Ședința Consiliului Local Brașov, în care a fost discutat și aprobat viitorul sălii de sport din curtea Școlii Gimnaziale nr. 2, a fost una maraton. A durat aproximativ 6 ore, mare parte a timpului fiind alocat opiniilor pro sau contra.
Prima parte a fost dedicată persoanelor care au dorit să ia cuvântul, pentru a susține una sau alta dintre variante, iar pe listă s-au înscris 35 de vorbitori. Acest „prim act” a durat până aproape de ora 20.30, cu o scurtă pauză de calmare a unui participant recalcitrant.
Cel de-al „doilea act” a fost al consilierilor locali, însă aceștia au fost operativi. Au intervenit doar liderii de grup, care au motivat soluția pe care urmau să voteze. Votul final: 25 de voturi „pentu” și o neparticipare la vot.
Consilierii au avut de ales între trei variante:
- O sală exclusiv pentru orele de sport – susținută de părinții elevilor și de actuala conducere a școlii și de profesori ai Școlii Gimnaziale nr. 2;
- O sală „de compromis” (o parte din sală să fie amenajată pentru antrenamentele de gimnastică, o parte pentru orele de educație fizică și sport – cu parchet), care nu a avut prea mulți adepți din partea publicului, dar a fost recomandată de experții care au propus cele trei scenarii.
- O sală doar pentru gimnastică – susținută în ședința de plen de de Federația Română de Gimnastică, de părinții gimnaștilor de la CSȘ Brașovia (care a folosit sala veche de gimnastică din curtea școlii), de profesori universitari sau de antrenori de gimnastică;
Strategie în doi pași, aprobată de Consiliul Local
Consilierii locali au ales soluția de compromis, însă cu unele mici modificări:
Pe termen scurt:
- În actuala sală va fi amenajată o zonă pentru antrenamentele de gimnastică și una pentru orele de sport (cu parchet, pe care se va trasa un teren de baschet).
- Sala veche (cea în care se antrenau gimnaștii GSȘ Brașovia) va fi demolată, iar pe terenul eliberat se va monta un balon de fotbal.
- Adaptarea actualei săli, demolarea sălii vechi și amplasarea balonului se va încheia anul acesta.
Pe termen lung:
- Se va construi o nouă sală de sport, pentru elevi, printr-un program al Companiei Naționale de Investiții (CNI). Primăria a anunțat că a transmis deja o cerere la companie. Noua sală va avea tribune, iar suprafața de joc va permite practicarea sporturilor de echipă.
- După construirea sălii CNI, cea actuală va fi amenajată doar pentru gimnastică (așa cum prevede proiectul inițial), iar balonul va fi demontat.
- Termenul de finalizare a sălii CNI este de 24 de luni.
Inițial, acest scenariu nu includea montarea balonului de fotbal.
Fii primul care comentează