BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan › RO-ALERT. Cod roşu de vijelie la Braşov!

RO-ALERT. Cod roşu de vijelie la Braşov!

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 IULIE 2023
Publicitate Reclamă
RO-ALERT. Cod roşu de vijelie la Braşov!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis o avertizare prin programul Ro-Alert, pentru Cod roşu de vijelie, vânt puternic, de 80-90 km/h şi descărcări electrice, grindină şi ploi torenţiale care vor cumula local peste 25-30 l/mp.

Avertizarea a fost transmisă în jurul orei 17.30 şi este valabilă până la ora 18.15.

"Luaţi măsuri speciale de protecţie!", a transmis ISU Braşov.

Avertizarea prin RO-Alert vine în contextul în care azi Braşovul fusese plasat sub avertizare Cod Portocaliu de vijelii şi grindină. De altfel, aproape toată ţara se află, miercuri, sub avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină, vânt puternic şi descărcări electrice.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h şi izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp)”, au transmis meteorologii, în această dimineaţă.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus