DSVSA Braşov ridică gradul de altertă privind gripa aviară

Direcța Sanitară Veterinar și de Protecția Animalelor (DSVSA) a ridicat gradul de alertă de biosecuritate în exploatațiile comeriale avicole din județul Brașov, după ce, la nivel internațional, evoluția influenței aviare a cunoscut o creștere semnificativă a cazurilor și a focarelor de boală, atât la păsările sălbatice, cât și la cele domestice. 

Verificări intensificate, la „Delta din Carpaţi”, pe cursul Oltului şi în zona Rotbav 

DSVSA Brașov anunță că au fost luate deja o serie de măsuri, pe lângă creșterea gradului de alertă procedându-se și la monitorizări la nivelul arealelor hidrologice precum și măsuri minime de biosecuritate pentru păsările din gospodăriile populației.

„Odată cu apariția pe teritoriul României a primelor cazuri de Influență Aviară la păsările sălbatice, în regim de urgență s-a solicitat prezentarea spre analiză și avizare a tuturor planurilor de biosecuritate de la nivelul exploatațiilor comerciale și ridicarea alertei de biosecuritate la nivelul maxim”, a precizat directorul executiv al DSVSA, Dorin Enache.

Având în vedere că principalul vector în transmiterea acestei boli îl constituie păsările sălbatice, în perioada imediat următoare vor fi intensificate şi acțiuniile de verificare a arealelor hidrologice specifice județului Brașov respectiv biotopul Dumbravița, denumit şi „Delta din Carpaţi”,  cursurile râului Olt și zona Rotbav, împreună cu specialiști ai societății ornitologice române și reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare și pescuit. Se vor intensifica, de asemenea, acțiunile de control în toate exploatațiile comerciale cu păsări însistându-se asupra verificării aplicării măsurilor de biosecuritate suplimentare pentru reducerea riscului de introducere a Influenței Aviare. 

Recomandări pentru crescătorii de păsări în propria gospodărie

Reprezentanţii DSVSA fac un apel şi către populaţie, de a-şi ţine păsările în curte, fără acces la cursurile de apă, pentru a evita astfel orice contact cu păsările sălbatice. Printre măsurile recomandate crescătorilor de păsări, la nvelul gospodăriilor, DSVSA aminteşte prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, și păsările domestice și alte păsări, în special rațele și gâștele.

Astfel, se interzice accesul tuturor păsărilor domestice și păsări sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală. De asemenea, DSVSA recomandă separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor  de alte păsări domestice, evitarea creşterii păsărilor domestice în aer liber, acestea urmând a fi ținute închise obligatoriu în permanență, în spații de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice. Se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice, se va evita intrarea mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației) şi se va avea în vedere prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie. 

Orice suspiciune de boală va fi notificată la veterinar

DSAVSA anunţă că va acorda o atenţie sporită şi asupra riscurilor diseminării bolii de către vânători, având în vedere că aceştia pot transmite virusul prin manipularea păsărilor sălbatice şi a ustensilelor.

„Cumpărarea de carne de pasăre, ouă și produse din carne de pasăre se va face numai din unități înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. Orice suspiciune de boală va fi notificată în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică împuternicit, medicului veterinar oficial și către DSVSA Brașov”, subliniază DSVSA.

 

1 Trackback / Pingback

  1. DSVSA Braşov ridică gradul de altertă privind gripa aviară - Monitorul de Brasov - Stiri Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.