Ca în fiecare an, în prima duminică după Paştele ortodox are loc Parada Junilor, una dintre cele mai importante manifestări ale identităţii oraşului nostru, care reuşeşte...
Încă de când au fost aduse la Brașov, unele autobuze proiectate de italienii de la Menarini, dar asamblate de turcii de la Karsan au avut mici...
O persoană și-a pierdut viața, în această dimineață, într-un accident grav produs pe drumul național DN1 între Vlădeni și Perșani (sensul de mers spre Făgăraș). În...
Chiar dacă lucrările la planetariul de la Zoo Brașov au fost finalizate încă de la începutul lunii martie, iar edilii brașoveni anunțau că după 1 aprilie...
Festivalul Narciselor de la Vad, unul din cele mai mari festivaluri din Țara Făgărașului, se organizează anul acesta în mai devreme cu aproape două săptămâni decât...