar a dat posibilitatea autorităților locale să stabilească cu cât vor fi majorate salariile, condiția iar la Consiliul Județean, majorările pentru directori au fost de 60 %, iar pentru funcționari de 37%,  astfel că discrepanțele dintre cele trei categorii au crescut și mai mult.

De exemplu, salariul administratorului public al județului, Daniel Gligoraș, a crescut de la 9.462 de lei/lună la 11.600 de lei. Acesta este salariul de bază pentru că are mari șanse să mai beneficieze și de „sporul de fonduri europene”, care poate ajunge la 50% din salariu. În plus, administratorul public al județului este și membru al Consiliului de Administrație al Companiei Apa, unde indemnizațiile sunt destul de mari. Daniel Gligoraș a fost prezentat anul trecut, de Adrian Veștea, într-o conferință de presă, drept un super-specialist în fonduri europene, care și-a desfășurat activitatea la ADR Centru. De altfel, atunci președintele CJ a afirmat că l-a angajat pe Gligoraș în  cabinetul propriu. Ulterior, s-a organizat concursul pentru postul de administrator public al Județului Brașov, Gligoraș fiind singurul candidat. A trecut examenul și a fost numit în funcție în toamna anului trecut.

Directorii executivi au și ei parte de creșteri semnificative ale salariului, de la aproximativ 5.750 de lei la 9.087 de lei brut, una dintre beneficiare fiind Gabriela Agafiței, adusă de președintele Consiliului Județean de la Primăria Râșnov.

În schimb, secretarul județului, respectiv Maria Dumbrăveau, care răspunde cu capul de fiecare act semnat, va avea o creștere mai mică, de la 8.142 la 9.087 de lei.

Cine a pregătit grilele

Spre deosebire de majorările anterioare de salarii, când reprezentantul Sindicatului Pro Bono, Tiberiu Popa, era de acord cu noile grile, de data aceasta el a scris pe proiectul de hotărâre că „Sindicatul Pro Bono nu este de acord cu această propunere de grilă și susține sporirea propusă de grila prezentată de Serviciul Resurse Umane în ședința de propuneri din data de 10 iulie 2017”.

Pentru majorarea salariilor din Consiliul Județean a fost constituită o comisie din care, printre alții, au făcut parte consilierii județeni Mihail Veștea (PNL) și Radu Mitric (PSD) sau reprezentantul Sindicatului Pro Bono. Această comisie a avut 2 ședințe, una în care s-a vorbit despre majorarea salariilor, iar a doua în 19 iulie , când a fost prezentată noua grilă de salarii, care, spun unele voci, a fost pregătită de Mihail Veștea.

„Dacă cineva consideră că aceste salarii nu sunt corecte, înseamnă că este rupt de  realitatea concretă din România”

Noile salarii au fost aprobate în ședința de Consiliu Județean de marți. „Eu cred că este o abordare corectă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea.

 „Le urez celor care azi sunt debutanți să aibă voință, pentru că fiecare poate ajunge director. Ei pot promova. Vreau să văd că fiecare își face treaba. Nu voi sta sa mai urmăresc în fiecare zi ce face fiecare. Cum am organizat activitatea. Nicolae Sacuiu (director executiv la Direcţia resurse, programe, proiecte de dezvoltare) a cerut o dispoziție privind constituirea unei comisii. Am format o comisie compusă din 13 persoane, din care au făcut parte reprezentanții departamentelor, plus liderii de grup din partidele mai bine reprezentate în Consiliul Județean, respectiv PNL și PSD, dar și cei doi vicepreședinți și liderii de sindicat.  Grila propusă acum se bazează pe realitățile din administrația publică locală și pe realitățile  din România. Dacă cineva consideră că aceste salarii nu sunt corecte, înseamnă că este rupt de  realitatea concretă din România”, a mai declarat Adrian Veștea. 

 Înainte de a fi votate proiectele de hotărâre, consilierul local Radu Mitric (PSD), care este și președintele Comisei Juridice a propus să fie ascultate punctele de vedere ale liderilor sindicali. „Ce să mai ascultăm, să votăm!”, a spus consilierul județean  Ioan Mareș (PNL). Apoi, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, a propus să se supună la vot dacă să fie sau nu ascultați sindicaliștii. Au fost 8 voturi „pentru”,  astfel că a urmat un moment de tăcere. Într-un final, președintele Consiliului Județean, care anterior a spus că el i-a ascultat pe sindicaliști, a zis că pot fi ascultați liderii de sindicat, iar cum aceștia nu erau în sală, a urmat o scurtă pauză până au fost aduși.

„La solicitarea unui grup restrâns de consilieri vă rugăm să prezentați punctul de vedere”, i-a anunțat Veștea pe liderii sindicali.

