Investitii
O singură investiție din județul Brașov se regăsește în forma actuală a Planului Național de Relansare și Reziliență. Lipsește trenul metropolitan, iar despre noul spital al Brașovului… nici da, nici nu
Guvernul României a dezbătut vineri, în primă lectură, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), document ce va fi aprobat de Executiv în cursul acestei săptămâni.
În această versiune a Planului este amintită clar o singură investiție din județul Brașov pentru care autoritățile brașovene au solicitat finanțare prin PNRR, respectiv conexiune feroviară Brașov-Aeroportul Internațional Brașov. Potrivit evaluării Consiliului Județean Brașov valoarea estimată a acestei investiții este de 300 de milioane de euro.
Trenul metropolitan Brașov: Nu. Trenul metropolitan Cluj-Napoca: Da
Un alt proiect pentru care autoritățile brașovene au solicitat finanțare prin PNRR, trenul metropolitan, nu se regăsește în document. În schimb, proiectul trenului metropolitan Cluj Napoca apare pe listă.
Reamintim că, în prima parte a lunii martie, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat pentru presa națională, că valoarea proiectului trenului metropolitan Brașov este de 400-500 milioane de euro, însă, potrivit unor surse, în această sumă era inclus și proiectul legăturii feroviare Brașov – Aeroport. De altfel, în prima parte a lunii februarie, proiectul trenului metropolitan Brașov a fost pus pe masa Ministerului Fondurilor Europene și de Consiliul Județean Brașov, care a estimat investiția la 25 milioane de euro. Conform proiectului primarului Brașovului, în versiunea maximală, rețeaua metropolitană de transport feroviar include trasee magistrale, dintre care trei pe rețeaua feroviară existentă, iar unul include și segmentul de cale ferată Brașov – Aeroport. Pentru operaționalizarea acestor trasee, Coliban a anunțat că va fi nevoie de achiziția a 22 de garnituri, dintre care două de rezervă.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu noul spital al Brașovului
În ceea ce privește noul spital al Brașovului, din actuala formă a PNRR nu rezultă nici că va fi finanțat, nici că nu va fi finanțat. Practic, în proiectul dezbătut de Guvern în primă lectură se arată că vor fi realizate „investiții în infrastructura medicală spitalicească, cu scopul conformării la normele de siguranță la incendiu, la seism și la cele igienico-sanitare, prioritizând în special următoarele: investiții în spitale noi; investiții în capitalul uman din sistemul de sănătate”.
Din acest paragraf se poate deduce că proiectul Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov are o șansă să beneficieze de finanțare prin acest mecanism.
Reamintim că pentru realizarea Spitalului Clinic Regional de Urgență, a cărui valoare este estimată de primarul Brașovului la 600 milioane de euro (inclusiv dotările), Allen Coliban a anunțat la începutul lunii martie că PNRR este o variantă luată în calcul pentru finanțarea proiectului.
„Un scenariu ar fi ca jumătate din acești bani să fie asigurați din Planul Național de Recuperare și Reziliență, iar cealaltă jumătate din alte fonduri guvernamentale atrase. Există și varianta ca suma să fie asigurată din viitorul Program Operațional de Sănătate. Aceste lucruri sunt pe masa Ministerului Sănătății, care nu a luat încă o decizie. Ce este important este că avem această investiție, în valoare de 600 milioane de euro, de care Brașovul are nevoie și există perspectiva ca acest proiect să fie finanțat din fonduri atrase la nivel guvernamental”, a declarat primarul în 7 martie.
Pentru ce alte investiții a solicitat Brașovul bani
În cadrul dezbaterii pe tema actualizării Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR), organizată în 10 februarie 2021, de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Adrian Veştea, şeful UNCJR şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a adus în atenţia ministrului Cristian Ghinea proiectele prioritare pe care judeţul nostru le propune spre finanţare prin intermediul acestui mecanism financiar.
Lista proiectelor pentru care Adrian Veștea a solicitat finanțare prin PNRR:
- Autostrada Braşov – Bucureşti, (tronsonul Ploiești – Brașov), proiect ajuns în stadiul de revizuire a studiului de fezabilitate şi elaborare a proiectului tehnic, a cărui valoare este de 2,9 miliarde de euro;
- Autostrada Braşov – Sibiu, proiect aflat în stadiul de revizuire a studiului de fezabilitate, în valoare de 737 milioane de euro;
- Autostrada Braşov – Bacău, proiect ajuns în stadiul elaborării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, cu o valoare de 2,1 miliarde de euro;
- Spitalul Regional Braşov, proiect aflat în stadiul elaborării studiului de fezabilitate, a cărui valoare ajunge la 300 de milioane de euro;
- Acces pe calea ferată la Aeroportul Internaţional Ghimbav Braşov, proiect cu o valoare estimată la 300 de milioane de euro;
- Extinderea domeniului schiabil Braşov – Râşnov, proiect cu o valoare de 30 de milioane de euro;
- Trenul metropolitan Brașov, proiect în valoare de 25 de milioane de euro;
- Terminalul Intermodal Feldioara, proiect totalizând 300 de milioane de euro;
- Amenajarea complexă a râului Olt între Hoghiz şi Făgăraş, obiectiv investiţional aflat în stadiu de proiect tehnic, cu o valoare de 1,5 miliarde de euro.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
Investitii
VIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
Locuitorii din Ghimbav și Codlea vor beneficia, începând de luna viitoare, de unele dintre cele mai importante investiții în infrastructura publică din ultimii ani. Compania Apa Brașov S.A. a semnat, la finalul lunii ianuarie 2026, contractul de lucrări pentru extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din cele două localități, în cadrul unui proiect regional cu finanțare europeană.
