„A «luptat» pentru strategia de implementare a programului «masa calda» în școli, dar în același timp a taiat «cornul și lapte» tuturor copiiilor din Brașov pentru al doilea an consecutiv! Primarul Allen Coliban nu a aflat nici acum că anul școlar începe în septembrie, nicidecum în noiembrie, ianuarie sau aprilie. Anul trecut, copiii din Brașov au fost singurii din județ care nu au beneficiat de programul «cornul și laptele», totul din cauza incompetenței administrative. Dacă alții au putut, clar că se putea și la Brașov, dar numai dacă în fruntea primăriei ar fi fost niște manageri buni. Din păcate, constatăm că acest management defectuos continuă la Primăria Brașov. Vestea proastă este că nici anul acesta copiii nu vor primi la timp «cornul și laptele». Abia ieri (8 septembrie 2022, n.r) a avut loc licitația pentru contractarea produselor. Cum termenul de depunere a ofertelor este până pe 11 octombrie, este clar că produsele nu vor ajunge la timp la elevi. Întrebarea mea este, oare Primăria Brașov nu putea pregăti această licitație din timp, așa cum au procedat alte primării sau consilii județene din țară? De ce la Brașov au de suferit copiii? Având în vedere că bataia de joc continuă pe spatele copiilor, îi invit pe părinții din Brașov, dar și pe elevi, să vină la primărie, poate chiar în timpul unei ședințe a Consiliului Local și să solicite explicații!”, a transmis Lucian Pătraşcu, într-un comunicat de presă.
„Vreau ca braşovnii să ia atitudine, aşa cum doreşte primarul Allen Coliban”
Făcând referire la modul în care primarul Allen Coliban şi consilierii USR i-au invitat pe părinţi să facă presiune asupra Consiliului Local, chiar în sala de şedinţă, Lucian Pătraşcu a lansat un apel către braşoveni să facă acelaşi lucru la viitoarea întrunire a Deliberativului local - să se implice „cum au făcut şi la ultima”, în rezolvarea acestei situaţii, care îi priveşte, tot direct, pe elevii din Braşov.„Vreau ca brașovenii să ia atitudine, așa cum dorește primarul Allen Coliban. Aștept ca la următoarea ședință brașovenii să se implice la fel cum au făcut și la ultima. Sunt elevi pentru care «cornul și laptele» sunt poate mâncarea lor pe acea zi. Ce suflet aveți domnule primar Coliban să îi lăsați pe copii fără mâncare în școli? Din tot ce faceți rezultă clar că una spuneți pe Facebook și alta faceți în realitate. Așa susțineți învățământul, prin «tăierea» hranei copiilor? Cum puteți ieși public să vorbiți de «masă caldă» pentru elevi, când nu sunteți în stare să asigurați un program demarat la nivel național?”, a mai transmis Pătraşcu.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!