Investitii
După 10 ani de gratuitate, parcarea subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi cu plată. În această perioadă se pregătește digitalizarea ei
Inaugurată în anul 2016, parcarea subterană subterană din Piața Unirii din Râșnov va fi digitalizată, intenția autorităților locale fiind ca aceasta să nu mai fie gratuită, cum este în prezent, ci cu plată. Parcarea a fost construită din bani europeni, pentru a fi utilizată, în principal, de turiști, iar în primii cinci ani autoritățile locale nu au putut să instituie taxe de parcare. Ulterior, după ce a trecut acest termen, Primăria Râșnov nu a luat măsuri pentru a introduce taxe pentru această parcare.
Investiție de 2,5 milioane de lei, pentru digitalizarea parcărilor
În următoarele luni parcarea va fi cu taxă, iar în acest sens autoritățile locale au în plan să o digitalizeze. Astfel, Primăria Râșnov va achiziționa și monta monta un sistem de control acces cu barieră, a unor camere de luat vederi dotate cu sistem de înregistrare automată a numerelor de înmatriculare, a unui sistem de afișare a locurilor libere, dar și a unor senzori pentru locurile de parcare.
De asemenea, autoritățile locale râșnovene au în plan să instaleze un sistem de control acces, panouri de informare și alte echipamente specifice la parcarea din Valea Cetății, utilizată în principal de turiștii care merg la Cetate sau la Parcul cu dinozauri. La această parcare, în prealabil, vor fi realizate lucrări de modernizare și extindere.
Pentru achiziționarea și montarea echipamentelor de la cele două parcări (iclusiv realizarea rețelelor electrice), Primăria Râșnov a lansat pe platforma electronică de achiziții publice o licitație cu o valoare estimată de 2,5 milioane lei.
Investitii
Valea Cetății, de la granit la „pădure urbană”: proiectul Primăriei Brașov, admis la finanțarea europeană pentru 40 de milioane de lei
Pietonalul din Valea Cetății va fi reabilitată din bani europeni, după ce proiectul pregătit de fosta administrație a fost a fost refăcut, iar cererea de finanțare redepusă și aprobată pe Programul Regiunea Centru, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Dosarul a fost admis spre finanțare, iar următorul pas este semnarea contractului. Pentru aceasta, este necesară adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local, proiectul urmând să fie supus votului în ședința de plen din 27 februarie.
Investiția vizează reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, pe o suprafață de 25.011 mp. Valoarea lucrărilor este estimată la 38,25 milioane de lei (TVA inclus), iar cu tot cu componenta „soft”, destinată creșterii capacității administrative, proiectul ajunge la 40,41 milioane de lei.
Noua abordare schimbă radical filosofia intervenției pentru reabilitarea pietonalului din Valea Cetății. Dacă varianta anterioară miza pe suprafețe ample de granit, actualul proiect propune înlocuirea acestora cu materiale naturale, permeabile, care permit drenarea apelor pluviale. În locul unei platforme minerale, administrația actuală promite o „pădure urbană”: aproape 6.000 mp de spații verzi și plantarea a 68 de arbori.
Primarul George Scripcaru susține că soluțiile tehnice au fost ajustate pentru a corespunde cerințelor de finanțare și pentru a transforma zona de pietonal din Valea Cetății, dintr-o „insulă de căldură”, într-un spațiu de relaxare, cu mai mult verde. Valoarea estimată a lucrărilor a rămas însă la nivelul stabilit anterior.
Investitii
Firmele care modernizează calea ferată Brașov – Sighișoara sugrumă coridorul feroviar principal al țării. Asociația Pro Infrastructură: 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea proiectului
Doi dintre constructorii care lucrează la modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara sunt „depășiți de șantier”, susține Asociația Pro Infrastructură, care consideră că „anul 2030 devine un termen prea optimist pentru finalizarea proiectului”.
„Coridorul feroviar principal al țării, care trebuie să fie linie dublă electrificată continuă de la Curtici la Constanța, este așadar sugrumat de Aktor la un singur fir pe aproape 100 de kilometri”, susțin reprezentanții asociației.
Pe Brașov-Sighișoara contractele s-au atribuit în 2020, iar după aproape 6 ani de contract, grecii au săpat abia 5,7 din cei 24 de kilometri de galerie simplă ai tunelurilor Ormeniș și Homorod.
„Recent, au fost nevoiți să oprească TBM-urile din cauză că au calculat… greșit volumul gropilor de împrumut și nu mai încăpea în ele materialul excavat din tuneluri, conform informațiilor primite de noi de la CFR. Au fost identificate altele noi și au repornit «cârtițele» la început de februarie. Cum norocul ține cu cei pregătiți, deci în niciun caz cu grecii, secțiunea Cața-Archita are vreo 5 puncte critice cu alunecări, mlaștini și blocaje administrative. Toate, culmea, pe porțiunile alocate Aktor”, susține Asociația Pro Infrastructură.
