Sport
FOTO&VIDEO. Corona, aproape de o victorie cu CSM București, în cel mai spectaculos meci al sezonului
Echipa de handbal Corona Braşov a terminat la egalitate, 30-30 (15-15), meciul cu CSM Bucureşti, jucat în faţa unei săli arhipline. Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc şi Gică Anton a condus aproape toată durata partidei, uneori chiar şi şi la cinci goluri. Finalul de meci a fost însă extrem de echilibrat şi a fost deschis oricărui rezultat, însă din fericire, jucătoarele Coronei au reuşit să obţină un punct extrem de valoros în faţa unei echipe din a cărei componenţă fac parte numai jucătoare cu experienţă la nivel internaţional.

Pentru Corona au marcat: Laslo 10, Tirca 5, Bazaliu 4, Pavicevic 4, Gomes 3, Bucur 2, Buceschi 1, Neagu 1.
Declaraţii după meci:
Ion Crăciun (antrenor Corona): Nu am fost aproape de o mare surpriză, trebuia să câştigăm azi, dar ne mai trebuie ceva încredere, curaj şi finaluri de joc mai bine gestionate. Le mulţumesc fetelor pentru dăruirea pe care au arătat-o în azi. Într-adevăr, este CSM-ul, au jucătoare bune, jucătoare versate, cu experienţă dar le-am spus fetelor că dacă vor să ajungă sus, cu echipe d e acest gen trebuie să se bată. Din păcate, nu ne-am descurcat la o singură acţiune de-a lor: bloc plecare din pivot, acolo ne-au luat prim-planul tot timpul şi orice minge dată pivotului a fost în poartă. Dar mai muncim, mai creştem şi vedem ce va fi. Am scos totuşi un egal dar cred că el le va da mai multă încredere fetelor.

Cristina Laslo (Corona): Având în vedere că am jucat acasă şi le-am condus pe tot parcursul meciului, eu una nu sunt mulţumită cu acest egal, ne-am fi dorit o victorie. Personal, sunt dezamăgită, nu neapărat supărată, pentru că îmi doream victoria şi îmi doresc trei puncte de fiecare dată când echipa mea joacă, indiferent cu cine. S-au dat 30 de goluri şi de o parte şi de alta, aşa că suprinse am fost şi noi, şi ele, însă a fost un meci bun, dinamic, pe care mi-aş fi dorit să îl câştigăm.

Bianca Bazaliu (Corona): Nu a fost să fie azi trei puncte, ne mulţumim şi cu egalul, însă într-adevăr se putea şi o victorie pentru că am condus mai tot meciul. Am avut şi şase goluri la un moment-dat dar pe final ne-am pierdut puţin şi s-a ajuns la egal. Este foarte important totuşi că am terminat meciul sănătoase, sperăm ca şi Georgiana să fie ok. Acum ne adunăm toată energia pentru meciul de la Bistriţa din cupele europene, pe care vrem să îl câştigăm. Campionatul de anul acesta este unul palpitant, mă bucur că suntem acolo în frunte şi sper să o ţinem cât mai mult la fel.
Adrian Vasile (antrenor CSM Bucureşti): Ştiam dinainte că Braşovul este o echipă bună şi că este într-o formă foarte bună la acest început de sezon, cu multe jucătoare cu energie bună între ele, jucătoare de echipă naţională. În aceste condiţii, nu este corect să spunem că am întâlnit o echipă mică. Cred că sportul acesta nu este despre echipe mici sau echipe mari, ci despre oameni care încearcă să muncească la cel mai înalt nivel. Iar azi ambele echipe au încercat să facă tot ce au putut, aşa că le felicit pentru ceea ce au arătat azi.
Iulia Curea (CSM Bucureşti): Am ştiut că va fi un meci greu dar nu ştiu ce se întâmplă, în Liga Campionilor suntem mai motivate, iar în campionat nu. Nu este normal ce se întâmplă, nu avem voie să facem egal, nu avem nevoie să pierdem sau dacă pierdem, să o facem într-o manieră în care să se vadă că ne mişcăm mai bine în teren. Nu ştiu ce se întâmplă, dar ceva s-a întâmplat azi. Am luat foarte multe goluri, au fost şi ratări, nu mi-a plăcut nici mie cum ne-am mişcat azi. A fost un meci greu şi le felicit pe fetele de la Corona Braşov.
https://www.facebook.com/coronahandbal/videos/950192348701017/
Prima Pagina
Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.
Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).
Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.
Prima Pagina
Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene
Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.
În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.
Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.
Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.
„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.
De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)
Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip
Prima Pagina
Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal
Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.
CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat
Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.
La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.
Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare
În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:
- Teutonii Ghimbav
- CSM Odorheiu Secuiesc
- Steaua București
- CS Medgidia
- CSM Făgăraș
- CSM Oradea
- CSU Pitești
- Dinamyc Zalău
Miza: promovarea în Liga Națională
Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.
-
Cotidian22 de ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian22 de ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov19 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație19 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina4 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
