Începând cu data de 06 februarie 2022 s-a deschis un nou punct de testare rapidă SARS-CoV-2, gratuită, a populației. Acesta se află Spitalul Militar de Urgență...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că este posibil ca din luna martie să poată fi susţinute spectacole cu prezenţa publicului la 50 la sută din...
28.921 cazuri de COVID-19 și 108 decese, din care două anterioare, au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, potrivit datelor oficiale parțiale de...
Plan Național de Combatere a Cancerului nu prevede niciuna dintre măsurile recomandate de OMS și Comisia Europeană, pentru prevenirea consumului de nicotină sau substituenți în rândul...
Ministerul Sănătății a schimbat regulile și în ceea ce privește izolarea persoanelor confirmate cu COVID-19, fiind redusă perioada. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID...
Fetele cu vârste între 11 şi 18 ani pot solicita prin intermediul părinţilor, să facă vaccinul HPV, la cabinetele medicilor de familie, a anunţat directorul executiv al...
50.000 de cutii cu Molnupiravir, prima pastilă pentru tratarea COVID, au ajuns în spitalele din România. Medicamentul a fost aprobat la finalul lunii noiembrie de Agenția...
După ce a modificat modul de acţiune pentru limitarea răspândirii cazurilor de COVID în şcoli, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au găsit o variantă să nu...
Direcția de Sănătate Publică Brașov pare copleșită de numărul mare de cazuri de coronavirus, asta pentru că trebuie să emită decizii de carantinare și de izolare...
24.000 de vaccinuri destinate copiilor vor ajunge azi la Centrul de depozitare de la Braşov. Acestea fac parte dintr-o nouă tranşă livrată de compania Pfizer BioNTech, care...