Instituția Avocatului Poporului a împlinit 25 de ani, iar pentru a marca această aniversare, în perioada 10-14 octombrie 2022.birourile teritoriale din toată țara au organizat evenimente de tip „Ziua porților deschise” pentru jurnaliști, studenți la științe juridice, științe sociale, jurnalism și comunicare, administrație publică, precum și pentru elevi de gimnaziu și liceu. La Biroul Teritorial Brașov, un astfel de eveniment a fost joi, 13 octombrie, începând cu ora 12.00.
Biroul Teritorial Brașov, pentru Brașov și Covasna
Biroul Teritorial din Brașov deservește și județul Covasna, iar periodic, juriștii de la Brașov merg în județul vecin, pentru audiențe. Una dintre cele trei salariate ale biroului din Brașov este vorbitoare de limbă maghiară, ocupându-se și de traducerea sesizărilor sau a altor materiale.
În activitatea lor, specialiștii instituției Avocatului Poporului au de soluționat reclamațiile venite din partea cetățenilor, dar sunt și multe situații în care se sesizează din oficiu și nu de puține ori, acest lucru se întâmplă în urma publicării unor materiale de presă. De altfel, reprezentanții Biroului Teritorial Brașov au precizat în timpul unei întâlniri cu jurnaliștii din presa locală brașoveană că multe dintre problemele ridicate de jurnaliști s-au confirmat.
„Ne sesizăm din oficiu privind posibilele încălcări ale unor drepturi în baza unor informații din diferite surse, inclusiv materialele de presă. În activitatea noastră, articolele de presă sunt extrem de utile și sunt foarte puține situațiile în care problemele semnalate de presă nu se confirmă. Cel puțin, la noi, la Biroul Teritorial Brașov se confirmă foarte multe dintre cazurile care apar în presă”, a declarat coordonatorul Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului, Cătălina Dinu.
Primăria Brașov, ceva mai transparentă în urma recomandărilor de la Avocatul Poporului
De altfel, Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului a demarat mai multe cercetări pornind de la materiale publicate de Brașov Metropolitan. Printre altele, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în urma articolelor prin care publicația noastră reclama modul în care Primăria Brașov a organizat dezbaterile sau consultările publice. În urma recomandărilor, reprezentanții Avocatului Poporului au menționat că Primăria Brașov și-a îmbunătățit activitatea în acest domeniu.
Caz ajuns pe masa procurorului general al României
Un alt caz în care Avocatul Poporului s-a autosesizat în urma unor articole publicate de Brașov Metropolitan a fost cel legat de studiile clinice derulate în urmă cu mai mulți ani de medici ai Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov. A fost un caz extrem de complicat, despre pacienți cronici și fără discernământ de la secția din Vulcan a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie din Brașov, care ar fi fost folosiți într-un studiu de testare a unor medicamente.
„Cazul a ajuns inclusiv pe masa procurorului general al României”, au precizat reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului.
Asistența medicală școlară, transferată Primăriei Brașov, dar fără sursă de finanțare – intervenție a Avocatului Poporului
Avocatul poporului s-a sesizat și în urma unor materiale publicate de Brașov Metropolitan în anul 2019, prin care au fost prezentate problemele legate de asistența medicală școlară în municipiul Brașov. Mai exact, problema sesizată de publicația noastră a fost că, în cazul asistenței medicale școlare, Ministerul Sănătății a transferat municipalității brașovene doar atribuțiile și competențele (deci numai obligațiile), „uitând“ și de asigurarea resurselor umane, materiale și financiare.
De la cazuri clare, la spețe pe care „nu știi de unde să le iei”
Dacă în urmă cu mai mulți ani, cazurile ce ajungeau pe masa Avocatului Poporului erau punctuale, în timp, complexitatea acestora a crescut, spune Cătălina Dinu.
„Complexitatea este acum mult mai mare decât era în urmă cu ani și ani de zile. Aveai anumite chestiuni punctuale: pensii, retrocedări. Erau situații clare. Acum poți primi niște sesizări pe care nici nu știi de unde să le iei. De exemplu, este indemnizația de instalare, care se dă unui cadru didactic din sistemul preuniversitar, care este diferită de prima de instalare. Cine o dă? Trebuie căutat în acte normative care nu sunt foarte clare și trebuie coroborate”, au mai spus reprezentanții Biroului Teritorial Brașov al Avocatului Poporului.