Noul podul peste Olt, situat pe drumul județean DJ 105 (km 0+660), la ieșirea din comuna Voila, este finalizat! Obiectivul a fost realizat de Consiliul Județean Brașov în cadrul unui proiect cu finanțare din Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a II-a, lucrările fiind realizate de către asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, în baza unui proiect al SC Prinfo, cu supervizarea SC Beta-Cops SRL,
Procedurile de recepție a „Podului NATO”, peste Olt, au început azi, în prezența oficialităților locale și județene și ale reprezentanților companiilor proiectante și executante.
La Voila au fost prezenți și comandanți ai Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu s-au numărat printre oficialii care au ținut să fie prezenți la acest eveniment ce marchează o etapă esențială în asigurarea infrastructurii necesare accesului motorizat al forțelor armate spre și dinspre poligonul NATO de la Cincu.
Obiectivul este, de altfel, unul esențial pentru infrastructura Țării Făgărașului, ce asigură conectivitatea cu DN 1 a localităților Cincșor și Cincu situate pe malul drept al Oltului, cu Voila. După încheierea recepției, circulația rutieră pe pod a fost deschisă.
Principalele caracteristici tehnice ale Podului NATO
- Lungimea podului – 93,95 metri;
- Deschiderea principală de calcul – 70,96 metri;
- Lăţimea totală – 13,50 metri, din care 7,60 metri partea carosabilă cu o bandă de circulație pe sens și câte 1,50 metri de trotuar pe ambele părţi;
- Durata de viață proiectată – 100 ani;
- Debitul Râului Olt – 1261 mc/secundă, cu probabilitatea de depăşire de 2%;
- Structura de rezistență a podului este alcătuită din două arce metalice cu calea la mijloc, susţinută de un platelaj mixt oțel-beton, arcele fiind încastrate în fundaţii din beton;
- Cantitatea de oțel în structura de rezistență – 444 tone;
- Infrastructura – două culei din beton armat cu fundaţiile pe 32 de piloţi foraţi încastraţi în radiere la fiecare culee.
Foto: Mihaela Parghel/ Brașov Metropolitan
O investiție complexă, începută în 2020
Noul pod de la Voila reprezintă una dintre cele mai mari și importante lucrări de artă realizate până în prezent de autoritatea publică a județului Brașov.
Aceste lucrări de artă sunt reprezentate de structura și suprastructura metalică a podului.
Implementarea acestui proiect, pentru care fondurile PNDL au fost accesate încă din anul 2020, n-a fost deloc uşoară şi acest lucru a fost resimţit atât de cetăţenii din zonă, direct afectaţi de lucrări în viaţa de zi cu zi, cât şi de Consiliul Judeţean, în calitatea sa de autoritate contractantă.
„A trebuit să găsim soluții de proiectare respectând condiţionalităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Hidroelectrica, apoi am fost nevoiţi să reluăm de patru ori procedurile de achiziţie a lucrărilor, deoarece nu am avut oferte depuse. Abia la cea de-a patra încercare am atribuit contractul asocierii SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL, dar dificultăţile au continuat. Pentru demolarea podului existent a fost nevoie de o reavizare din partea Hidroelectrica a lucrărilor necesare în albia râului, dar şi de alte studii geotehnice privind starea fundaţiilor, iar soluţia construirii unor fundaţii noi în baza unui contract separat, a însemnat o nouă decalare a termenelor de execuţie a podului”, a explicat Mihai Pascu, cel care a manageriat acest proiect din partea CJ Brașov.
Toate piesele folosite la contrucția Podului NATO sunt fabricate în România
Potrivit purtătorului de cuvânt al SC Con-A SRL, Daniela Ilie (video jos), una dintre companiile care s-a ocupat de execuția lucrărilor, proiectul era așteptat să fie finalizat în august, însă de azi poate începe efectuarea recepției.
Un aspect important al acestei investiții este faptul că toate piesele la construcția podului sunt fabricate în România. Obiectivul poate rezista la o greutate de 100 de tone, o chestiune importantă în contextul în care se știe deja că pe aici vor circula utilaje de tonaj greu, pentru accesul către baza militară de la Cincu.
În momentul de față, costurile acestui proiect investițional de amploare sunt cifrate la 30.286.720 lei și includ lucrările de relocare a rețelelor de utilități, lucrările de demolare a podului vechi, precum și execuția fundații și a suprastructurii noii construcții. Totalul finanțării PNDL II accesate de autoritatea judeţeană pentru obiectivul „Pod peste râul Olt pe DJ 105 la km 0+660 în localitatea Voila” este de 32.242.083,28 lei.
Al patrulea pod peste Olt, în judeţul Braşov
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian veştea, acesta este cel de al patrulea pod peste Olt, în judeţul Braşov, care a fost construit în ultimii ani, după podul nou de la Crihalma (proiect demarat de CJ Brașov și predat la Compania Națională de Investiții), podul nou de la Hălmeag, situat pe drumul judeţean DJ 131P (construit cu fonduri PNDL II) și podul de la Augustin (la care s-au făcut reparații capitale și modernizări în cadrul proiectului POR de modernizare a drumului interjudețean Covasna – Brașov).
Acesta este cel de al 4 lea pod peste râul Olt, pe care îl construim în județul Brașov. Toate erau necesare comunității. Acest pot a reprezentat o adevărată provocare pentru noi, dar și pentru constructor. Au fost mai multe licitații la care nu am avut participanți. Apoi, firma care a câștigat procedura a trebuit să schimbe procedura de demolare, apoi cea de construire, având în vedere că acest pod este utilizat pentru transporturi speciale, de un anumit tonaj. Investiția de ridică la aproximativ 30 de milioane de lei, iar mare parte din finanțare este asigurată prin PNDL, derulat de Ministerul Dezvoltării, a declarat Adrian Veştea.
Vechiul pod a fost demolat prin implozie
Reamintim că vechiul pod de la Voila, peste Olt, a fost demolat prin implozie, în septembrie 2023.
Au urmat procedurile pentru proiectarea și construcția fundațiilor, obiectiv pe care asocierea SC CON-A Operations SRL – SC Prinfo SRL s-a realizat în perioada august-noiembrie 2024. Ulterior, constructorul a trecut la realizarea suprastructurii podului și a tuturor lucrărilor necesare funcționalizării acestuia.
termenul prevăzut în contractul de execuție.
În mai a apărut asfaltul final pe podul de la Voila.