„Nu suntem de acord,  pentru că se adâncește discrepanța între categoriile de salariați”

„La prima ședință a comisei ce s-a desfășurat în data de 10 iulie au fost prezentate mai multe grile. A fost prezentată propunerea noastră, propunerea Serviciului Resurse Umane și salariile de la Consiliul Județean Mureș. Potrivit propunerii Serviciului de Resurse Umane, de la momentul respectiv, majorările trebuiau să fie cuprinse între  40 % și  60 %, cu un procent mai mare pentru  funcțiile de execuție, iar noi am considerat că este o schemă corectă. În 19 iulie a fost prezentată o alta grilă, conform căreia directorii urmau să beneficieze de o majorare cu  60 % a salariilor, iar funcționarilor urmau să le crească salariile cu  aproximativ 37%. Am spus că nu suntem de acord,  pentru că se adâncește discrepanța între categoriile de salariați. Am făcut o concesie, am renunțat la propunerea noastră, respectiv la preluarea modelului de la Consiliul Județean Mureș, și am acceptat propunerea inițială a Serviciului Resurse Umane. Din  1 iulie 2010 1 până la data de 1 iulie  2017 noi am pierdut  37 %  din salariu, iar  suma majorărilor a fost de 42 %, astfel că, în termeni reali a fost o majorare de 7%”, a declarat liderul Sindicatului Pro Bono, Tiberiu Popa.  

El a fost contrazis de vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Toaso Imelda (UDMR), care a spus că „există o singură propunere, cea din proiect (cel supus aprobării Consiliului Județean – n. red). Eu cred ca salariile sunt peste mediul privat”.  

„Am considerat că e nevoie de ierarhii. Unii și-au acordat sporuri care treceau de 100%. Acum, nimeni nu are drept să aibă sporuri mai mari de 30%. Salariile din instituțiile subordonate sunt cu 5% mai mici decât cele din Consiliul Județean”, a spus și președintele Consiliului Județean Brașov.

„Stabilirea salariilor nu s-a făcut cu respectarea legii, pentru că nu au fost consultate sindicatele. Eu nu am văzut grila impusa directorului DGASPC. Referitor la pragul de 5 %, nu se respectă  prevederea din Legea nr. 153 din 2007 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform căreia pentru o familie ocupațională trebuie să existe salarii egale”, a răspuns Luminița Olteanu, liderul sindicatului care reprezintă interesele salariaților din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Într-un final, grilele au fost aprobate. Din 29 de consilieri prezenți, 27 au votat „pentru” hotărârile prin care au fost stabilite noile salarii din aparatul de specialitate al Consiliului Județean și din DGASPC. Radu Mitric s-a abținut, iar Ionel Spinean a votat împotrivă, declarând să el este de acord cu propunerile sindicaliștilor.

Consiliul Județean, mai generos decât o firmă germană din domeniul silvic 

Conform declarației de avere, din 13 iunie 2017, în anul 2012, Daniel Gligoraș a cumpărat o casă și 20.965 mp de teren agricol în Holbav, unde a și fost candidat PNL pentru funcția de primar al comunei la alegerile locale din 5 iunie 2016. Gligoraș are și un parc auto personal, respectiv un Nissan și un BMW. Nu are datorii, iar anul trecut a fost salariat la o firmă din Germania din domeniul silvic, încasând salarii în valoare totală de 4.011 euro, iar de la Consiliul Județean a încasat salarii în valoare totală de 19.010 de lei (aproximativ 4.222 de euro). De asemenea, Gligoraș a obținut și un post de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Apa, astfel că și-a mai rotunjit veniturile cu 6.348 de lei.

 

Gabriela Agafiței:  trei terenuri cumpărate plus patru case cumpărate sau construite   

Gabriela Agafiței, fost director economic la Primăria Râșnov, iar la puțin timp de la alegerile locale din 5 iunie a fost transferată la Consiliul Județean pe postul de director executiv la Consiliul Județean Brașov . Potrivit declarației de avere ce a fost completată în 15 iunie 2017, împreună cu soțul ei, Cicerone Agafițe ( organizator al Festivalului Lupii Liberi din Râșnov), a cumpărat în perioada 1995 – 2008 trei terenuri în intravilanul orașului Râșnov (ultimul, cu o suprafață de 5.000 mp  fiind achiziționat în anul 2008). De asemenea, în  11 ani (2004 – 2005), familia Agafiței a cumpărat sau construit patru case. În ceea ce privește datoriile, Gabriela Agafiței a contract în 2015 un împrumut în valoare de 132.360 de lei, care trebuie achitat până în anul 2015.

În ceea ce privește veniturile, Gabriela Agafiței a încasat anul trecut salarii în valoare totală de 27.324 de lei de la Primăria Râșnov. După transferul la Consiliul Județean, ea a mai primit salarii în cuantum de 13.487 de lei, iar în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Apa a mai încasat 6.384 de lei.. În schimb soțul ei, în tot anul 2016 a încasat salarii în valoare totală de 18.000 de lei. 

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending