Corpul A al Colegiului Național Unirea s-a transformat de câteva săptămâni într-un adevărat șantier, atât la subsol cât la parter și cele două etaje fiind făcute...
Numită la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov în luna august a anului 2015, pentru un mandat de trei ani, Carmen Neculoiu (soția fostului...
Cuba a fost reprezentată la cel mai înalt nivel la Festivalul „Ziua Multiculturalităţii” ce s-a desfășurat în perioada 5 – 7 octombrie la Brașov. În 6...
DN1 rămâne în şantier cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni, pe teritoriul judeţului Braşov, au anunţat reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP). ...
Drumarii braşoveni continuă să aibă bătăi de cap din cauza gunoaielor lăsate pe marginea drumului, în special în parcări. De exemplu, parcarea de pe DN1, la...
Un săritor cu parapanta a fost accidentat azi la Săcele, în zona Bunloc, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă fiind solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor....
Bărbatul din Fundata, care a fost prins, luni, sub o remorcă încărcată cu lemne, a decedat, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu....
Dacă la cele mai multe dintre secțiile de votare din județul Brașov, prezența la urne la referendum a fost extrem de slabă, au fost și excepții...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost solicitat să intervină în această dimineață pentru a descarcera un bărbat prins sub o remorcă de lemne. La...
Flota RATBV va fi „împrospătată“ cu 106 mijloace de transport ecologice, care vor fi achiziționate de Primăria Brașov prin diferite proiecte cu finanțare nerambursabilă. Municipalitatea are...