5 oferte depuse pentru construirea Spitalului de pneumoftiziologie şi boli infecţioase de la Braşov. Banii de investiţie lipsesc deocamdată

Patru asocieri de firme și un ofertant unic, din România, dar și din alte țări, au depus oferte pentru construirea acestui spital, peste 60 de firme fiind parte a acestor asocieri, ca ofertanți, terți sau subcontractanți, a anunţat azi Primăria municipiului Braşov. Aceasta este o a doua încercare de a duce la final o licitaţie, după cea anulată luna trecută.

Cei cinci ofertanți sunt:

  • MTE YAPI Ticaret, împreună cu 9 subcontractanți;
  • Asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă 4 subcontractanți;
  • Asocierea dintre Ness Proiect Europe (lider), Cubicon Invest, Mansart Corporate, la care se adaugă 11 firme ca terți sau subcontractanți;
  • Asocierea Bog’Art (lider), Igna Instal, Eren Cons și alte 13 firme ca subcontractanți;
  • Asocierea dintre  SSAB-AG (lider),UNITH2B, Metag Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Iproplan® Planungsgesellschaft mbH și 11 firme ca subcotractanți.

Deocamdată nu există banii pentru investiţie, iar Coliban dă vina deja pe Ministerul Sănătăţii

Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 400 milioane de lei (389.131.226,67 lei), la care se adaugă TVA. Deocamdată însă, banii nu există, iar într-un comunicat de presă transmis azi, primarul Braşovului, Allen Coliban lasă să se înţeleagă că dacă proiectul nu va fi dus la bun final, va fi din vina Ministerului Sănătăţii, care l-a scos de pe lista celor finanţate prin PNRR şi propune, în schimb, un credit de la Banca Europeană de Investiţii.

„Brașovul are nevoie de un Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și de aceea am tratat tot timpul cu maximă seriozitate acest proiect. Din păcate, nu pot să spun același lucru despre Ministerul Sănătății. Noi ne-am îndeplinit partea noastră de obligații și, astăzi, avem cinci oferte depuse pentru construirea acestui spital. Dacă la începutul anului eram felicitați pentru proiectul  nostru și obțineam finanțare prin PNRR, după câteva luni, când licitația era demarată, Ministerul a luat decizia, fără prea multe explicații, să retragă proiectul nostru de la finanțare, pentru a îl include într-o finanțare BEI, împrumut pe care ministrul Rafila s-a angajat că îl va semna până la sfârșitul anului. Sperăm ca de data asta să își onoreze promisiunea, pentru că vorbim de înlocuirea unor facilități care funcționează în condiții improprii, iar brașovenii au dreptul să beneficieze de tratamente medicale în aceleași condiții ca orice european”, a declarat primarul Allen Coliban.

Spitalul va fi dezvoltat în zona Bartolomeu – CATTIA şi va avea 279 de paturi

Spitalul de pneumoftiziologie și infecțioase urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Conform studiului de fezabilitate aprobat de Consiliul Local în 2022, spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri, cu o suprafață totală desfășurată de 40.695,5 m.p.

Spitalul va avea un număr 279 de paturi, din care 242 în regim spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi, putând fi suplimentate până la 324 în cazuri de necesitate.

Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).

Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secțiile de boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.

Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.

Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, adăpostesc compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.

Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.

Proiectul include și amenajarea a 276 locuri de parcare(79 la nivelul parcajului subteran și 197 la sol) și a 12.313,5 m.p. de zone verzi.

Actualul spital de boli infecţioase funcţionează într-o clădire din 1957, iar Spitalul de Pneumoftiziologie, în spaţii de un secol

În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai corespunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punctul de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă, din punct de vedere epidemiologic, a circuitelor intra-spitalicești. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, cât și județele limitrofe.

Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.