BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Moartea domnului Lăzărescu, varianta Zoo. Pentru c...

Moartea domnului Lăzărescu, varianta Zoo. Pentru capra neagră salvată de salvamontiștii din Râșnov nu exista un protocol

S
De Sebastian Aldea
16 IULIE 2019
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Moartea domnului Lăzărescu, varianta Zoo. Pentru capra neagră salvată de salvamontiștii din Râșnov nu exista un protocol
După ce au coborât de pe munte o capră neagră rănită, salvatorii montani de la Râșnov au predat-o medicilor veterinari. Dar, animalul nu a avut parte imediat de tratament, relatează ProTV, pentru că nici o autoritate nu a anticipat că, la un moment dat, cineva va coborî de pe munte o capră neagră cu rucsacul și o va preda medicului veterinar. În aceste condiții, la baza muntelui, aproximativ 2 ore, animalul rănit a trebuit să aștepte „aprobarea” pentru efectuarea operației, pentru că nu exista nici un protocol în care să se precizeze ce trebuie făcut în cazul unei capre negre rănite (specia este protejată). 
„Am ajuns acolo, am luat animalul şi ne-am dat seama că nu avem niciun acord să putem interveni, de la nicio autoritate competentă. Am stat vreo oră jumătate, am dat telefoane, în cele din urmă domnul de la salvamont a sunat pe cineva şi la rândul lui a rezolvat să ne dea acceptul verbal, telefonic, că putem interveni”, a declarat pentru ProTV medicul veterinar Ioan Boriceanu. 
Într-un final, capra neagră a fost salvată, dar a fost nevoie de amputarea piciorului rănit. Aceasta a fost preluată pentru o perioadă de un pădurar, care o va ține acasă până la vindecare.  Până atunci, autoritățile vor trebui să pregătească un protocol, pentru că animalul nu va mai putea fi eliberat în pădure, iar potrivit legislației actuale nu poate fi ținut în captivitate. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD
09 NOIEMBRIE 2026

Primul plâns, în ambulanță: o fetiță din județul Brașov s-a născut pe drumul spre maternitate, asistată de echipajul SMURD