Autoritatea Electorală Permanentă a certificat spre neschimbare aplicația folosită pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile prezidențiale deși fusese notificată de către Serviciul de Telecomunicații Speciale de existența unui viciu, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate cazului.
STS a semnalat informal existența acestei erori în 24 octombrie după care a revenit cu întrebări oficiale, potrivit surselor citate. AEP a trimis răspunsurile pe 1 noiembrie, între orele 12,00 și 13,00, chiar înainte să anunțe certificarea aplicației, astfel încât nu a existat timpul fizic pentru remediere.
„Au certificat o variantă care avea o problemă”, a confirmat o altă sursă, care a explicat că, și după certificare, aplicația continuă să fie testată până cu două zile înainte de alegeri. Teoretic, pe variantă certificată nu se mai intervine dar, dacă în această perioadă de testare sunt semnalate probleme, acestea trebuie corectate. În acest caz însă ar fi necesară „recertificarea” spre neschimbare a aplicației, a explicat această a doua sursă.
Eroarea a fost între timp corectată, au precizat sursele citate, rămânând însă discuția unei „recertificări” a aplicației.
Potrivit unei surse, este vorba de o eroare „minimă” care putea duce la adunarea de două ori a unor votanți din străinătate. „S-a făcut o certificare spre neschimbare pe o aplicație cu un viciu”, a precizat sursa citată.
HotNews.ro a încercat să contacteze Autoritatea Electorală Permanentă pentru un punct de vedere. De la registratură ni s-a oferit numărul de telefon fix de la direcția de Comunicare, unde însă miercuri seara, la ora 19,00, nu a răspuns nimeni. De îndată ce AEP va reveni cu precizări, le vom publica.
Fii primul care comentează