Este vorba despre Contractul de lucrări BV-CL-R09 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în UAT-urile Ghimbav și Codlea”, parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027. Valoarea contractului se ridică la 27.726.408,78 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi executate de Asocierea S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L. – S.C. VALDEK IMPEX S.R.L., lider de asociere fiind S.C. AG SERV CONSTRUCT S.R.L.
Durata de execuție este de 18 luni, ordinul de începere urmând să fie emis în luna februarie 2026. Lucrările se desfășoară în baza Autorizației de Construire nr. 119/15.09.2025, emisă de Consiliul Județean Brașov, așa cum a precizat purtătorul de cuvânt al Companiei Apa, Alina Bălătescu.
Alina Bălătescu – purtător de cuvânt SC Compania Apa SA Brașov
Ce lucrări sunt prevăzute în Ghimbav:
În Ghimbav, investițiile vizează 11 străzi (foto jos): Pieței, Avram Iancu, Ștefan cel Mare, Făgărașului, Lungă, Nucului, Gării, Unirii, Progresului, Morii și Victoriei.

Proiectul prevede:
- reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție a apei pe aproximativ 5,3 kilometri;
- reabilitarea rețelei de canalizare pe circa 1 kilometru;
- construirea unei instalații automate de stocare, dozare și pompare pentru dezinfecția apei;
- realizarea unei stații de pompare a apelor uzate;
- reabilitarea castelului de apă din localitate.
Ionel Fliundra – primarul orașului Ghimbav
Investiții ample și în Codlea
În Codlea, lucrările vor fi realizate pe nu mai puțin de 29 de străzi, printre care: Lungă, Ion Creangă, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Avram Iancu, Constituției, Horia, Cloșca, Crișan, Unirii, Pieței și 15 Noiembrie.

Aici sunt prevăzute:
- reabilitarea și extinderea rețelei de apă pe o lungime de aproximativ 7,3 kilometri;
- modernizarea rețelei de canalizare pe circa 2,3 kilometri;
- construirea a două stații de pompare a apelor uzate.
Ștefan Ciolan – viceprimar mun. Codlea
Impact direct asupra calității vieții și dezvoltării zonei
Proiectul va contribui la creșterea calității vieții pentru mii de locuitori, la protejarea mediului și la susținerea dezvoltării economice locale, în acord cu directivele europene și angajamentele asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.
Investitii
Reabilitarea Corpului B de la Spitalul „Mârzescu” intră într-o nouă etapă, după ce Fundația Metropolis s-a retras din proiect. Investiția de peste 60 de milioane de lei promisă de Consiliul Județean Brașov, în analiză pentru finanțare guvernamentală
Consiliul Județean Brașov continuă demersurile administrative pentru reabilitarea și modernizarea Corpului B Mârzescu, clădire în care funcționează secții ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov și ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Anunțul vine după ce Fundația Metropolis și actorul Codin Maticiuc au renunțat ieri la acest proiect, pentru a lăsa Consiliului Județean prioritate într-o investiție care vizează întreaga clădire.
După ce, în 2023, Județul Brașov a obținut certificarea dreptului de proprietate asupra imobilului, autoritatea județeană a alocat fondurile necesare pentru întocmirea documentațiilor tehnice în vederea realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală și reabilitare a clădirii.
Indicatorii tehnico-economici, aprobați în plenul CJ Brașov
După o primă procedură de achiziție anulată în 2024 din lipsă de ofertanți, demersul a fost reluat și finalizat, firma câștigătoare elaborând documentația DALI, avizată favorabil în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Județean Brașov, în data de 16 decembrie 2025.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Consolidare, modificare, reabilitare, reparare Corp B Mârzescu; extindere ieșire de urgență” au fost aprobați în ședința CJ Brașov din 29 ianuarie.
Conform documentației, valoarea totală a investiției este de 60.172.217,65 lei (cu TVA), din care lucrările de construcții-montaj sunt estimate la 43.319.681,02 lei (cu TVA); durata de implementare este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Clădire încadrată în risc seismic II. CJ Brașov solicită finanțare de la Ministerul Dezvoltării
Expertiza tehnică realizată în cadrul documentației DALI arată că imobilul este încadrat în clasa de risc seismic II. În acest context, Consiliul Județean Brașov a inițiat procedurile pentru accesarea unei finanțări guvernamentale, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), Subprogramul destinat clădirilor de interes și utilitate publică.
Documentația a fost deja încărcată în platforma programului și înregistrată cu nr. CCRS-4359/02.02.2026, aflându-se în prezent în etapa de analiză a eligibilității.
Imobil cu funcțiuni medicale esențiale pentru județ
Clădirea Corp B Mârzescu se află în domeniul public al Județului Brașov și este administrată de: Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov (demisol și etaj II) și de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (parter și etaj I).
Construit în perioada interbelică, imobilul a funcționat inițial ca pavilion al Spitalului Județean. După preluarea administrării spitalelor publice de către CJ Brașov, în anul 2010, autoritatea județeană a asigurat finanțarea atât pentru funcționare, cât și pentru dezvoltare, în funcție de solicitările venite din partea managementului unităților sanitare.
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
-
Investitii7 zile agoVIDEO. Investiții majore în infrastructura de apă și canalizare din Ghimbav și Codlea: peste 27 de milioane de lei pentru străzi, stații de pompare și rețele moderne. Vezi lista străzilor incluse în proiect
-
Politica6 ani agoLa un pas de 3000 de cazuri de COVID-19. Cum a putut Braşovul să ajungă aici? Senatorul PSD Florin Orţan are o explicaţie politică
-
Investitii7 zile agoMunicipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
-
Cotidian7 zile agoMarius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”