Dacă nu era de ajuns Aktor, avem și Euroconstruct
Nici firma Euroconstruct, care lucrează pe sectorul Brașov – Apața, în care este inclusă și Gara Brașov nu a scăpat de criticile asociației.
„Fiindcă un singur constructor problematic nu era de ajuns, astăzi ne uităm și la vecinii români ai grecilor care au în grijă lucrările în zona Brașovului. Contractele pe Brașov-Sighișoara au fost parafate în 2020, după o licitație de 3 ani. Este, momentan, cel mai complex proiect din țară aflat în execuție, în centrul rețelei feroviare, și sugrumă coridorul principal. Cea mai simplă parte a sa, Brașov-Apața, este în ograda Euroconstruct: 35 de kilometri de cale ferată aproape dreaptă, cu mai puțin de 10 km de traseu nou. Dezastrul se vede zilnic în Gara Brașov. Avem și zone neatinse (Feldioara-Apața) sau unele abia începute (viaductul de aproape 2 km de la Măieruș, aparent mult peste puterile Euroconstruct)”, au mai spus reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Când va fi finalizată modernizarea căii ferate Braşov-Sighişoara, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră, iar durata călătoriei se va scurta de la trei ore la 45 de minute.
Investitii
Un nou luciu de apă în Victoria: Primăria cere acordul de mediu pentru extinderea parcului din „Zona Lacuri”
Primăria Victoria extinde proiectul de amenajare a parcului din „Zona Lacuri” prin realizarea unui nou luciu de apă – „Lac 3” – o investiție care completează proiectul cu finanțare europeană deja aflat în implementare.
Pentru a putea demara lucrările suplimentare, administrația locală a depus documentația necesară în vederea obținerii acordului din partea Direcția Județeană de Mediu Brașov.
Un nou lac într-o zonă degradată
Proiectul inițial vizează amenajarea unui parc modern în „Zona Lacuri” din Victoria, însă între timp autoritatea locală a stabilit că este necesară completarea investiției prin valorificarea unei suprafețe de teren liber, în prezent neamenajată și aflată într-o stare avansată de degradare.
Conform memoriului depus pentru obținerea acordului de mediu, noile intervenții presupun realizarea unei amenajări denumite „Lac 3”, pe un teren distinct de cel inclus în proiectul inițial.
„Prezentul proiect nu aduce modificări soluțiilor tehnice, funcționale sau de amenajare aferente proiectului existent, cele doua investiții fiind clar delimitate din punct de vedere spațial și funcțional. Zona de intervenție se afla în prezent într-o stare avansată de degradare, fiind neamenajată și nefuncțională”, se arată în memoriul prin care este cerut acordul de mediu.
Documentația mai precizează că prin aceste lucrări va fi refăcut un luciu de apă care a existat în zonă în urmă cu foarte mulți ani, readucând astfel la viață un element natural cu valoare peisagistică și recreativă pentru comunitate.
Alei, mobilier urban și zonă verde
Pe lângă realizarea noului lac, proiectul prevede amenajarea unei zone verzi moderne, cu:
- alei pietonale,
- mobilier urban,
- dotări specifice pentru recreere.
Extinderea investiției vine în contextul în care „Zona Lacuri” este considerată una dintre cele mai importante arii de relaxare pentru locuitorii orașului, iar modernizarea acesteia ar putea transforma spațiul într-un pol de atracție pentru întreaga Țară a Făgărașului.
Dacă acordul de mediu va fi obținut, Primăria Victoria va putea integra noua amenajare în ansamblul proiectului finanțat din fonduri europene, contribuind la regenerarea urbană a unei zone nevalorificate până în prezent, susțin autoritățile locale.
-
Prima Paginao lună agoRecital la Opera Brașov cu elevii Liceului „Tudor Ciortea”. Arii Mozart, Vivaldi, Massenet, Porumbescu și Grupul „Crai Nou” dirijat de Asineta Răducan
-
Cotidiano săptămână agoÎncă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
-
Sport7 zile agoLovitură de imagine pentru CSO Teutonii Ghimbav: Mihaela Bejinariu preia funcția de Director tehnic
-
Cotidian6 zile agoParcare în curtea Bisericii „Buna Vestire” de lângă Parcul Central din Brașov? Comisia Monumentelor a spus „nu”
-
Investitii2 săptămâni agoFOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
-
Prima Paginao săptămână agoFOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
-
Cotidian7 zile agoDe la ambalaj „cu bebeluș zâmbitor” la avarii costisitoare. Compania Apa reclamă „asediul” șervețelelor umede la Stația de Epurare Brașov
-
Investitii7 zile agoRegia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav nu are 49 milioane de lei pentru extinderea „parcării pentru aeronave”. Sursa de finanțare urmează să fie identificată



