Connect with us

Prima Pagina

A doua etapă de vaccinare anti-COVID: cine sunt persoanele cu risc ridicat sau care desfășoară activități esențiale şi cum vor fi ele imunizate

Published

on

Autoritățile din România pregătesc a doua etapă a campaniei de vaccinare, în care va fi imunizată populația cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu risc ridicat și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Potrivit autorităților, campania ar putea începe încă de săptămâna viitoare, în jurul datei de 15 ianuarie.

Cine se poate înscrie pentru vaccin în etapa a doua

Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lista bolilor cronice pentru care se pot înscrie persoanele în a II-a etapă de vaccinare nu a fost finalizată, autoritățile discutând în cursul zilei de vineri pentru a stabili exact care sunt acestea.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

  • personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;
  • personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;
  • personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume:   panificație, lactate, carne, fructe și legume; uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale elcetrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;
  • personalul din învățământ și creșe;
  • personalul poștal și din servicii de curierat;
  • personalul cultelor religioase;
  • personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;
  • personalul din domeniul salubrității și deșeurilor;

Instituţiile sau companiile din etapa a doua trebuie să se înregistreze şi să desemneze un reprezentant ca utilizator principal. În funcţie de codul CAEN al companiei respective, se va verifica dacă desfăşoară o activitate esenţială. Reprezentantul companiei sau instituţiei va putea înscrie toţi angajaţii dornici de imunizare, cu toate datele lor de identificare. Acelaşi reprezentant va efectua şi programarea pentru vaccinare şi va alege tot online şi centrul de vaccinare.

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, că etapa a II-a de vaccinare, care cuprinde peste 5 milioane de persoane vârstnice și cu boli cronice, se estimează că va începe după 15 ianuarie, iar din aprilie va începe și vaccinarea populației generale.

Coordonatorul campaniei de vaccinare. dr. Valeriu Gheorghiţă, a mai declarat că persoanele din prima etapă a vaccinării, lucrătorii din domeniul sănătății și social, vor putea să se vaccineze în continuare, chiar dacă începe și etapa următoare a campaniei de vaccinare. În sistemul public, dar și în privat, au început deja să se facă liste pentru programarea la vaccinare a persoanelor care se pot înscrie în etapa a doua a campaniei. 

Cum te poți înscrie pentru vaccin

Înscrierile pentru etapa a doua pot fi făcute în mai multe feluri:

  • prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale;
  • individual, direct pe platforma informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicaţia confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
  • prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă;
  • prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medicosociale şi rezidenţiale;
  • prin aparţinători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
  • prin apelarea call centerelor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli croniceindiferent de vârstă;
  • prin direcţiile de asistenţă sociale de la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă;

În etapa a treia, orice persoană îşi va putea face programarea online. Etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prima Pagina

Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!

Published

on

Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.

Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:

„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”

Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.

Continue Reading

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending