Connect with us

Cotidian

Zona de taxi din Gara Brașov va fi resistematizată. Primăria promite că face ordine și îi va monitoriza pe „taximetriștii-haiduci“ cu camera de luat vederi 

Published

on

 
Gara Braşov este un loc în care unii taximetrişti fac regulile. Câțiva șoferi stau la pândă şi când văd un om care seamănă a turist dezorientat îl întreabă dacă vrea un taxi. Din acest punct de vedere, nimic de spus. Gestul poate fi considerat unul politicos.
 


 
Dar aventura începe în momentul în care un călător, fie el turist, student sau braşovean vrea să ia un taxi de la Gară. Omul merge în dreptul maşinii, întreabă dacă este liber. Dacă are noroc i se răspunde „Da” și este luat. Dacă nu, i se răspunde cu o întrebare: „Unde mergi?”. Dacă șoferului curios i se pare că este prea scurtă cursa îl expediază pe client, care merge la următoarea maşină, sperând ca scenariul să nu se repete și să dea de un taximetrist care își respectă meseria.  
 
 


 
Acum, după mulţi ani de când a apărut această problemă, Primăria Braşov a promis că va face ordine în zonă. Planul de combatere a „haiduciei” din staţia taxi de la Gara Mare a fost anunţat marţi de primarul Braşovului, George Scripcaru. Concret, acesta a precizat că va fi reorganizată zona de staţionare a taxiurilor, iar pentru a-i putea monitoriza pe taximetrişti va instala mai multe camere de supraveghere. 
 
„Într-o săptămână vom finaliza sistematizarea zonei. Am discutat subiectul în Comisia de Circulaţie a municipiului Braşov. Plecând de la  un incident recent, luni am avut discuţii cu reprezentanţii Poliţiei Braşov. Astăzi (marţi – n.n.), în Comisia de Circulaţie am analizat modalitatea de acces în zona Gării CFR Braşov, cu referire la taximetrie. Vom stabili câte taxiuri trebuie să fie acolo şi unde trebuie să stea. Practic, va fi o reorganizare. De asemenea, va exista un sistem de informare a clienţilor. Vom lua măsurile astfel încât acolo să se poată desfăşura taximetrie, nu haiducie, cum se întâmplă acum”, a declarat primarul. 

 
Conform planului Primăriei Brașov, noua staţie taxi va fi mai apropiată de Bulevardul Gării cu o delimitare foarte clară. 
„Cei care nu vor respecta regulile vor fi sancţionaţi de Poliţia Municipiului Braşov sau Poliţia TF. Noi ne vom ocupa de sistematizarea zonei şi de extinderea sistemului de supraveghere video, care să fie focusat pe această activitate”, a avertizat Scripcaru.  
 
 


 
Reprezentanţii Primăriei Braşov  explicat că autorizaţia unui taximetrist poate fi anulată dacă şoferul în cauză este sancţionat de trei ori. De altfel, primarul George Scripcaru a afirmat că „am avut discuţii cu reprezentanţii Poliţiei despre acest aspect şi mi-au promis că vor intensifica verificarea taximetriştilor”. 

Cotidian

Linia de transport elevi TE16 va circula de luni în municipiul Brasov

Published

on

Începând de luni, 02 martie 2026, în Municipiul Brașov va deveni operațională linia de transport elevi TE16, destinată asigurării transportului elevilor către unitățile de învățământ.

Linia TE16 deservește elevii Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu”, mai exact pe cei care își desfășoară activitatea în corpul B al unității de învățământ, situat pe strada Aurel Vlaicu. Noua rută vine în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, oferind o soluție sigură, eficientă și adaptată programului școlar, contribuind totodată la reducerea aglomerației din mijloacele de transport public în intervalele de vârf.

Traseu TE16:

Livada Poștei – Bulevardul Eroilor – Strada 13 Decembrie – Bulevardul Gării – Strada Aurel Vlaicu (Corp școală)

Stații și ore de plecare:

  • Livada Poștei – 07:30
  • Dramatic – 07:33
  • Castanilor – 07:36
  • Onix – 07:39
  • Universitate – 07:41
  • Plevnei (Str. Aurel Vlaicu, Sc. 6 – Corpul B)

Citește mai departe

Cotidian

Un singur paznic pentru un drum cu probleme din Săcele. Acesta trebuie să prevină inclusiv furtul de lemne

Published

on

Regia Publică Locală a Pădurilor din Săcele a găsit o soluție pentru a preveni furtul de lemne și depozitarea ilegală de deșeuri de pe un drum forestier alflat în vecinătatea cartierului Gărcini. Mai exact, gestionarul fondului forestier al municipiului Săcele va contracta o firmă de pază, care va încasa pentru serviciile prestate, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 decembrie 2026, suma de 260.000 de lei, fără TVA.

Pentru această sumă, firma care se va încumeta să semneze contractul, va trebui să asigure un post fix de pază la bariera de la intrarea pe drumul „Valea Gârcin”. Serviciul va fi asigurat 24 de ore din 24 de ore, iar la barieră va sta un singur agent de pază. Acesta va trebui să se asigure că infrastructura nu este distrusă (barieră, sistem de monitorizare, mobilier). De asemenea, el trebuie să anunțe către Poliția Națională și Poliția Locală Săcele orice transport suspect.

Tot agentul de pază trebuie să înregistreze, într-un registru special, vehiculele care intră și ies.
Drumul forestier amintit este unul cu probleme, având în vedere că unii dintre locuitorii cartierului Gârcini mers în pădure pentru a se alimenta cu lemne, fără a ține cont de faptul că trebuie respectate prevederile legale.

De asemenea, drumul respectiv este folosit și pentru transportul deșeurilor care sunt apoi aruncate ilegal în fondul forestier. În aceste condiții, un singur agent de pază, care să le țină pipt unor persoane care oricând pot deveni agresive, poate fi o mișcare riscantă a firmei de pază.

Citește mai departe

Cotidian

Reguli stricte la Făgăraș: Fără echipamente de aer condiționat pe fațada de la stradă. Consiliul Local urmează să se pronunțe în ședința de joi

Published

on

Aparatele de aer condiționat, antenele și alte echipamente tehnice vizibile nu vor mai putea fi montate oriunde și oricum, pe o clădire. Zonele de pe o clădire în care acestea vor putea fi instalate sunt stabilite într-un regulament ce urmează să fie dezbătut și votat de Consiliul Local Făgăraș în ședința de plen de joi.

Conform actului normativ, echimamentele amintite nu vor mai putea fi montate pe fațadele principale ale clădirilor decât în situații excepționale și cu obținerea mai multor avize. Aceste „excepții” nu vor fi valabile în cazul clădirilor monument istoric.
Regulile trebuie respectate de către cei care vor să monteze astfel de dispozitive pe clădiri, iar cei care le au deja trebuie să le mute în termen de 12 luni.

Aparatele trebuie montate în spații comune sau alte zone special destinate

Tot în proiect sunt specificate zonele unde se pot amplasa aparatele de aer condiționat sau antenele. Acestea vor putea fi amplasate în spații tehnice comune, pe terase sau în alte zone care nu sunt la vedere. De asemenea, pot fi amplasate pe fațade secundare, dar nu trebuie să afecteze aspectul clădirii. În cazul în care sunt montate pe fațade, acestea trebuie să fie montate „în linie”, nu în zig-zag.
Totodată, aparatele nu pot fi fixate de elemente decorative.
Nu în ultimul rând, atât pentru aparatele de aer condiționat existente, cât și pentru cele care urmează a fi montată, trebuie rezolvată problema condensului, astfel încât apa rezultată să nu mai picure pe trotuare sau pe pervazul vecinului de la etajul inferior. Astfel, aparatele vor fi prevăzute cu sisteme de captare a apei, acestea urmând a fi racordate la rețeaua de canalizare.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi drastice, cuantumul maxim fiind de 10.000 de lei (pentru echipamentele montate pe clădirile monument istoric). De asemenea, pot fi dispuse și măsuri complementare (demontare, suspendarea activității).

Citește mai departe

Trending