Ramai la curent!

Investitii

Brașov-Sighișoara cu trenul, o călătorie cu viteza melcului. Proiectul de modernizare a căii ferate, „tras pe linie moartă”

Publicat

in

Dacă în 1970, distanța dintre Brașov și Sighișoara era parcursă de trenurile rapide într-o oră și 37 de minute, acum drumul durează între 160 și 250 de minute, în condițiile în care, garniturile sunt mult mai scurte decât acum 48 de ani. Problema este legată de infrastructură, care s-a degradat simțitor în ultimii 30 de ani, iar pe traseu sunt instituite numeroase restricții de viteză.

Despre modernizarea acestui tronson de cale ferată, inclus în Coridorul European Rin – Dunăre, se vorbește de mulți ani. Ba mai mult, pentru finanțarea lucrărilor, CFR SA a obținut o finanțare europeană, iar în anii 2016 și 2017 a lansat licitațiile pentru cele trei tronsoane: Brașov – Apața, Apața – Cața și Cața – Sighișoara, însă nici una dintre cele trei proceduri nu a fost finalizată.
Mai exact, potrivit unei analize realizate de hotnews.ro, „procedurile de achiziție a contractelor de execuție a lucrărilor sunt în faza de derulare. În data de 28.06.2018 a fost semnat raportul procedurii de evaluare pentru proiectul Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara, iar în data de 16.07.2018, ofertantul Asocierea RailWorks a depus contestație la Tribunalul București. În prezent, rezultatul raportului de evaluare face obiectul dosarului nr. 7714/2/2018, deschis în data de 30.10.2018 și aflat pe rol la Curtea de Apel București”.
În 5 iulie 2018, CFR SA anunța că Asocierea că asocierea BRASIG Strabag-Swietelsky a câștigat licitația pentru modernizarea celor două segmente de cale ferată, valoarea contractului fiind de 3.143.153.533 lei fără TVA. Decizia a fost contestată în instanță de unul dintre competitori, RailWorks, care, din punct de vedere al prețului, s-a clasat pe primul loc. Astfel, în 20 septembrie 2018 Curtea de Apel București a anulat decizia CFR SA, prin care a respins oferta depusă. În consecință, Curtea de Apel București a constatat că oferta depusă de asocierea RailWorks este acceptabilă și a obligat CFR SA să reevalueze cele două oferte. Oferta financiară a Asocierii BRASIG Strabag – Swietelsky a fost de 3,14 miliarde lei fără TVA, cu aproximativ 40 de milioane de euro mai mult decât oferta clasată pe primul loc, cea depusă de către consorțiul RailWorks.
În ceea ce privește segmentul Apața-Cața, în materialul amintit se arată că procedura este „în etapa de evaluare a ofertelor depuse. Termenul estimat de finalizare este 31.12.2018. După finalizarea procedurii de evaluare și parcurgerea etapelor legale de achiziție, va urma semnarea contractului de execuție”.

47 minute, de la Brașov la Sighișoara…

Viteza proiectată pentru secțiunea Brașov – Sighișoara este de maximum 160 km/h pentru trenurile de călători și de maximum 120 km/h pentru trenurile de marfă. Durata de parcurs estimată după reabilitare este de 47 minute/trenuri călători și 60 de minute/trenuri de marfă.
Termenul estimat de finalizare este calculat de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, iar durata de implementare a contractului este de 108 luni (48 de luni pentru execuție și 60 de luni perioada de garanție).

Cea mai complicată secțiune, dar și cea mai costisitoare, este cea dintre Apața și Cața, costurile pentru 28 km urmând să fie de peste 600 milioane euro din cauza că traseul va fi modificat puternic.
Mai exact, secțiunea presupune un traseu nou pentru, eliminând o buclă pe care vechea cale ferată o face în zona Apața – Ormeniș – Augustin – Racoș. Astfel, după stația Apața, traseul căii ferate merge spre vest prin tunelul Ormeniș, evitând bucla care trecea pe lângă localitatea Augustin. Noul traseu, imediat după stația Racoș, nu va mai face un „ocol” pe la Rupea, ci va merge drept, prin tunelul Homorod. Mai exact, pentru a corecta traseul, sunt prevăzute trei tuneluri, respectiv Homord – 5 km,  Mureni – 700 metri și Ormeniș – 6,9 km. 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending