BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Zona Metropolitana › Reorganizarea teritorială în județul Brașov: jumăt...

Reorganizarea teritorială în județul Brașov: jumătatea nordică ar putea avea un singur oraș

S
De Sebastian Aldea
13 NOIEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
Reorganizarea teritorială în județul Brașov: jumătatea nordică ar putea avea un singur oraș

Planul de reorganizare teritorial-administrativă a României, propus de europarlamentarul Dragoș Benea (PSD) ar putea lăsa jumătatea nordică a județului Brașov cu un singur oraș: Făgărașul. Celelalte două localități urbane, Rupea și Victoria ar putea fi incluse pe lista de declasare la rangul de comună, pentru că nu respectă o serie de criterii stabilite în „matricea sustenabilității”.  Dincolo de statutul administrativ, cele două orașe propuse spre declasare sunt nuclee importante pentru jumătatea nordică a județului, una care, din punct de vedere economic, este departe prosperitatea Zonei Metropolitane Brașov. 

Victoria, localitate strategică la nivel național 

Conform datelor ultimului recensământ, orașul Victoria are 7.400 de locuitori, cu mult sub pragul minim propus de europarlamentarul social-democrat. În plus, a declarat primarul din Victoria, Camelia Gligor (Bertea), localitatea are probleme și în ceea ce privește situația economică.

„Veniturile proprii, acestea sunt mici, însă în Victoria urmează să se construiască unitatea de producție Rheinmetall (fabrica de pulberi - n.red,), care va dinamiza foarte mult economia locală”, a declarat reprezentanta Primăriei Victoria. 

Într-o situație delicată este și orașul Rupea, care, potrivit datelor de la ultimul recensământ are 4.907 locuitori, iar situația economică a localității nu este tocmai fericită. 

Funcțional, sunt orașe 

Chiar dacă au puțini locuitori, Rupea și Victoria au funcțiunile caracteristice orașelor. Au spitale, au licee, sunt centre culturale. 

„Elevii din comunele învecinate învață la liceul din Victoria. Spitalul deservește întreaga zonă, iar la evenimentele culturale din Victoria vin foarte mulți locuitori din comunele învecinate”, a declarat primarul orașului Victoria. 

De altfel, atât în Victoria, cât și în Rupea au fost sau sunt în derulare investiții majore. La Victoria a fost reabilitat și modernizat spitalul, va începe un proiect de eficientizare energetică a infrastructurii școlare și va fi reabilitat și modernizat ștrandul. În Rupea, spitalul va intra într-un amplu program de modernizare. 

Riscul declasării: mai puțin bani europeni

Cei care au inițiat proiectul reformei administrative susțin că în acest mod s-ar reduce semnificativ cheltuielile, însă primarul din Victoria a avertizat că exiată riscul de a se pierde finanțări europene. 

„În următorul ciclu bugetar european se va pune accent pe proiecte mari, accesate de orașe. Dacă am deveni comună, am putea pierde oportunități de finanțare nerambursabilă a proiectelor pe care vrem să le implementăm”, a mai spus reprezentanta Primăriei Victoria.

În prezent, declasarea orașelor cu mai puțin de 10.000 de locuitori este la stadiul de propunere, iar criteriile anunțate de europarlamentarul PSD nu sunt asumate oficial de Guvern sau de Parlamentul României. Cu toate acestea, ele au stârnit numeroase discuții, fiind una dintre temele princioale de dezbatere publică din această perioadă. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

reforma administrativa romania orasul victoria orasul rupea desfiintare orase
S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”
12 NOIEMBRIE 2026

Apelul pompierilor, după accidentul tragic de pe DN13: „Brațele noastre nu pot înlocui protecția unui scaun auto”

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii
12 NOIEMBRIE 2026

Razie în jurul Școlii nr. 19 din Brașov: peste 20 de polițiști, 23 de amenzi și filtre rutiere. La final, discuție cu elevii

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu
12 NOIEMBRIE 2026

Căutările bărbatului de 85 de ani din Poiana Mărului s-au sfârșit tragic: Omul a fost găsit mort într-un pârâu