Ramai la curent!

Sport

Corona și-a trecut în cont o victorie muncită cu U Cluj

Publicat

in

Handbalistele Coronei au câştigat cu 33-30 (19-14) meciul cu Universitatea Cluj. Echipa antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc şi Gică Anton a început bine jocul şi a condus chiar şi la şapte goluri diferenţă, însă momentele de uşoară relaxare în apărare dar şi ratările avute au făcut ca echipa Clujului să se apropie periculos pe final de meci chiar şi la un gol. Gruparea Braşovului a strâns însă rapid răndurile şia reuşit să îşi treacă în cont o victorie importantă în economia clasamentului.
Pentru Corona au marcat: Tîrcă 9, Pavicevic 6, Neagu 6, Gomes 4, Ciuciulete 3, Buceschi 2, Bazaliu 2, Bucur 1.

Declaraţii după meci:
Ion Crăciun (antrenor Corona): Am început bine dar din nefericire faptul că nu am avut toată echipa împreună o perioadă bună, a contat azi. Încerc acum să omogenizez grupul, să le integrez pe cele care au jucat mai puţin, iar asta ne poate da peste cap, pentru că tinereţea uneori joacă feste. Acum şi ele au văzut că în echipă joci atunci când eşti pregătit să intri, nu poate echipa să sufere pentru că cineva nu e în mână, cineva nu se simte bine sau cineva are încă probleme de pus la punct. Sperăm să trecem de asta şi, în primul rând, ele să înţeleagă unde au probleme pe care trebuie să le depăşească. Pe de altă parte, nu poţi ţine vârf de formă atât de mult timp, dar de asta sunt mai mulţi jucători la o echipă, să îi poţi schimba, să îi poţi simţi care este mai bine să intre în teren şi să joace. Dar la noi, în afară de asta, avem încă jucătoare care nu au jucat deloc în meciuri oficiale. Aşa că pauza asta vine numai bine, ca să punem la punct ce mai avem .
Viktoriya Timoshenkova (Corona Braşov): A fost un pic mi greu pentru noi, dar cumva era de aşteptat pentru că deja s-a acumulat ceva oboseală după meciul din Cupa EHF după care nu am avut prea mult timp să se odihnim. Dar este bine că am câştigat şi că am luat punctele. Nu a fost neapărat o lecţie că trebuie să fim mai atente, deşi ar fi putut părea asta, fiindcă în niciun caz nu ne-am tratat de sus adversarul, ci l-am respectat cum se cuvine.

Alin Bondar (antrenor CSU Cluj Napoca): Noi am sperat de la început la puncte dar din păcate în prima repriză am avut exact acelaşi joc pe care l-am prestat în foarte multe dintre etapele de început de campionat. În repriza a doua fetele s-au mobilizat mult mai bine, au început să se lupte şi vreau să le felicit pentru asta, fiindcă au fost aproape să realizeze o surpriză.

Larissa Araujo (CSU Cluj Napoca): Ştiam că va fi un joc greu dar am muncit foarte mult şi am încercat să fim mai încrezătoare. Situaţia noastră în campionat este un pic cam nefericită acum dar suntem împreună, ne întrenăm din greu, iar azi am arătat că putem face jocuri bune. Corona este o echipă puternică, a jucat şi pe teren propriu dar cred că azi am arătat că deşi suntem la început, putem construi ceva frumos.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Cotidian

        Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

        Publicat

        in

        Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

        Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

        Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

        Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

        Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

        Citește mai departe

        Sport

        Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

        Publicat

        in

        Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

        La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

        Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

        Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

        120 de voluntari la Semimaraton Brașov

        La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

        Citește mai departe

        Trending