CFR Călători anunţă reduceri la preţul biletelor pentru Trenurile Zăpezii 2019, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie. Reducerile vor fi de 25% de luni până...
La finele anului trecut, conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov a redeschis Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al Dispensarului TB, aflat în cadrul Policlinicii Electroprecizia....
Pe lângă drumurile în Poiană sau plimbările în Piața Sfatului și pe strada Republicii, în a doua zi a anului, brașovenii și turiștii au ales și...
De sărbători DN1 s-a mutat pe „extensia” DN1E (Drumul Poienii), dar și pe străzile Mureșenilor, Poarta Schei sau Nicolae Bălcescu. În aceste zile, au ieșit turiștii...
De la 1 ianuarie 2019, legătura cu transportul public între Cristian și Brașov este asigurată de RATBV, prin linia 110, aceasta fiind prima cursă de transport...
Anul 2019 va avea, potrivit prevederilor privind sărbătorile legale, 15 zile nelucrătoare, dar cinci dintre acestea pică sâmbăta sau duminica, potrivit zilelibere.com. Zilele libere din 2019...
Dacă în 1970, distanța dintre Brașov și Sighișoara era parcursă de trenurile rapide într-o oră și 37 de minute, acum drumul durează între 160 și 250...
Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru 52 de autobuze „verzi“, în cadrul unui program desfășurat la nivel național prin Administrația Fondului de Mediu. Brașov...
La intrare în canionul Văii Lamba din Masivul Postăvaru a avut loc ieri o avalanșa mică, în primul vâlcel, la coborâre, la o altitudine de 1.400...
Handbalistele Coronei au încheiat turneul amical de la Râmnicu Vâlcea cu o victorie, în faţa echipei SCM Gloria Buzău şi două înfrângeri, în meciurile cu CSM...